Vedeta din Las Fierbinți a rupt tăcerea. Boala bizară care i-a șocat până și pe medici!
- Iulia Moise
- 5 noiembrie 2020, 15:25
Constantin Diță, actorul care îl interpretează pe Giani în serialul „Las Fierbinți”, și-a luat inima în dinți și a vorbit despre cum a luat naștere unul dintre cele mai populare persoanje din România.
Într-un interviu acordat jurnalistului PRO TV Vitalie Cojocari, Constantin Diță, actorul care îl interpretează pe Giani în serialul „Las Fierbinți”, a făcut dezvăluiri despre parcursul său profesional, dar și despre cum a creat unul dintre cele mai îndrăgite personaje din România.
Îi este greu să nu „plece” cu personajul acasă
„Ideea este că mă trezesc cu reflexe. Se creează reflexe de vorbire, de gesturi. Dacă aș avea acum de interpretat un personaj serios, atunci am o problemă. Mi-e greu să scap de asta, dar evident, o pot face”, a spus actorul de la PRO TV.
Cum s-a „născut” Giani
„Începem cu o poveste. În Pantelimon unde stăteam, eram rockerul blocului sau încercarea de rocker. Era perioada în care nu accesai foarte ușor muzică rock din afară. Am dat întâmplător peste casete cu muzică rock și mi-am dat seama că rezonez. Evident, atunci am încercat să fiu diferit față de ceilalți. Când am ajuns să-l interpretez pe Giani, mi-am dat seama că nu am studiat zona asta, pentru că nu am fost niciodată atent la asta și am început să-mi amintesc toate lucrurile astea care existau în jurul meu, pentru că asta face parte din meseria noastră, să observăm lucruri”, a mai spus vedeta de la PRO TV.
Care este farmecul rolului lui Giani
„Râzi de Giani și cu Giani. Este un exemplu pe care tu nu ar trebui să-l urmezi și prin el poți să nu treci prin aceleași experiențe, poți să înveți urmărindu-l, că genul ăsta de raport nu o să te ducă prea departe”, a povestit el.
„Partea proastă a lui Giani este că nu învață din greșeli, că nu ascultă și nu înțelege că cineva se pricepe mai bine decât el, că nu are reguli, că nu ține cont, că nu respectă un soi de ierarhie, care se stabilește în mod natural. Cred că, în esență, oamenii îl iau exact așa cum este și de aceea râd. Este important să nu fie o cantitate prea mare de Giani în România”, a mai spus Diță.
Cum l-a afectat pandemia pe Diță
„Înseamnă ce înseamnă pentru toată lumea, probleme financiare, nu mai ai de lucru în anumite cazuri, trebuie să găsești soluții. Sunt mai puține spectacole, dar am avut treabă și dacă apare ceva nu stau pe gânduri, pentru că știu că este o situație grea. Zona asta de spectacole, teatru este complicat de ținut în condițiile astea”, a mai zis Diță.
„Este important să nu se întâmple ceva, pentru că în secunda doi sună DSP-ul și spune să stai 14 zile acasă. Pauza presupune că stau acasă, iar dacă stau acasă o să încurc foarte mulți oameni care au nevoie de mine”, a spus el.