Problema care dă mari bătăi de cap părinților și elevilor. Metrorex a complicat o situație ce putea fi foarte simplă

Problema care dă mari bătăi de cap părinților și elevilor. Metrorex a complicat o situație ce putea fi foarte simplă Metrou. Sursa foto: Arhiva EVZ

Avocata Eliza Ene-Corbeanu a vorbit în cadrul unei postări publicate pe Facebook despre o situație neplăcută, creată la metrou, și care ar putea fi evitată.

O problemă legată de Metrorex a fost semnalată de Eliza Ene-Corbeanu. Într-o postare publicată pe contul de Facebook, avocata atrage atenția asupra unei probleme tehnice care creează neajunsuri pentru elevi. Și asta din cauza faptului că un card contactless nominal și reîncărcabil trebuie să fie încărcat în fiecare lună. Asta presupune cozi și aglomerație.

Problema reclamată de avocata Eliza Ene-Corbeanu, în privința cardului contactless nominal

„Dispreț sau nepăsare ? Metrorex pune elevii pe drumuri în fiecare lună Cam toți colegii Emei vin la școală cu metroul, așa că am hotărât și noi să facem acest pas. Toate bune și frumoase, copiii sunt incantați, nu mai pierd zeci de minute în trafic, învață să se descurce singuri. Accesul se face cu un card contactless nominal si reincarcabil, dar, în stilul nostru românesc, trebuia să existe si piedici.

Bunăoară, acest card de acces trebuie reîncărcat în fiecare lună, iar Operațiunea presupune statul la coadă, la statia Piața Unirii, cu prezentarea carnetului de elev vizat si a certificatului de nastere!”, a scris Eliza Ene-Corbeanu pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

„De ce nu eliberați carduri de acces anuale pentru elevi?”

„Situația este aberantă, Metrorex plecând de la premisa că elevii ar renunța la școală, undeva în timpului anului școlar. Lipsa de orientare a Metrorex este mai mult decât evidentă: carnetul de elev in baza căruia se eliberează cardul de acces este vizat anual, deci, chiar în situația in care elevul ar renunța la școală, Metrorex nu poate cunoaște acest aspect. Carnetul de elev rămâne vizat, iar elevul respectiv se poate plimba tot anul fără nicio problemă.

Deci, domnilor din conducerea Metrorex, de ce nu eliberați carduri de acces anuale pentru elevi ? Subsidiar, le amintesc si faptul că suntem încă în pandemie, iar aglomerările de genul cozi lunare, ar trebui evitate, mai ales când sunt inutile!”, a mai precizat avocata în mesajul respectiv.