Prințul William, relație amoroasă cu altă femeie. Kate ar cunoaște totul despre aventura soțului ei

Prințul William, relație amoroasă cu altă femeie. Kate ar cunoaște totul despre aventura soțului ei Sursa: arhiva EVZ

Deși pare perfectă, viața în Familia Regală britanică este una dificilă, deoarece trebuie urmate o serie de principii și reguli bine stabilite. Căsnicia trebuie să fie sfântă și să dureze o viață, iar un divorț este privit cu ochi răi, nefiind permis celor din Casa Regală și în special viitorilor monarhi.

 Prințul William, viitorul rege al Marii Britanii după moartea tatălui său, actualul Rege Charles, se afișează mereu zâmbitor alături de soția lui, Kate, însă în realitate căsnicia lor pare să se fi consumat de mult. Se pare că William ar trăi o poveste de dragoste cu altă femeie și, mai mult decât atât, relația lor ar fi cunoscută de către prințesa de Wales.

Cine este presupusa amantă a prințului William

Viitorul monarh ar avea încă din 2019 o idilă romantică cu Rose Hanbury, marchiză de Cholmondeley. Femeia a primit acest titlu în urma căsătoriei ei cu al șaptelea marchiz de Cholmondeley, David Rocksavage, în anul 2009. Soțul ei este cu 23 de ani mai mare decât ea, iar după trei copii și o căsnicie de zece ani, au divorțat în 2019.

Motivul pare însă a fi altul, din moment ce tot de atunci se vehiculează că prințul William ar înșela-o pe Kate. Mai mult, se spune că aceasta din urmă ar avea cunoștință de ceea ce face soțul ei pe la spate.

Ne puteți urmări și pe Google News

După cum relatează presa britanică, William și-ar fi petrecut Ziua Îndrăgostiților alături de presupusa lui amantă, iar potrivit unui chelner de la restaurant, prințul i-ar fi dăruit lui Rose Hanbury un colier de perle în timp ce luau cina împreună.

Zvonurile sunt contrare celor afirmate de o sursă din Familia Regală ce îi descrie pe William și Kate mulțumiți și fericiți în căsnicia lor ce durează de 13 ani. Mai mult, aceștia au în plan un al patrulea copil.

„Kate și William sunt într-un loc atât de fericit în acest moment. Au creat o legătură enormă prin toate provocările din ultimul an și au ieșit mai puternici ca niciodată ca și cuplu.

A avea un alt copil este încă în cărți, deoarece amândoi ar dori! Se vor descurca foarte bine cu încă un micuț, dacă Kate va fi suficient de binecuvântată să rămână din nou însărcinată”, a mai spus sursa, potrivit redactia.ro.