Prințul Paul al României, în scandal cu Antena 3

Prințul Paul al României, în scandal cu Antena 3

Alteţele Lor Regale, Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, au participat la şedinţa CNA. La plecare, cuplul s-a strecurat cu greu printre jurnaliştii Antenei 1.

Trei ore a durat ieri (la CNA) vizita Prinţului Paul al României şi a Prinţesei Lia. Prezenţa în şedinţa Consiliului a fost solicitată de către Alteţa Sa, care a spus că, de la începutul anului, Antenele au declanşat o adevărată campanie împotriva sa. La CNA au fost reclamate mai multe ediţii ale Observatorului, dar şi două ediţii ale "Sintezei zilei". Ignorând că Prinţul Paul al României a fost recunoscut oficial ca nepot al Regelui Carol al doilea, după ani buni de procese, în emisiunile Antenelor s-a vorbit insistent despre Paul Lambrino, pe care l-au numit în câteva rânduri chiar "Paulică", dar şi "samsar cu sânge albastru", "geambaş pe averea regală", sau "prinţ de tinichea". În discursul său, Prinţul Paul al României a dovedit "cu acte" care este numele său, iar buletinul, paşaportul, dar şi alte dovezi au circultat printre membrii CNA. Un atac "personal şi incorect" "Este clar că acest atac este personal şi incorect", a spus Alteţa Sa. Prinţesa Lia a subliniat că este surprinsă de ofensiva Antenelor, mai ales că în urmă cu câţiva ani cuplul a primit un premiu de la Trustul Intact şi că fiul său, Carol Ferdinand, poate fi rău afectat de faptul că tatăl său este numit "bastard". "Nu suntem interesaţi să dăm oameni afară sau să se dea amenzi uriaşe. Vrem să nu se mai ajungă la situaţii ca cea prezentată mai sus. Vrem să ni se prezinte scuze publice şi să se explice de ce s-a ajuns aici", a spus Prinţesa Lia. Încă nelămurit, Radu Călin Cristea, membru CNA care a şi fost decorat cu Crucea Casei Regale a României, a vrut să ştie ce afirmaţii l-au deranjat pe Prinţul Paul, dar şi alte câteva informaţii, cum ar fi dacă lista în care revendică 50 de castele este reală sau dacă a emis pretenţii asupra Castelului Peleş. "Am făcut o notificare", a spus Prinţul Paul. "Aici însă nu este un tribunal, am crezut că se vorbeşte despre altceva. Am însă acte care dovedesc că istoricii nu prezintă corect faptele… Nu există 50 de castele în România, cum să cer aşa ceva", a adăugat Alteţa Sa. Discuţiile au deviat apoi către protocolul de adresare şi nu s-a mai ajuns la vot. "Vrem să ni se prezinte scuze public. Având în vedere că aceste emisiuni au fost puse și pe Internet am vorbit cu un avocat de la CEDO.”, PRINȚUL PAUL AL ROMÂNIEI

Ne puteți urmări și pe Google News