Prinţul Felipe de Asturias îşi va anunţa strategia de domnie în discursul de proclamare ca rege din faţa parlamentului

Prinţul Felipe de Asturias îşi va anunţa strategia de domnie în discursul de proclamare ca rege din faţa parlamentului

Corespondentul AGERPRES, Ruxandra Constantinescu, transmite: Prinţul moştenitor Felipe de Asturias urmează să-şi prezinte planurile şi strategia de domnie în discursul de proclamare ca regele Felipe al VI-lea al Spaniei, care va avea loc în legislativ probabil la 18 iunie, în condiţiile în care sunt îndeplinite potrivit calendarului toate formalităţile parlamentare.

În plus, deşi la ceremonia de proclamare din legislativ nu vor fi prezenţi lideri internaţionali şi nici reprezentanţi ai altor case regale şi nici nu va avea loc o slujbă sau o încoronare, viitorul rege Felipe al VI-lea va face numeroase călătorii oficiale în lunile următoare, în Spania şi mai ales în străinătate.

Prinţul moştenitor Felipe de Asturias s-a angajat miercuri, în cadrul primului discurs rostit după anunţul abdicării Regelui Juan Carlos, să-şi dedice forţele în serviciul spaniolilor şi al Spaniei şi a lansat un apel la unitate în cadrul ţării

Prinţul moştenitor Felipe de Asturias urmează să fie proclamat rege în faţa camerelor reunite ale legislativului în 18 iunie, după ce guvernul a aprobat marţi proiectul legii organice solicitate de prevederile constituţionale pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a regelui Juan Carlos.

Data concretă a ceremoniei prevăzute de legislativul spaniol nu a fost confirmată deocamdată de Casa Regală. În plus, stabilirea fermă a datei depinde şi de ziua în care legea organică menţionată va fi adoptată de Senat. Cu toate acestea, media spaniole semnalează că 18 iunie este cea mai vehiculată, cu atât mai mult cu cât niciun ministru din guvern nu are nimic prevăzut în agendă în ziua respectivă.

Ne puteți urmări și pe Google News