Ce poți să speri mai mult, ca european, decât să fii contemporan cu ”decizii istorice”? Astfel că dorința ni s-a îndeplinit: Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat joi seară că UE deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova. „Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova. Un semnal clar de speranță pentru popoarele lor și pentru continentul nostru”.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe X că „este o decizie strategică și o zi care va rămâne întipărită în istoria Uniunii noastre”. „Suntem mândri că ne-am respectat promisiunile și încântați pentru partenerii noștri”.
Vestea este bună, orice s-ar spune. Atât Moldova, cât și Ucraina sunt amenințate de vecinul îngrozitor de la Răsărit. O Rusie condusă de un alienat care produce doar groază, război și nenorocire. Dacă salvarea acestor două țări constă în aderarea lor la U.E., atunci cu toții vom fi de acord că popoarele acestora merită să fie salvate. Chiar cu acest preț greu pentru o europă în care discrepanțele între țările bogate și cele sărace sunt, încă, adânci…
Uriașa mobilizare pentru începerea tratativelor cu cele două țări, ca și masivul efort financiar pe care U.E l-a depus pentru ”convingerea” lui Viktor Orban în a nu-și exercita votul împotrivă m-a uluit. O mobilizare fantastică a tuturor, cum nu s-a văzut vreodată până acum.
Un singur lucru mai rămâne de clarificat: de ce U.E. n-a procedat la fel, și când Austria s-a opus aderării României și Bulgariei la spatiul Schengen?
A fost doar un vag simulacru de compătimire și îndemnul de a accepta marea nedreptate care ni se făcea, deși aveam dreptul de a fi în acest spațiu.
Nouă, oare, nu ne-ar fi fost bine dacă Charles Michel și d-na Ursula ar fi afirmat ceva de genul:
Intrarea României în Schengen „este o decizie strategică și o zi care va rămâne întipărită în istoria Uniunii noastre”. „Suntem mândri că ne-am respectat promisiunile și încântați pentru partenerii noștri”.
Președintele Franței, Macron, a ținut să-i asigure, zilele trecute, pe ucrainieni că își vor primi banii, chiar dacă Viktor Orban va continua să se opună.. ”Cred că în februarie sau la începutul anului, va fi, fără îndoială, mai simplu să găsim un acord”, a estimat președintele francez.
La rândul ei, Ursula von der Leyen a lăsat să se înțeleagă că dacă Ungaria nu va fi de acord, se va ajunge la o decizie chiar și fără ea.
„Până atunci, vom folosi timpul pentru a ne asigura că, orice s-ar întâmpla, vom avea o soluție operațională la acest summit. Lucrăm din greu, desigur, pentru a ajunge la un acord între cele 27 de state membre.”
Pentru România, nici Franța, nici Germania, - nici o țară puternică din U.E n-a simțit nevoia să promită o dată când ar putea intra în Schengen. Nici Macron, nici Ursula nu ne-au asigurat că vom intra în Schengen, chiar dacă Austria va continua să se opună!
Nu era, oare, tot o nedreptate? Mai mult, era vorba despre o membră a U.E., cu așa-zise ”drepturi egale”…
D-na Ursula n-a simțit, în cazul României, să ”folosească timpul pentru a ne asigura că, orice s-ar întâmpla, vom avea o soluție operațională la acest summit. Lucrăm din greu, desigur, pentru a ajunge la un acord între cele 27 de state membre.”
N-a fost să fie… În ceeace privește România, tratatele U.E. și respectarea promisiunilor nu se pune. Noi suntem, nu-i așa, batjocura Europei.
Numai că, - ghinion! -, știm de mult ce este batjocura…. N-am uitat, așa cum se așteaptă unii.
Am considerat drept ”ciudățenii” ale limbii noastre anume exprimări. Dar nu erau doar așa ceva. Transilvănenii, din cauza singurătății istorice și a ciobăniei au creat reflexivul unor verbe ca : a gândi, a rîde, a plânge (eu mă gândesc, eu mă râd, eu mă plâng, etc). Reflexivul ăsta - spuneau oameni infinit mai deștepți ca mine -, ar putea fi un început de sistem filosofic.
Virtutea de bază a ironiei transilvănene este chiar Batjocura. Ne-am obișnuit cu batjocura imperiului, știm cum stă treaba și cu Austria și cu Ungaria…
Flăcăii seara când ies spun așa:” ies oleacă în batjocură”. Adică la bârfa groasă cu ceilalți flăcăi, la cârciuma satului. Acest cuvânt ne face să nu mai ”înghițim falsele zâmbetele europene. L-am trăit, generații întregi. Fascinant la acest cuvânt, în afară de scuipatul spre ”extramuros”, unde aveam, și noi, permisiunea imperiului să ne așezăm bisericuțele, este chiar frumusețea compunerii lui. Bat-joc-ura. Însuși Blaga spunea că „…dacă nu ar susține anumiți folcloriști că Toba care bate ritmul la hore se chema în Maramureș Batjoc, atunci aș zice că jocul din acest cuvânt - Batjocură - ne dă un certificat de mare teatralitate”.
Dacă cineva crede că omul simplu, urmașul generațiilor asuprite și stoarse de bogății de Imperiu nu știu ce se întâmplă cu România în cazul Schengen, se înșală.
Românul știe, după cum spunea Noica, citat de I.D. Sîrbu, că uneori viața devine mai puțin decât Ființă, dar mai mult decât existență. Adică: îmi câștig existența risipindu-mi viața (dar salvându-mi uneori Ființa).
Instinctul de conservare al existenței este politic. Cel de conservare al vieții este moral. Însă cel de salvare a Ființei este doar instinctul pur religios…
Cu, sau fără Schengen - ceea ce nu știu cei care scuipă azi peste fostele ”muros”, zidurile care îi despărțeau pe ei, stăpânii imperiilor, de noi, țăranii - este că bisericile noastre au fost tot timpul construite în inimile și în Ființa noastră națională.
Globalizarea – care folosește instrumente deja agresive de ștergere a identităților naționale a popoarelor mai mici și mai slabe se lovește de amintirile încrustate în codul genetic al foștilor supuși români, transilvăneni, ai Imperiului.
N-am știut că Friedrich Engels spunea în ianuarie 1848 la Londra, despre români: ” românii sunt un popor fără istorie , destinați pierzaniei . Ei sunt niște neadaptați și vor rămâne așa până la extirparea lor finală sau pierderea caracterului național, iar dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte”. Nici astăzi nu cred că se gândește altceva la adresa românilor, doar că nu se poate declara oficial așa ceva…
În schimb, stau mărturie unui plan de refacere al Imperiului, privatizările, furturile, jafurile, hoțiile, pe care România a fost obligată să le accepte au însemnat ”tributul” plătit după 1989, în transformarea ei în colonie. Există nenumărate studii și articole pe această temă, din care eu nu fac altceva decât să citez și să parafrazez. Nu e vreo necunoscută, și asta o resimt mai abitir transilvănenii, obișnuiți să recunoască ”batjocura” Imperiului.
De la obrăznicia deșănțată a lui Viktor Orban, niciodată taxată de Statul român, la pierderea avuției naționale și acum, la refuzul mascat al U.E. de a admite România în spațiul Schengen… Toate acestea se întâmplă cu complicitatea unor politicieni de-ai noștri. Nimic nu e întâmplător. Austria este la cheremul Rusiei. Iar Germania și Rusia domină total economia Austriei. Rusia face, prin spate, politica Vienei prin intermediul Germaniei -, spun unii analiști. Vă amintiți de dna cancelar Merkel, prietena lui Putin, care, se pare că dă, și acum, sfaturi Austriei?. Doar nu credeți că d-na Cancelar s-a retras și crește găini, la țară…
Astfel, se conturează clar spectrul refacerii Imperiului. Și a batjocurii imperiale.
Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.
Recomandările noastre