La 10 ani după prima ei vizită în Cecenia, jurnalista Asne Seierstad s-a întors în locul din care transmisese despre Primul război cecen. În cartea „Îngerul din Groznâi“, Seierstad povesteşte realitatea tragică cecenă văzută prin ochii unui copil.
Asne Seierstad avea 24 de ani şi era jurnalist independent la Moscova atunci când a acoperit Primul război cecen. La zece ani după, Seierstad s-a întors în Cecenia şi, îngrozită de ceea ce a văzut acolo, a scris „Îngerul din Groznâi“. Într-un articol din cotidianul „The Guardian“, aceasta povesteşte cât de impresionată a fost la întoarcerea în Cecenia şi cât de greu a pus pe hârtie ceea ce a văzut la revenirea acolo.
„Nu m-am chinuit cu nicio carte aşa cum am făcut cu «Îngerul din Groznâi». Comparate cu aceasta, pe celelalte le-am scris cu uşurinţă. Dar poveştile din Cecenia sunt mai ascunse decât cele din Afganistan. Este un loc mai inaccesibil decât Irakul şi, atunci când ajungi acolo, oamenii au poveşti înfiorătoare de zis. Să începi să scrii despre ele este greu; să termini este şi mai greu“, scrie autoarea cărţii în „The Guardian“.
Întoarcerea în Cecenia 
Deşi plecase din Rusia după alegerile prezidenţiale din 1996, Asne Seierstad nu-şi putea scoate din minte ceea ce văzuse în Cecenia în timpul războiului. Aşa că, după 10 ani, se hotărăşte să se întoarcă. Acest lucru era uşor de spus, dar greu de făcut. Autorităţile ruse nu permiteau oricui să ajungă acolo. Avea nevoie de o acreditare din partea Ministerului de Externe din Moscova şi trebuia să obţină un permis de şedere în „zone de operaţiuni antiteroriste“. Pentru că aşa i-ar fi fost imposibil, a căutat o altă modalitate. S-a deghizat într-o femeie cecenă şi, cu ajutorul unei însoţitoare, a reuşit să ajungă acolo.
„Ai nevoie de machiaj. Femeile noastre vor să fie frumoase. Şi, cel mai important, nu te uita în jur aşa cum faci de obicei. Nu zâmbi, pentru că asta te va da imediat de gol. Ţine capul jos. Privirea încruntată. Trebuie să arăţi neprietenoasă“, au fost sfaturile însoţitoarei. Aşa a ajuns în Cecenia, fără permisiunea autorităţilor ruse. A călătorit cu o organizaţie care apără drepturile omului şi a văzut dezastrul cu ochii ei.
„Încet, am descoperit gradul de devastare, socială, morală, mentală, la care Cecenia a fost supusă de când am plecat eu, la mijlocul anilor ’90. M-am întâlnit cu familii în care toţi bărbaţii fuseseră luaţi, unul câte unul. Într-una dintre ele, ultimul fusese dat dispărut exact înainte de a ajunge eu acolo; peste o săptămână a fost găsit într-o pădure din apropiere, fără un picior, o mână şi un ochi. Putin îl pusese pe preşedintele local, Ramzan Kadyrov, să facă treaba murdară pentru el: lupta era acum cecen contra cecen“, scrie Asne Seierstad în „The Guardian“. Copiii, adevăratele victime După şase luni petrecute în Cecenia, s-a întors la Moscova. Nu dormise şi i se părea că proiectul ei, scrierea unei cărţi despre ce a văzut acolo, nu are nicio şansă. „Voiam să plec acasă, să-mi trăiesc viaţa, să las în urmă ceea ce am văzut, să uit tot ce avea legătură cu Cecenia. Dar apoi mi-am adus aminte de un film despre un orfelinat din Cecenia şi am decis că, înainte de a mă da bătută, trebuie să îi cunosc pe copiii care pierduseră totul şi care au crescut cu războiul în jurul lor. Această decizie m-a condus către Hadijat - «Îngerul din Groznâi», o femeie care salvase sute de copii, trăgându-i de sub ruine sau scoţându-i din pivniţe, apropiindu-se de ei ca de nişte cerşetori dintr-o piaţă şi oferindu-le un loc sigur în care să trăiască. Copiii sunt adevă ratele victime ale conflictului, ale oricărui conflict“, adaugă Asne Seierstad în mica ei confesiune din „The Guardian“. Povestea lui Timur „Vine vara şi micul «wolf» va împlini în curând 12 ani. Când avea doar câteva luni, spre sfârşitul lui 1994, a auzit primele bombe. În acea primă iarnă a războiului stătea învelit într-o pătură în poala mamei lui, într-o pivniţă întunecată, în timp ce zgomotele îi asaltau urechile şi îi formau primele amintiri. Înainte de a putea merge, a văzut oameni clătinându-se, căzând şi rămânând întinşi pe podea“, este un fragment din cartea „Îngerul din Groznâi“, în care Seierstad îl descrie pe Timur, un copil cecen care a crescut pe stradă şi care era atât de îndurerat, încât singurul lucru care îl calma era să omoare - câini, pisici, porumbei. Autoarea îl numeşte micul «wolf» (micul lup - n.r.). „Timur nu este printre cei pe care cei mai mulţi ruşi îi numesc «unul dintre ai noştri». Din contră. Băieţii ca el sunt o problemă. O ameninţare împotriva adevăraţilor cetăţeni. Adevăraţii ruşi. El este un cetăţen rus, dar nu este un rus. Este cecen. În afară de rusă mai vorbeşte limba sa maternă, cecena, dar n-a învăţat să scrie. Ştie cultura prin mituri şi legende, dar n-a învăţat istoria sa. Ştie că este musulman, dar n-a învăţat să se roage. Încearcă să fie mândru, dar nu ştie pentru ce. Ştie că vrea să lupte şi ştie şi împotriva cui“, este un alt pasaj din carte în care micuţul portretizează de fapt pe toţi copiii ceceni. Un copil al războiului „Ajungând să-l cunosc şi auzindu-l vorbind despre «focul teribil» din interiorul său, mi-a fost foarte greu, dar şi mai greu era să scriu despre asta. Cum să descriu mintea unui copil al războiului?“, îşi aminteşte Seierstad.
Cei doi au avut 10 interviuri foarte lungi. Timur i-a arătat locul în care a trăit, malul lacului unde se ascundea. I-a povestit ce gândea, ce simţea, cât de frig i-a fost într-un anumit moment sau cum arăta cerul la apus.
„În realitate, desigur, nu este posibil să ne strecurăm în mintea acestui băieţel de pe stradă. Dar vreau să încercăm. Vreau să invit cititorul în povestea lui Timur, exact aşa cum Timur m-a invitat în viaţa lui; viaţa unui băiat care a văzut foarte puţin bine şi care nu poate scăpa de amintirile sale. Timur este doar unul dintre milioanele de copii prinşi şi răniţi în războaie şi în alte conflicte. Am încercat să le spun povestea aşa cum am putut“, încheie autoarea articolului din „The Guardian“. ISTORIE Primul război cecen a lăsat urme adânci > În decursul Primului război cecen (1994-1996), trupele ruse au cucerit Cecenia, provocând zeci de mii de morţi în rândul populaţiei civile şi distrugeri materiale imense, pentru ca în iunie 1995 războiul să se transforme într-unul de gherilă. > În august 1996, rebelii separatişti antiruşi au reuşit recucerirea capitalei Groznâi şi anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte. > În mod oficial, Primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Khavsa-Yurt la 31 august 1996. Ele stabileau că statutul Ceceniei urma să fie decis până la sfârşitul anului 2001, dar acordau Republicii Cecene Ichkeria independenţă de facto până atunci.
Recomandările noastre
