S-a vorbit în repetate rânduri despre preferințele culinare ale președinților, mai ales în cazul celor din SUA. Lui George Washington îi plăceau alunele de pădure. Chester Arthur iubea cotletele de berbec, iar James Garfield nu se bucura de nimic mai mult decât de un bol cu supă de veveriță. Am auzit deseori despre mâncărurile ciudate preferate de șefii de stat, dar rareori despre cei care le gătesc.

Mulți bucătari ajung celebri în zilele noastre, iar statutul de chef într-un restaurant le aduce respect și renume. Primul care a ocupat poziția de bucătar șef a fost René Verdon, pe vremea când familia Kennedy locuia la Casa Albă. Să gătești pentru un șef de stat este un privilegiu, însă vine la pachet cu multă muncă și responsabilitate. În trecut, bucătarii prezidențiali nu se bucurau de condiții de lucru ca cele de astăzi.

Bucătari prezidențiali. Sclavul care și-a obținut libertatea gătind

Unul dintre primii bucătari prezidențiali a fost un sclav, pe nume Hercules. Acesta a fost adus de la Mount Vernon de către George Washington la noua sa casă din Philadelphia. Bucătar talentat, Hercules și-a format o echipă de sclavi care au pregătit totul, de la terci de mălai până la cine elaborate găzduite de prima doamnă.

De la sclav, Hercules a ajuns un bărbat elegant și fermecător. Pentru a face bani vindea produse secundare din bucătărie, cum ar fi grăsimea topită și pieile de animale. Cu aceste câștiguri a reușit să își cumpere costume, ceasuri și pălării scumpe. Munca sa în bucătărie i-a adus libertatea. La cea de-a 65-a aniversare a lui Washington, Hercules a fost eliberat de sclavie.

Unul dintre președinți a dus un slav în Franța pentru a învăța tainele bucătăriei

Al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii a fost John Adams. Acesta avea gusturi simple la mâncare și un buget casnic relativ mic. Pentru el a fost suficient ca un cuplu de servitori albi să joace rolul de bucătari. John și Esther Briesler au fost cei care au gătit pentru șeful de stat mâncăruri de bază precum budinca de varză sau tocănița de stridii.

Cel de-al treilea președinte al Americii, Thomas Jefferson, avea obiceiuri gastronomice deosebite. El a luat unul din slavii săi în Franța pentru a studia bucătăria franceză sub îndrumarea unora dintre cei mai renumiți bucătari ai vremii. James Hemings a devenit un bucătar strălucit. În Franța a învățat să gătească picioare de berbec, plăcintă de macaroane și înghețata, care devenise populară recent.

În semn de mulțumire pentru serviciile oferite de Hemings, Thomas Jefferson i-a promis, în 1793, că îl va elibera dacă va instrui un alt sclav în arta bucătăriei. El a ales să îi dezvăluie secretele învățate în Franța lui Sally, fratele său mai mic. Doi ani mai târziu a fost eliberat din sclavie, iar fratele său i-a luat locul pe lista cu bucătari prezidențiali.

Bucătari prezidențiali, cazați la subsol cu șobolanii

Mulți bucătari care și-au oferit serviciile șefilor de stat au fost nevoiți să lucreze și să locuiască în condiții nu tocmai bune. După finalizarea construcției Casa Albă, în 1800, servitorii au fost cazați la subsol. Camerele lor erau aproape de mirosul și căldura din încăperile bucătăriei.

Se cunosc puține informații cu privire la viața de zi cu zi a celor care lucrau pentru președinții americani. Puțini sclavi știau să scrie sau să citească, iar trezitul la 4 dimineața și cele 16 ore de muncă nu le permiteau să țină un jurnal sau să facă însemnări despre viața lor.

Nici cei care au lucrat ca bucătari prezidențiali nu aveau condiții mai bune. Aceștia locuiau alături de restul sclavilor, în camere cu mucegai pe pereți. Mobilierul era într-o stare proastă, iar șobolanii le creau zilnic probleme. În ciuda condițiilor de trai, sclavii au pregătit mâncăruri dintre cele mai bune și le-au pus pe masă politicienilor celebri ai epocii, potrivit History.com.