Irakul a intrat în cel de-al treilea val de cutremure sociale, după prăbușirea Regimului Saddam Hussein.

Într-adevăr, după bătălia sectară sunniți-șiiți și separatismul kurd din nord, statul a fost cutremurat de izbucnirea terorismului teritorial al Daesh, autointitulată Stat Islamic, pentru ca acum străzile să fie luate cu asalt de protestatari într-o adevărată Primăvara Arabă tardivă, ce urmează exploziei din Algeria care l-a măturat pe liderul matusalemic Butaflika și structura sa de putere militaro-politică, Le Pouvoir.

 

Marea diferență în actuala mișcare de stradă - care a făcut deja peste 100 de morți și 4000 de răniți, cu precădere în Baghdad și în sudul șiit - este că liniile sectare, cele etnice și cele politice sunt depășite. Nu există o forță politică în spatele protestatarilor, care sunt uniți doar de sărăcie, șomaj și de invocarea corupției liderilor, a imposibilității accesului la locuri de muncă și o viață decentă. Explozia de proteste și de violență a fost generată și de incapacitatea autorităților de a răspunde favorabil solicitărilor minimale ale protestatarilor chiar de la început.

 

Ceea ce nu a reușit o întreagă politică de aranjamente inter-irakiene, făcută cu scopul de a estompa liniile etnice și sectare a reușit nemulțumirea în autorități. Care au reacționat și de această data haotic și represiv, deși invocă respectarea “celor mai înalte standarde internaționale”. Nu-i vorbă că și poliția a dat un număr relevant de victime, în timp ce interdicțiile de circulație, blocarea Pieței Tahrir, stoparea cvasi-totală a accesului la internet nu aveau cum să oprească furia protestatarilor, din contra, i-a ațâțat și mai tare, i-a împins spre proteste majore.

 

Interesantă este și lipsa de susținere a Parlamentului, boicotat sâmbătă într-o sesiune extraordinară convocată la 5 zile de proteste masive. Motivația lui Moktada al Sadr, liderul grupării șiite cu cele mai multe voturi câștigate la ultimele alegeri, a fost că Guvernul nu are nici o soluție, nici un plan și nici o posibilitate de redresare. Până nu apar elemente concrete, reunirea Parlamentului era doar un paleativ și o modalitate de împărțire a responsabilității sau de pasare a ei către întreaga clasă politică, lucru respins de către partidele de opoziție.

 

După eliminarea lui Saddam Hussein, comunitatea internațională a construit o formula de aranjament etnico-sectar similară celor din Liban sau Siria vecină. Aranjamentul implică menținerea autonomiei kurde – care deține o zonă proprie de autoapărare puternică și absolut necesară combaterii Stat Islamic, de exemplu – preluarea Guvernului de către un premier șiit, a Parlamentului de către un sunnit și a președinției de către un kurd. (În Liban, înțelegerea vizează raportul sunniți-șiiți, cu președintele creștin maronit dar acceptat de Hezbollah, gruparea șiită proiraniană. În Siria, aranjamentul de perspectivă ar trebui să rezolve aceeași dilemă, a unei minorități allawite a lui Al Assad - o sectă șiită – la conducerea deplină a statului și structurilor de foră, o majoritate sunnită și o grupare kurdă puternic organizată și bine conturată în nord-est.)

 

Răbufnirea irakiană este determinată, în mod substanțial, de situația economică, dar mai ales de diferențele nivelului de trai între majoritatea populației de 40 de milioane – unde 22,5% din populație trăiește cu mai puțin de 1,90 dolari pe zi, iar 60% trăiește cu sub 6 dolari pe zi, potrivit Băncii Mondiale – în timp ce elita administrează a patra cea mai mare rezervă de petrol a lumii, potivit FMI. Dacă până recent existau ținte ale exportării responsabilității pentru situația existentă – SUA și eliminarea regimului Saddam, împărțirea sectară, terorismul -  dispariția Daesh-Stat Islamic din postura controlului teritorial la granița cu Siria și estomparea rivalităților sectare au scos la iveală și expus public incapacitatea guvernării.

 

Cifrele arătau, la 5 octombrie, 93 de victime ale protestelor (acum urcate la peste 100) cu 3978 răniți, în care raportul identificaților era de 38 protestatari și 3 ofițeri ai forțelor de securitate uciși, 1261 demonstranți și 363 membri ai forțelor de ordine răniți. Forțele de Securitate irakiene au făcut 454 arestări, dintre care 287 protestatari au fost deja eliberați după identificare și măsuri legale. Totuși în stradă s-a tras cu muniție de război, după ce gazul lacrimogen și tunurile de apă nu au mai făcut față. Furia oamenilor a fost amplificată de acțiunile repressive, nemulțumiți și că li s-a interzis să mai iasă în stradă și să ocupe Piața Tahrir, dar și să comunice prin internet sau să se mobilizeze în stradă.

 

Premierul Adil Abdul Mahdi a avut o ieșire publică vineri mai degrabă conciliatorie, recunoscând că protestele sunt îndreptățite, când e vorba despre servicii publice, șomaj și corupție, invocând nevoia unor eforturi pe această cale, ca și cum ele trebuiau să vină de la terți, nu de la conducerea Executivului, care e responsabil. De aceea a și lansat el convocarea Parlamentului într-o sesiune de urgență sâmbătă pentru a dezbate subiectele și a adopta o legislație necesară.

 

Interesantă este și solicitarea populației ce excede revendicările de natură social și salarială. Protestatarii solicit cu precădere să aibă locuri de muncă, să fie combătută corupția și refacerea serviciilor de bază. Accesul la electricitate și apă curentă potabilă este redus la nivelul Irakului, în timp ce rata șomajului a ajuns la 10%, dublu chiar la nivelul tinerilor. Peste 17% din populația activă este neangajată. Statul a promis locuri de muncă absolvenților de studii superioare și a anunțat că va cere companiilor internaționale să angajeze măcar 50% irakieni, o altă deturnare subtilă a direcției protestelor spre alte zări decât guvernul irakian.

 

Dar singura propunere concretă lansată de premier – rămasă tot fără un proiect de lege asumat de Guvern - a fost aceea a adoptării unei formule de salariu minim de bază pentru cei săraci, care să permit familiilor "să trăiască cu demnitate". Fără însuflețire și în lipsă de empatie totală, discursul premerului nu prea a liniștit populația, iar valul Primăverii arabe și evenimentele din Algeria anunță nori negri pentru Mahdi.