După ce fostul edil-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, a cumpărat chioșcuri de tablă la preț de apartament cu două camere, actualii edili au anunţat că vor mobilier urban nou, căruţe speciale pentru comerţ şi chioşcuri.
Viceprimarul Capitalei, Florescu Mihaela Tomiţa, a declarat că, săptămâna viitoare, vor avea un model de tonetă care v-a putea fi folosită la vânzare pe Calea Victoriei şi în Centrul Vechi. Potrivit viceprimarului, aceasta v-a putea fi folosită pentru vânzarea de „fleacuri și mâncare”. Edilulşef, Gabriela Firea, a atras atenţia şi asupra chioșcu rilor insalubre și a cerut verificarea lor și schimbarea celor ruginite, dar şi a băncilor rupte. Municipalitatea a anunţat că intenţionează să pună pe străzi și un mobilier special, destinat publicității.
37.700 de euro pe un chioșc
Fostul edil Sorin Oprescu a achiziționat 16 chioşcuri care au fost amplasate în marile parcuri ale Capitalei, tot cu scopul de a se face comerţ.
Cu o suprafață de doar doi metri pătrați, fiecare asemenea construcție făcută din tablă a costat municipalitatea nu mai puțin de 37.700 de euro. În ceea ce priveşte avizul arhitecţilor, acesta a fost obţinut după ce s-au cumpărat chioşcurile. Acum, chioşcurile de lux sunt neîntreţinute şi multe sunt pline de afişe.
Inflație de angajați la PMB
Primăria Municipiului București (PMB) are un aparat excedentar raportat la alte metropole și la bugetul administrat. Potrivit Consiliului Național al IMM, Municipalitatea are 860 de funcționari publici. Pe de altă parte, Primăria Berlin are 207 angajați (69 funcționari și 138 personal contractual). Datele au fost prezentate ca reacție critică la decizia Municipalității de a înființa 19 firme. CNIPMMR dă exemplul Vienei, care are doar trei întreprinderi municipale, care se ocupă de imobiliare, de sănătate și sistemul de gestionare al apei.