Preţul laptelui plătit de procesatori îi scoate pe fermieri în stradă

Preţul laptelui plătit de procesatori îi scoate pe fermieri în stradă

Sindicatul crescătorilor de taurine a anunţat că astăzi, între orele 11.00 şi 14.00, 150 de fermieri vor picheta sediul fabricii Danone SRL din Bucureşti, de pe strada Nicolae Cânea, nr. 96 (zona Colentina), în timp ce alţi 50 de protestatari vor manifesta în faţa Ambasadei Franţei la Bucureşti.

Protestul de azi este o continuare a celor din martie, când sute de fermieri au pichetat fabricile din ţară ale mai multor mari procesatori de lapte, printre care Danone, Tnuva, Friesland, Albalact, La Dorna şi Hochland. Crescătorii reclamă preţul scăzut de achiziţie pentru laptele de vacă, care ajunge până la 1,2 lei în cele mai fericite cazuri, fiind chiar mai scăzut pe perioada verii. În plus, reprezentanţii sindicatului susţin că, în urma protestelor declanşate în toamna lui 2007, procesatorii i-au ameninţat pe fermierii nemulţumiţi cu desfacerea contractelor de achiziţie - fapt care, în unele cazuri, s-a şi petrecut, afirmă sindicaliştii.

„După ce am furnizat lapte de vacă timp de şase ani fabricii Danone, compania m-a anunţat în octombrie anul trecut că reziliază contractul de achiziţie invocând o clauză care nu a fost respectată niciodată în cei şase ani: cantitatea livrată nu era fixă, adică într-o zi ridicau 18.000 de litri, altă dată 21.000, dar nu 20.000 fix, aşa cum scria în înţelegerea noastră“, ne-a declarat Costel Caraş, liderul Sindicatului naţional al crescătorilor de taurine. Reziliere înainte de negociere

Soarta fermierului din Brăneştii de Ilfov a fost împărtăşită în ultimele zile şi de Marioara Marin, administratorul Miofan Agrotrans SRL din Ianca (judeţul Brăila).

„Pe 26 mai am primit de la Danone o înştiinţare prin care eram anunţaţi că, începând cu 10 iunie, nu vor mai prelua lapte de la ferma noastră şi că, deşi însoţit de o înţelegere de aprovizionare cu lapte până în aprilie 2010, contractul este reziliat. Înştiinţarea de la Danone se încheie sec: vă mai luăm laptele până pe 10 iunie, după, căutaţi-vă procesator“, ne-a declarat Marin. Danone plăteşte pentru laptele preluat în perioada de vară şi 0,75 lei/litru ca preţ de bază, ne-au mai declarat fermierii.

Oficialii Danone afirmă că din 121 de contracte pe care le au cu producătorii de lapte „120 se derulează fără probleme“. „În cazul societăţii Miofan nu este vorba de nicio reziliere. Renegocierea în curs este o practică firească şi prevăzută în contract, având ca obiectiv agrearea preţului şi a cantităţilor furnizate pentru vara 2008“, spun oficialii companiei. Dar Marioara Marin nu-şi aminteşte să fi fost chemată la vreo „renegociere“.

Reprezentanţii Danone au încercat ieri să aplaneze conflictul printr-o ultimă rundă de negocieri, care au avut loc la sediul companiei.

Ne puteți urmări și pe Google News