Mai multe personalități din Europa au semnat o petiție adresată Statelor Unite ale Americii, într-o chestiune esențială pentru viitorul omenirii.
Presiune făcută din Europa pe Statele Unite ale Americii (SUA). Subiectul este redus de poluare, iar americanilor li s-a cerut să-și reducă emisia de gaze cu efect de seră cu cel puţin 50% în acest deceniu. Inițiativa aparține mai multor politicieni, companii şi sindicate din Europa.
America urmează să-şi prezinte ţintele în acest domeniu cu ocazia unui summit prin videoconferinţă organizat de SUA în ziua de 22 aprilie. Ar putea să apară o decizie care ar determina şi alte ţări cu emisii mari de gaze să adopte tăierile necesare pentru evitarea unor consecinţe catastrofale ale schimbărilor climatice.
Marele obiectiv pentru reducerea gazelor cu efect de seră până în 2050
„Noi, decidenţi politici, directori executivi, organizaţii de afaceri, sindicate şi grupuri de reflecţie din Europa, le cerem Statelor Unite să-şi îndeplinească ambiţiile prin adoptarea unui obiectiv climatic de reducere cu cel puţin 50% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 comparativ cu nivelurile din 2005”, indică declaraţia comună semnată de 107 de persoane.
Printre cei care au semnat această petiție se află aproximativ 20 de europarlamentari şi 50 de directori executivi, printre care Alan Jope (Unilever), Helena Helmersson (H&M) şi Matt Brittin, şeful de operaţiuni al Google pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, conform Agerpres.
Vor trebui făcute investiții uriașe în cadrul acestui proiect
Ei se pronunţă pentru o cooperare transatlantică mai extinsă, în contextul în care Uniunea Europeană şi-a stabilit ca obiectiv până în anul 2050 eliminarea emisiilor nete de gaze cu efect de seră. Dar și scăderea acestora cu cel puţin 55% până în 2030, în comparaţie cu nivelurile din 1990, angajament care până acum a depăşit ambiţia altor mari economii din lume.
Este un proiect de mare amploare, care va presupune investiţii gigantice în energie regenerabilă, tehnologii industriale slab poluante şi transporturi cu emisii zero de dioxid de carbon. Actualul angajament al Americii, stabilit în timpul mandatului preşedintelui Barack Obama, este scăderea cu 26%-28% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2025. În comparație cu nivelurile existente în 2005.