Președintele Klaus Iohannis, vizită de stat la Haga. Țările NATO din regiune evaluează situația de securitate
- Maria Miron
- 13 iunie 2022, 16:15
Klaus Iohannis, președintele țării, va lua parte, marți, 14 iunie, la o reuniune restrânsă ce va avea loc la Haga. Alături de președintele României, la întâlnire participă și premierii Belgiei, Letoniei, Poloniei și Portugaliei, alături de secretarul general al NATO, întâlnire ce va avea drept principală temă de discuție securitatea statelor din Alianță, în contextul războiului din Ucraina.
Reuniunea din orașul olandez are loc la inițiativa premierului Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, dar și a lui Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei.
Klaus Iohannis participă la reuniunea NATO de la Haga
„Reuniunea vizează coordonarea pozițiilor și a mesajelor comune ale statelor aliate în perspectiva Summitului NATO de la Madrid, de la finalul lunii iunie”, transmite un comunicat al Administrației Prezidențiale române.
Discuțiile din cadrul reuniunii restrânse au scopul de a evalua situația de securitate din statul ucrainean, afectat de războiul pornit de Federația Rusă, alături de stabilirea unor noi planuri de asistență a Ucrainei, în concordanță cu deciziile ce vor fi formulate în cadrul Summitului de la Madrid.
Acest Summit este pregătit de către membrii NATO, fiind o întrunire în urma căreia se așteaptă o consolidare a măsurilor de descurajare și de apărare ale Alianței Nord-Atlantice pe Flancului Estic, dar și negocierea unui nou Concept Strategic al alianței politico-militare, alături de chestiunile privind aderarea Suediei și Finlandei.
Klaus Iohannis a găzduit Summitul B9
Președintele Klaus Iohannis a găzduit, vineri, 10 iunie 2022, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9). Evenimentul a fost organizat la invitaţia preşedintelui României şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format, şi s-a desfăşurat cu prezenţa la Bucureşti a celorlalţi şefi de state din Formatul B9, precum şi a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
În acest context, președintele Klaus Iohannis a pus accentul pe necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. Este nevoie ca prezența NATO din această regiune să se manifeste într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică la Marea Neagră, spune președintele român.
NATO reconsideră relația avută cu Rusia, din pricina războiului din Ucraina
„Solicităm Rusiei să îşi modifice comportamentul agresiv, să îşi retragă forţele de pe teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei, să asigure răspunderea pentru atrocităţile şi crimele de război comise, să revină la un comportament de respectare a dreptului internaţional. NATO trebuie să tragă concluziile necesare în ceea ce priveşte relaţia sa cu Rusia”, conform declarației comune a redactată în urma Summitului B9.
Formatul Bucureşti 9 (B9) este o iniţiativă lansată de Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de Preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda. La acest format au aderat statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei, respectiv Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti, în noiembrie 2015.