Mi s-a întâmplat, nu de puține ori, să văd greșit, la o primă privire, scenarii complicate în dosul unor evenimente cu încărcătură sporită și, astfel, am deprins obiceiul să nu rămân la prima impresie. Am învățat că nimic nu este cu adevărat ceea ce pare la prima vedere.
Votului din Parlament, prin care Mihai Răzvan Ungureanu a fost așezat în fruntea Serviciului de Informaţii Externe, i s-au dat varii semnificații, care mai de care mai complexe, care mai de care mai cruciale prin consecințe. Pentru Ungureanu, desigur, în plan personal, victoria este una importantă. Faptul că va avea, pe lângă salariul de director, un fond la dispoziție de 50.000 de euro lunar, adica 600.000 de euro anual, bani pe care nu trebuie să-i justifice în niciun fel, în fața nimănui pe această lume, este o miză. Cu atât mai mult cu cât, de câțiva ani, cam șoma. O miză minoră pentru un fost premier, în opinia mea.
Trecând peste aceasta reușită a lui MRU, personală, să vedem cu ce s-au ales protagoniștii înfruntării. Faptul că președintele Iohannis s-a oprit asupra acestui nume pentru șefia SIE, fie vădește un gest prin care l-a răsplătit pe Ungureanu pentru că i-a fost alături, fie, cel mai grav, este răspunsul la o comandă venită din exteriorul țării. În favoarea celei de-a doua ipoteze este relevantă dezvăluirea colonelului SRI Nicolae Ulieru, care a arătat, vreme în urmă, că pentru Ungureanu a intervenit un serviciu de informații străin. Nu ar fi, deci, prima dată.
Pentru președinte această numire marchează un salt negativ în ochii susținătorilor. O parte dintre cei care au considerat că „și-au luat țara înapoi”, atunci când l-au votat pe Iohannis, deja înjură din gros pe rețelele de socializare. Celălalt protagonist este actuala coaliție aflată la guvernare. PSD trebuie să înfrunte deschis ceea ce era evident pentru toată lumea: faptul că lui Gabriel Oprea, căci el este UNPR, interesul național, pe care îl tot invocă, îi trece prin stomac, dar mai ales prin sertarul în care DNA îi ține la fezandat dosarele. Nu cred că pentru PSD este o surpriză, problema lor cu Oprea, mă rog, cu UNPR, nu era „cum”, ci doar „când”.
Ne puteți urmări și pe Google News
La urmă, PNL. Postura liberalilor este cea mai jalnică. Partidul președintelui, un partid aflat în opoziție, dar incapabil să facă cea mai palidă opoziție. Un partid care se rezumă la a fi entuziast la tot ceea ce spune și propune șeful statului, dar doar după ce află din ziare și de la televizor ce a mai spus și ce a mai propus președintele Iohannis.
Se poate vorbi după ultimele zile despre un învingător? Nu cred! Asta pentru că toate părțile au ieșit mult mai boțite decât erau. Se poate vorbi despre un mare perdant? Asta, da! Marele perdant este președintele Klaus Iohannis. S-a cramponat sau a fost obligat să se cramponeze de Ungureanu, un personaj antipatizat, foarte slab cotat la capitolul încredere de către populație. A făcut-o total lipsit de abilitate. N-a avut minima inspirație de a mima măcar consultarea partidelor. Dacă ar fi făcut-o, ar fi părut că decizia a fost luată împreuna cu liberalii și efectele negative ar fi fost mai disipate. De aceea, sunt convins că acesta este momentul „T-zero” al dizolvării încrederii și simpatiei de care, până acum, președintele s-a bucurat.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
