Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a promis că va demisiona dacă cineva îi va putea demonstra că Dumnezeu există, la numai două săptămâni după ce a stârnit furia oamenilor pentru că l-a făcut „prost” pe Dumnezeu
Duterte a declarat că vrea să vadă măcar o singură persoană care să-i spună că a fost în Rai şi că a vorbit acolo cu Dumnezeu. „Am nevoie de numai o persoană care să-mi spună că Dumnezeu există cu adevărat. Uite, am o fotografie. Am un selfie cu Dumnezeu”, a spus Duterte. „Din atâtea miliarde de oameni, am nevoie de unul singur. Şi dacă un astfel de om va exista, doamnelor şi domnilor, eu îmi voi da imediat demisia”, a promis el. Duterte a devenit ţinta criticilor în această ţară predominant catolică după ce a ironizat logica lui Dumnezeu în povestea biblică de creare a lui Adam şi Eva. “Adam a mâncat din fructul cunoaşterii, apoi s-a născut răul. Cine este acest Dumnezeu prost? Creezi ceva perfect şi apoi te gândeşti la un eveniment care să distrugă calitatea muncii tale”, a spus Duterte într-un discurs susţinut la 22 iunie în oraşul său natal Davao.
Rodrigo Duterte, în vârstă de 73 de ani, a susţinut că este dreptul lui să nu creadă în nicio religie. În trecut, politicianul a criticat dur Biserica Catolică din Filipine, unde mai mult de 80% din populaţie este catolică. El i-a acuzat pe preoţi de corupţie şi abuz sexual, declarându-se chiar el victimă a unor astfel de abuzuri sexuale când era elev la şcoala din Davao.