Preşedintele Belarus: „O singură bombă poate să ucidă un milion de oameni”

Preşedintele Belarus: „O singură bombă poate să ucidă un milion de oameni”Război nuclear Sursa foto: punchng.com

Belarus a început să primească arme nucleare tactice din Rusia, iar președintele Alexandr Lukașenko se laudă cu ele.

Unele dintre armele transferate de la ruşi sunt de trei ori mai puternice decât bombele atomice aruncate de Statele Unite ale Americii pe Hiroshima și Nagasaki, la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în 1945. Acest lucru a fost declarat de preşedintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, într-un interviu oferit cunoscutei propagandiste pro-Kremlin, Olga Skabeeva.

Lukaşenko se laudă că o bombă pe care a primit-o din Rusia poate ucide un milion de oameni

„Avem rachete și bombe pe care le-am primit din Rusia. Bombele sunt de trei ori mai puternice decât cele din Hiroshima și Nagasaki", s-a lăudat liderul de la Minsk, menționând că o astfel de bombă ar putea ucide un milion de oameni.

Când a fost rugat de Skabeeva să precizeze dacă armele nucleare au fost deja transferate în Belarus, Lukashenko a răspuns evaziv că procesul de transfer nu a fost încă finalizat. Dar, în același timp, a promis că o va lega la ochi pe Skabeeva şi o va duce personal în depozitul unde se păstrează armele nucleare, atunci când vor ajunge toate acolo. Doar că nu-i va permite să le filmeze.

Lukașenko a menționat, de asemenea, că Belarus are numeroase spaţii de depozitare a armelor nucleare, rămase din perioada sovietică. Unul dintre aceste depozite va găzdui arsenalul nuclear primit de la ruşi.

Armele nucleare rusești în Belarus

Potrivit lui Alexandr Lukașenko, armele nucleare rusești vor fi furnizate Belarusului la cererea Minskului și nu au fost impuse de Moscova.

Lukashenko a mai spus că este gata să folosească focoase nucleare dacă Belarus „va lupta”. Acesta a precizat că le va folosi şi în Ucraina, dacă aceasta va ataca Belarusul.

Deși Alexandr Lukașenko susține de ceva vreme că armele nucleare rusești au început să fie aduse în Belarus, serviciile de informații americane susțin că până acum nu au avut loc astfel de livrări.