Presa vieneză speculează pe tema petrolului românesc. Se vinde sau nu Petrom?
- Ionel Sclavone
- 26 iulie 2021, 21:49
OMV ar putea renunța la acțiunile pe care le deține la compania românească Petrom, iar acestea ar putea ajunge la rușii de la Gazprom sau la ungurii de la MOL. În cazul în care acțiunea se va materializa, statul român ar putea opta să cumpere pachetul de acțiuni de la OMV, prin Romgaz.
Este ipoteza care se desprinde dintr-un articol publicat de jurnalista austriacă Andrea Hodoschek, una dintre cele mai traduse din România. Jurnalista a publicat o analiză pe această temă în cotidianul vienez KURIER, citat de b1tv.ro
Jurnalista austriacă prezintă o serie de informații, despre viitorul companiei austriece OMV, care deține și Petrom. Aceasta arată că o posibilă vânzare a filialei Petrom declanșează temeri în România.
„De mult timp, participația la Petrom e una dintre cash-cows, vacile de muls (bani) ale OMV. În anul Corona-2020, Petrom, care mai are doar 11.000 de angajați, a livrat 302 milioane EUR din profitul total al grupului OMV (…) de 1,68 miliarde EUR“, arată jurnalista austriacă.
„Angajamentul în România s-ar putea într-adevăr încheia în viitorul previzibil. După cum se aude din companie, încă șeful OMV - Rainer Seele, a conceput retragerea. OMV trebuie să se repoziționeze strategic și Seele a inițiat transformarea dintr-o companie tradițională de petrol și gaze într-una mai de viitor, un concern de produse chimice și mase plastice. Succesorul său Alfred Stern vrea să continue acest curs. O investiție old-fashioned, de modă veche, precum Petrom nu se mai potrivește în portofoliu…“, se arată în analiza din KURIER.
OMV ar putea vinde către Gazprom sau MOL
În aceste condiții, atrage atenția Hodoschek o eventuală retragere a OMV din Petrom ar putea aduce în loc Gazprom sau MOL-ul, compania maghiară de stat.
„O posibilă ieșire a OMV a atras deja atenția politicii din România. Există temerea că Gazprom-ul rus, partener apropiat al OMV sau MOL-ul maghiar ar putea primi acces pe ușa din spate la resursele țării, „aurul negru”, se mai arată în material.
Or, din punct de vedere politic o astfel de soluție nu ar fi acceptabilă pentru România, dat fiind relațiile încordate cu Rusia lui Putin și Ungaria lui Viktor Orban.
George Simion cere re-naționalizarea companiei
Jurnalista austriacă îl dă exemplu, în acest sens, pe George Simion, deputat și șef al partidului AUR, care cere ca statul să preia acțiunile OMV.
„Petrom este o companie strategică pentru România. Ar trebui ca noi să extragem rezervele noastre de petrol și gaze”, a spus el citat de KURIER, după care a adăugat că Petrom-ul ar putea rămâne profitabil în ciuda re-naționalizării. În opinia sa eficientizarea companiei este o problemă de management și nu de proprietate.
Cu toate acestea, mai arată autoarea analizei OMV-ul ar putea întâmpina probleme în vânzarea companiei deoarece statul român poate bloca orice vânzare minoritară către companii din afara UE.
Există un soi de drept de veto al statului, exercitat prin CSAT, în condițiile legii românești preexistente.
Romgaz ar putea prelua pachetul de acțiuni OMV
Conform jurnalului vienez, „se speculează că Romgaz, cea mai mare companie de stat de gaze naturale din România, ar putea cumpăra acțiunile OMV. Întrebarea este cu adevărat dacă Romgaz poate și duce această tranzacție. ExxonMobil tocmai iese din «Neptun», proiectul comun cu OMV de extragere a gazului în Marea Neagră. Romgaz achită cel puțin un miliard de euro pentru acțiunile Exxon iar alte trei miliarde de euro vor trebui investiți în următorii patru ani”.
Concluzia analizei din presa austriacă este că, viitoarea strategie a grupului austriac va fi prezentată abia în luna octombrie. Discuțiile încep din acest moment și rămâne de văzut dacă OMV este dispus să renunțe la un sfert din producția de petrol și gaze.
„În acest moment, retragerea OMV nu a fost încă decisă. Noul CEO Stern vrea să prezinte strategia grupului în octombrie, ședințele managementului încep în această săptămână. Există rețineri (se mai poate traduce și ca rezistență, nota trad.) între angajați, în special în zona sectorului de upstream. În cele din urmă, OMV ar pierde peste un sfert din întreaga producție de petrol și gaze dintr-o lovitură.“