Premiul Gopo pentru ”Cel mai bun film”, ”Poliţist, adjectiv”; Porumboiu pleacă acasă cu trei statuete
- Vladimir Tism ăneanu
- 30 martie 2010, 12:14
Filmul românesc şi-a ales câştigătorii, aseară, în cadrul Galei Premiilor Gopo.
Eveniment cinematografic comparabil cu marile gale de gen, Oscar, BAFTA sau Cesar, raportat însă la scară românească, spectacolul desfăşurat la Palatul Parlamentului a desemnat nu numai cele mai bune producţii sau cei mai buni actori din România, ci a acordat premii numelor etalon din cinematografia de la noi, precum actriţa Draga Olteanu Matei sau scenaristului Dumitru Carabăţ. Favoritele de anul acesta au fost producţiile ”Cea mai fericită fată din lume”, în regia lui Radu Jude, nominaliztă la 11 categorii, şi „Poliţist, adjectiv”, film regizat de Corneliu Porumboiu, care a primit 10 nominalizări. Surpriza de la Oscar s-a repetat şi la românescul Gopo unde câştigător al celor mai multe şi, totodată, importante premii a fost filmul ”Poliţist, adjectiv”, care şi-a adjudecat premiul pentru ”Cea mai bună imagine” (Marius Panduru), ”Cel mai bun actor în rol secundar” ( Vlad Ivanov), ”Cel mai bun actor în rol pincipal” (Dragoş Bucur), ”Cel mai bun scenariu” (Coneliu Porumboiu), ”Cea mai bună regie” (Corneliu Porumboiu), dar şi cea mai râvnită distincţie, ”Cel mai bun lungmetraj”. Rivalului ”Cea mai fericită fată din lume” i-a revenit numai un singur premiu, cel la categoria ”Tânără speranţă”, care i-a fost decernat actriţei Andreea Boşneag.
Draga Olteanu Matei, o carieră de aur
Răsplata juriului pentru întreaga carieră a fost primită de către actriţa Draga Olteanu Matei. Cu peste jumătate de secol de viaţă în slujba actoriei, ea a urcat pe scenă cu emoţiile unui debutant, dar nu lipsită de umorul cu care a obişnuit publicul românesc. ”În momentul în care am primit telefonul ce mă anunţa că am fost invitată pentru acest nepreţuit trofeu care înseamnă pentru mine mai mult decât tot ce am făcut în această viaţă, pentru că îl reprezintă pe Ion Popescu Gopo, (...), am crezut că e o glumă”, a spus actriţa care a primit trofeul de la ministrul Culturii, Kelemen Hunor. ”Să am parte de dumneavoastră până la adânci bătrâneţe”, şi-a încheiat discursul Draga Olteanu Matei.
Câştigătorii celor mai importante premii:
- Cel mai bun film: "Poliţist, adjectiv" - regia: Corneliu Porumboiu, producător: Corneliu Porumboiu
- Cea mai bună regie: Corneliu Porumboiu - "Poliţist, adjectiv"
- Cel mai bun scenariu: Corneliu Porumboiu - "Poliţist, adjectiv"
- Cel mai bun actor în rol principal: Dragoş Bucur - "Poliţist, adjectiv"
- Cea mai bună actriţă în rol principal: Hilda Peter – "Katalin Varga"
- Cel mai bun actor în rol secundar: Vlad Ivanov - "Poliţist, adjectiv"
- Cea mai bună actriţă în rol secundar: Luminiţa Gheorghiu – "Francesca"
- Cea mai bună imagine: Marius Panduru - "Poliţist, adjectiv"
- Cel mai bun montaj: Ludo Troch - "Concertul"
- Cea mai bună scenografie: Cristian Niculescu - "Concertul"
- Cel mai bun scurtmetraj: "Nunta lui Oli", de Tudor Jurgiu
- Cel mai bun documentar românesc: "Lumea văzută de Ion B.", regizat de Alexander Nanau
- Premiul "Tânără speranţă": Andreea Boşneag - "Cea mai fericită fată din lume"
- Premiul publicului (cel mai mare success la box-office) – "Amintiri din Epoca de Aur - Partea I: Tovarăşi, frumoasă e viaţa!", de Cristian Mungiu
- Premiul pentru întreaga carieră: Draga Olteanu Matei
Câştigătorii premiilor Gopo 2010 au fost desemnaţi, prin vot, de un juriu alcătuit din profesionişti din industria filmului şi critici. Gala a fost organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Babel Communications, şi prezentată de actorul Mihai Călin.