Premieră. Ungurii pun primul viceprimar la Timișoara
- Georgeta Petrovici
- 23 iunie 2016, 10:14
Pentru prima dată după Revoluție, ungurii vor fi reprezentați la nivelul executivului Primăriei Timișoara. În urma alianței cu PNL, una din funcțiile de viceprimar va fi ocupată de anul acesta de un etnic maghiar. Este vorba de Imre Farkas, de la UDMR.
PNL și UDMR Timiș au convenit încheierea unei alianțe politico-administrative. Astfel, consilierii locali ai celor două partide -12 ai PNL și 2 ai UDMR- vor funcționa în cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara în unitate, constituind împreună majoritatea decizională. Pentru că ajută la spabilirea majorității, ungurii primesc un post de viceprimar, iar celălalt revine celui care l-a ocupat și până acum, Dan Diaconu ( PNL).
De profesie inginer, Imre Farkas a intrat recent în politică. El este managerul unei companii care se ocupă cu închirierea de birouri și spații de depozitare.