Premieră în lumea medicală. Descoperirea care va permite refacerea mai rapidă a leziunilor

Premieră în lumea medicală. Descoperirea care va permite refacerea mai rapidă a leziunilor Operație. Sursa foto:cnam.md

Premieră în lumea medicală. Oamenii de știință din Australia au făcut o descoperire care ar putea ajuta la refacerea mai rapidă a țesuturilor umane. Descoperirea vine după cercetări care s-au întins de-a lungul a nouă ani.

Oamenii de știință australieni au descoperit o serie de celule care au capacitatea să se transforme în celule endoteliale şi celule macrofage. Acestea sunt responsabile pentru refacerea vaselor de sânge și a ţesuturilor.

Premieră în lumea medicală

Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit un tip nou de celule. Este o premieră, dar și o descoperire importantă pentru medicină, dat fiind că va permite refacerea mai rapidă a țesuturilor umane lezate.

Un studiu publicat de cercetătorii de la Institutul de Sănătate şi Cercetare Medicală din statul Australia de Sud prezintă noua premieră. Oamenii de știință au descoperit că anumite celule se pot transforma în două tipuri de celule cunoscute deja. Este vorba despre celule endoteliale, care formează vasele de sânge, şi celule macrofage. Acestea din urmă sunt responsabile cu refacerea și apărarea ţesuturilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noile celule, descoperite în stratul exterior al aortei la şoareci adulţi, au fost denumite progenitori EndoMac.

Cercetările s-au întins pe parcursul a nouă ani, timp în care oamenii de știință au făcut numeroase experimente.

Celule Sursa foto: EVZ

În ce constă descoperirea

Potrivit echipei de cercetare din Australia, existența acestor celule, cu funcţii similare, a fost descrisă în teoria ştiinţifică de peste un secol. Ele nu au fot descoperite, niciodată până în prezent. Aceștia au precizat că descoperirea va permite îmbunătățirea vindecării leziunilor.

Conform descoperirii în premieră, cercetătorii au constatat că celulele respective sunt activate de leziuni sau de o circulaţie sangvină deficitară. Într-o astfel de situație, ele se extind rapid și ajută la procesul de vindecare.

Studiile arată care este importanța acestei descoperiri. Deși cercetările nu s-au încheiat, estimările indică faptul că progenitorii EndoMac ar putea fi folosiţi pentru a stimula vindecarea în cazul unor afecţiuni grave.

Premieră care va ajuta în tratamentul diabetului

Aceste celule ar putea ajuta în tratamentul diabetului, de exemplu. Aceasta este o boală pe durata căreia organismul întâmpină dificultăţi atunci când încearcă să se refacă în mod corespunzător. Iar noua descoperire, în premieră, ar ajuta la refacerea țesuturilor.

„Când am transplantat aceşti progenitori în răni diabetice, am observat o îmbunătăţire considerabilă a vindecării în câteva zile. (...) În teorie, acest lucru ar putea schimba regulile jocului pentru pacienţii care suferă de răni cronice”, a declarat Sanuri Liyanage, membră echipei de cercetători, într-un comunicat de presă.

Sanuri Liyanage a mai spus că descoperirea reprezintă o evoluţie promiţătoare pentru crearea unor tratamente mai eficiente. Acestea vor ajuta organismul să se refacă mai rapid și să-și mențină funcțiile pentru o mai lungă perioadă.

Revista presei
Limba lui Hristos