Ligia Deca, despre importanța educației pentru sănătate în școli. Este nevoie de extinderea rețelei de medicină școlară

Ligia Deca, despre importanța educației pentru sănătate în școli. Este nevoie de extinderea rețelei de medicină școlarăLigia Deca. Sursă foto: Facebook

Ligia Deca propune extinderea rețelei de medicină școlară. Astfel,elevii și părinții acestora vor avea acces la o paletă cât mai largă de servicii de sănătate. Între altele,

Ministra Educației a participat la un eveniment dedicat sănătății copiilor. Cu acest prilej, a precizat că unul dintre obiectivele atinse în mandatul său a fot legat implementarea programului de acordare a unei mese sănătoase în școli.

Ligia Deca propune extinderea rețelei de medicină școlară

Ministea Educației a vorbit despre problemele de sănătate în rândul elevilor, în cadrul evenimentului „Sănătatea unei naţiuni pleacă de la sănătatea copiilor noştri”. În acest context, a vorbit despre necesitatea campaniilor de prevenire a consumului de alcool și droguri. De asemena, a pus accent pe necesitatea reducerii obiceiurilor alimentare nesănătoase.

„Prevenirea consumului de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive, reducerea obiceiurilor alimentare nesănătoase, a sedentarismului și a utilizării excesive a tehnologiei, teme recomandate pentru  Școala Altfel”, a declarat Ligia Deca.

Totodată ministra Educației a avut un mesaj pentru ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Ea a spus că este nevoie de extinderea rețelei de medicină școlară. În acest sens, a vorbit despre necesitatea informării elevilor cu privire la nutriție, evitarea dependențelor și educație prin sport.

„Începând cu anul școlar trecut, 2023-2024, am recomandat școlilor ca în cadrul «Săptămânii Altfel» să abordeze teme de interes strâns legate de educație pentru un stil de viață sănătos, precum: prevenirea consumului de alcool și droguri și alte substanțe psihoactive, reducerea obieiurilor alimentare nesănătoase, a sedentarismului și a utilizării excesive a tehnologiei”, a precizat ministrul Educației, Ligia Deca.

Ligia Deca

Ligia Deca. Sursă foto: Facebook

Educația pentru sănătate și alimentație sănătoasă în planurile educaționale

Ligia Deca a vorbit despre introducerea educației pentru sănătate, pentru alimentație sănătoasă, dar și despre egalitatea de șanse în planurile cadru de învățământ. Astfel de teme vor fi introduse în programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar.

„Cred că exemplele de bune practici pe care le avem în acest sens trebuie promovate și multiplicate și mă alături domnului Prim-Ministru în a vă ruga ca atunci când întâmpinați dificultăți în desfășurarea activităților în școli să ne notificați. Așa cum știm, toate activitățile extracurriculare trebuie să beneficieze de un acord parental înainte de a putea fi desfășurate”, a afirmat Deca.

Ministra liberală a mai arătat că în disciplina Consiliere și orientare există inclusiv tematică obligatorie cu toate elementele care țin de educație pentru sănătate. În acest sens i-a transmis un mesaj ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

„Sunt convinsă că putem face această reformă împreună și cred că de mare ajutor aici vor fi atât extinderea, cât și consolidarea rețelei de medicină școlară, pentru că toate familiile așteaptă specialiști care să vină să împărtășească elevilor informații despre nutriție, despre evitarea dependențelor, despre educația prin sport”, a spus ministra.

Masa in scoli

Masa in Scoli, suras foto: EVZ

Ligia Deca despre programul Masă caldă în școli

La eveniment, ministra Educației a vorbit despre programul guvernamental „Masă caldă” pentru elevi. Acesta a fost introdus într-un număr tot mai mare de școli. Potrivit ministrei Ligia Deca sunt, în prezent, 650.000 de beneficiari.

„Am reușit, în ultimii doi ani, să creștem numărul copiilor care beneficiază de o masă sănătoasă la școală. De la 350 de școli beneficiare, am reușit ca acum o școală din trei să ofere acest program. Vorbim de peste 650.000 de beneficiari”, a mai spus Ligia Deca.

Ministra a explicat că programul are la bază o serie de indicatori pentru măsurarea calității. Este vorba despe aportul caloric, diversitatea alimentelor, echilibrul nutrițional și altele.

„De asemenea, această masă la școală are o serie de indicatori de măsurare a calității: aportul caloric, diversitatea alimentelor, echilibru nutrițional, condiții de păstrare și servire, dar și indicatori prin care monitorizăm consumul responsabil (de exemplu, cum facem managementul resturilor alimentare). Am introdus și indicatori de impact, astfel încât să vedem cum facem programul mai bun an de an și cum îl extindem, așa cum prevede legea”, a explicat Deca.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News