Cei 10.000 de medici emigraţi vă salută de peste mări şi ţări
- Ana Chiricescu
- 19 noiembrie 2011, 11:24
ROMÂNIA, PA! Claudiu Rădeanu câştigă într-o lună în Australia cât colegul lui din Iaşi în 11 luni. Începând cu 2007, avem 8.000 de absolvenţi de Medicină şi 10.000 de doctori care au părăsit ţara. Practic, toţi pleacă.
La cei 28 de ani, Gabriel Mazilu poate spune că şi-a împlinit chemarea. E medic rezident în anul IV, chirurgie plastică, la spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. În 22 din cei 28 de ani de viaţă, Mazilu şi-a tocit coatele pe băncile şcolilor, în amfiteatre sau în sălile de operaţie ale spitalelor. Pentru tot acest efort, statul român îl plăteşte cu 1.800 de lei pe lună, la care se adaugă încă 180 de lei, sub formă de tichete de masă. În total, nici măcar 2.000 de lei pe lună (455 de euro).
Rezidenţii, o clasă tolerată în România
Absolvent al aceleaşi instituţii de învăţământ superior, Universitatea de Medicină din Iaşi, Claudiu Rădeanu a ales alt drum. Din 2007, Rădeanu lucrează la departamentul "medicină de urgenţă" din cadrul The Northern Hospital din Melbourne, Australia. Dr. Rădeanu a cochetat şi el un timp cu ideea de a face rezidenţiatul în România. Dar i-a trecut repede.
"Mediul e corupt, ineficient şi schimbările se fac foarte lent", şi-a motivat el decizia de a zbura 14.000 de kilometri până în Melbourne. Acum, Rădeanu câştigă în Australia 21.700 lei/lună (5.000 de euro), cât mai tânărul său coleg de la Iaşi în 11 luni.
În următorul an s-a dus ca medic în Marea Britanie pentru ca, în 2007, să ia drumul Australiei. "Medicii rezidenţi sunt o clasă tolerată în spitalele româneşti. În Marea Britanie şi Australia ei reprezintă principala forţă de muncă, ei duc greul spitalelor, sunt şefii de tură pe timpul nopţii, cei care iau deciziile", a declarat Claudiu Rădeanu. Acestea au fost motivele care l-au determinat să plece peste mări şi ţări. "În România numai garda 1 şi 2 sunt plătite, adică medicul specialist şi rezidentul din anul mare. Ceilalţi rezidenţi care fac ture de noapte nu primesc nimic, ceea ce e furt curat", a explicat el.
Acceptat prin telefon
După doi ani în Anglia, a aplicat pentru un post în Australia şi, în urma unui interviu telefonic, a fost acceptat la The Northern Hospital, un spital de stat din Melbourne. Contractul său e pe un an. Atât timp cât îşi face corect treaba, reînnoirea e doar o simplă formalitate.
Acomodarea în Australia a fost mai uşoară decât în Anglia datorită multiculturalismului care defineşte continentul australian. Rădeanu susţine că medicii români care vorbesc engleză la un nivel rezonabil pot aplica la posturile vacante fără niciun fel de restricţie. Joburile sunt postate pe site-urile spitalelor, iar aplicaţia se face online, urmată de interviu.
Grilă clară de salarizare
În Australia, grila de salarizare este comună pentru toţi medicii care lucrează în spitalele de stat, în funcţie de specializarea făcută şi anii de experienţă. Salariul porneşte de la echivalentul a 7.750 lei lunar şi creşte în fiecare an. Statul plăteşte anual 6.200 lei pentru cărţi şi cursuri de specializare fiecărui medic în parte. Din taxe se returnează cheltuielile pentru deplasări la diverse conferinţe şi pentru echipament medical. Săptămânal, un medic rezident este plătit cinci ore ca să participe la cursuri de pregătire organizate de spital.
La The Northern Hospital, dr. Rădeanu lucrează 10 ore pe zi, patru zile pe săptămână. Se pot face ture în plus care se plătesc cu 50% mai mult decât o tură normală.
Mai bine sătul în Australia, decât flămând la Iaşi
În Australia, Claudiu Rădeanu locuieşte împreună cu logodnica sa într-o casă închiriată. Salariile celor doi sunt fabuloase comparativ cu cele din România. Claudiu ridică lunar 7.000 de dolari australieni, adică echivalentul a 21.700 lei, în timp ce salariul logodnicei sale din Malaezia, rezident al Secţiei de recuperare din cadrul aceluiaşi spital, e de 5.000 de dolari australieni, adică 15.500 lei.
Şi costurile sunt mai ridicate decât în România, dar chiar şi aşa le rămân bani suficienţi pentru un trai mai mult decât decent. Chiria îl costă 4.900 lei, la care se adaugă 3.100 lei cheltuieli care includ absolut tot, telefon, curent, apă, transport etc.
Rădeanu îşi aminteşte că în România locuia cu părinţii şi că, în 2004, câştiga ca rezident doar 200 de lei pe lună. În concluzie, Rădeanu spune că în Melbourne cheltuielile cu chiria, mâncarea şi întreţinerea nu depăşesc 25% din venitul lunar.
Cât priveşte timpul liber, Rădeanu nu are cum să se plângă. Locuieşte într-un oraş cosmopolit, cu 4 milioane de locuitori şi mii de posibilităţi de recreere.
"Există în Australia o cultură a sportului şi cam toţi fac sport: ciclism, înot, alergare. Dar pot alege şi sporturi extreme: kiteboarding, surfboarding. După cinci ani de locuit aici m-am contaminat şi eu", a precizat el.
În România, în anul în care a făcut rezidenţiatul, şi-a permis "luxul" de a petrece câteva zile la munte şi asta deoarece locuia cu părinţii şi nu plătea chirie.
28 DE ANI, CHIRURG ÎN ROMÂNIA, SALARIU DE GUNOIER
Are 22 de ani de stat cu burta pe carte pentru 400 de euro lunar
Comparaţia cu salariul şi cu stilul de viaţă al unui medic rezident din România pare ridicolă. Gabriel Mazilu, medic rezident în anul IV, lucrează la secţia de chirurgie plastică a Spitalului Sf. Spiridon. Soţia lui lucrează la Spitalul de Neurochirurgie, medic rezident tot în anul 4, la Secţia Neurorecuperare. Salariul net al lui Gabriel este de 1.200 lei, la care se adaugă banii primiţi pentru gărzi (o oră de gardă în timpul săptămânii este plătită cu 8 lei, iar în week-end cu 10 lei).
Pe lângă salariu, doctorul Mazilu mai primeşte în fiecare lună bonuri de masă în valoare de 180 lei. În total, Mazilu ridică lunar aproape 2.000 lei.
Salariul soţiei sale este de 1.700 lei, sporuri incluse, la care se adaugă bonurile de masă, tot în valoare de 180 lei. Adică, un total de până în 4.000 de lei, echivalentul a doar 1.300 de dolari australieni. O diferenţă cât de la cer la pământ faţă de veniturile "australienilor".
Chiar şi aşa, cei doi medici rezidenţi din Iaşi sunt un caz fericit în rândul medicilor ce profesează în România. "Părinţii ne-au ajutat şi ne-au cumpărat un apartament", a spus Mazilu.
Pentru întreţinere, cei doi medici români scot din buzunar 300 lei, pentru o lună de iarnă. Pe cablu şi internet, telefon şi benzină se mai duc 460 lei. Mâncarea este cumpărată din bonurile celor doi, care nu sunt însă suficiente, aşa că mai pun din salarii încă 500 de lei.
La fiecare două luni, familia Mazilu mai cheltuieşte 100 de lei pe echipamente medicale (haine, halate). Cărţile de medicină de pe care învaţă, dar şi prezenţa la congrese, absolut necesară pentru rezidenţi, sunt suportate tot din lefurile celor doi. Asta înseamnă, în medie, alte câteva sute de lei lunar.
Făcând un calcul matematic, reiese că din salariile celor doi peste 55% din buget se duce pe întreţinere, mâncare şi propria instruire.
ALEGERE. Gabriel Mazilu mai are mult de tras până va ajunge medic specialist. Venitul său actual îl transformă într-un salahor al sistemului FOTO: IULIAN MOFTEESCU 3,7 medici la mia de locuitori este media în ţările din vestul Europei. Salariul de debutant al unui medic în Occident este 10 ori mai mare decât în România. Testele de angajare sunt destul de dure, dar un medic bun îşi găseşte fără probleme angajament. Cele mai accesibile sunt, în prima fază, clinicile din mediul rural. 1,9 medici la mia de locuitori este media în România, plasând ţara noastră pe ultimul loc în Europa. Deficitul de personal a devenit o problemă serioasă mai ales în ultimii doi ani, odată cu reducerea salariilor şi a sporurilor, situaţie provocată de criză. În plus, angajările au fost îngheţate.
5.000 DE EURO, SALARIU NET ÎN CARAIBE
Martinica, noul paradis al medicilor români
La cei 45 de ani ai săi, medicul Ion Gabriel Stoica a profesat în patru zone diferite: România, Italia, Martinica şi Franţa. Astfel, între iulie 2006 şi iulie 2007, a fost doctorand în penumologie cu orientare în alergologie şi imunologie, la clinica la Università degli Studi di Messina. Aici a avut un venit lunar de 2.500 euro/lună net.
Următoarea destinaţie a fost una exotică, insula Martinica din Caraibe, insula departament a Franţei. "Am lucrat ca medic specialist pneumolog la spitalul universitar din capitala Fort de France. Aici am înlocuit un medic ce se afla în concediu de îngrijire a copilului. Mi s-a oferit prelungirea contractului, însă am refuzat din motive personale", a spus Stoica. Salariul net al acestuia în Martinica a fost de 5.000 euro lunar.
Din iunie acest an, Stoica a ajuns în Franţa unde lucrează ca medic specialist în Pneumologie şi Alergologie la Centrul Hospitalier din localitatea Decazeville, departamentul Aveyron, în sudul ţării. "Fac 10 gărzi pe lună şi am un venit de 7.000 euro net. Am contract de muncă pe perioadă nedeterminată", a afirmat acesta. Stoica vrea să-şi aducă şi familia în Franţa: "În septembrie anul viitor, când unica mea fiică va termina Universitatea, va veni aici cu mine şi soţia mea".
Doctorul român Andrei Moţoc a profesat în Dubai. Când a intrat pentru prima dată într-o clinică de acolo, a crezut că a nimerit într-un hotel de 7 stele. "Este impresionant să poţi lucra o perioadă de timp în condiţii deosebite, în care totul este lux şi poţi să alegi orice tip de cateter, de bisturiu, de foarfecă. Ţi se pune imediat la dispoziţie, faţă de ceea ce trăim astăzi în România", spunea Andrei Motoc, în ianuarie, pentru ştirile PRO TV.
În România, salariul unui doctor cu experienţă este de aproximativ 2.000 de lei. În Emirate, în câteva zile, medicii români pot câştiga şi 10.000 de euro pentru două-trei intervenţii chirurgicale. "Fac 10 gărzi pe lună şi am un venit de 7.000 euro net. Am contract de muncă pe perioadă nedeterminată." ION GABRIEL STOICA, medic român care a profesat în Italia, Martinica şi Franţa
PARADIS. Asta îl aşteaptă pe un medic român în Martinica: plaje, ape limpezi, cocktailuri şi un salariu enorm "Anul acesta, 2.100 medici rezidenţi şi specialişti au plecat din România. Nu mai este migraţie, ci exod. De când am intrat în UE, au plecat peste 10.000 de medici din 41.000 medici activi. Am pierdut mai mulţi medici decât am format." VASILE ASTĂRĂSTOAE, preşedintele Colegiului Medicilor România
- Omul de tip nou: emigrant în halat alb
- Exodul medicilor români în Marea Britanie. "Nu avem nicio speranţă în România"
- "Medicii nu pleacă numai pentru bani"
- Ce salariu ar trebui să aibă un medic român? În Italia, doctorii câştigă 2.000 euro
- Salariu de medic emigrant: un milion de dolari pe an