Prejudiciată cu 200 MILIOANE lei, primăria Constanța cere ICCJ suspendarea contractului de salubrizare cu firma deputatului PSD Eduard Martin. Fostul primar Radu Mazăre, judecat pentru luare de mită

Prejudiciată cu 200 MILIOANE lei, primăria Constanța cere ICCJ suspendarea contractului de salubrizare cu firma deputatului PSD Eduard Martin. Fostul primar Radu Mazăre, judecat pentru luare de mită

Suma de 45 milioane de euro cu care, potrivit DNA, primăria Constanța ar fi fost păgubită în ultimii opt ani, prin încheierea de către Radu Mazăre a unui contract cu firma de salubritate Polaris M Holding a deputatului PSD Eduard Martin, a determinat actuala conducere a administrației locale să se constituie parte civilă în proces. Mai mult, primăria Constanța a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție suspendarea contractului cu firma care curăță și deszăpezește orașul.

În dosarul în care Radu Mazăre, Eduard Martin, Sorin Strutinsky, fostul viceprimar Gabriel Stan și cinci angajați ai primăriei Constanța au fost trimiși în judecată, se arată că în 2008 primarul Constanței a încheiat contractul de salubrizare pe o perioadă de 25 de ani, valoarea totală fiind de 335 milioane de euro. Pentru că ar fi asigurat câștigarea licitației, “în perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la S.C. Polaris M Holding, al cărei asociat și administrator în fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro”.

În toți acești, contractul cu firma Polaris a fost secretizat, documentul fiind postat abia în luna decembrie pe site-ul primărie. La sfârșitul lunii ianuarie, Consiliul Local Municipal l-a împuternicit pe primarul interimar Decebal Făgădău să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) suspendarea contractului cu firma Polaris. Solicitarea a fost depusă la instanța supremă la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit primarului interimar. Până când ICCJ se va pronunța asupra cererii de suspendare, primăria Constanța va constitui niște garanții, de 8%, respectiv 10%, din profitul Polaris, care nu vor bloca activitatea de curățenie în oraș.

În situația în care instanța încuviințează cererea de supendare, contractul, din momentul comunicării hotărârii, va fi suspendat. “În acel moment voi convoca ședință extraordinară a CLM pentru mandatarea executivului să treacă  la o procedură de negociere rapidă pentru  identificarea unui operator, sau a unei soluții, care să se ocupe de salubrizarea, respectiv deszăpezirea orașului. Depinde de momentul în care se va pronunța instanța. Dacă instanța nu încuviințează cerea de suspendare, în acel moment contractul se defășoară ca și până acum (pana în 2033)”,  explică primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău.

Acțiunile în instanță ale primăriei Constanța, ca parte vătămată, au fost inaintate și pentru că, potrivit lui Decebal Făgădău, “nu putem să ignorăm faptul că, prin rechizitoriu, DNA cere desființarea contractului și că se vorbește de un prezumptiv prejudiciu”. Având calitate de parte civilă, pentru stabilirea valorii prejudiciului, municipalitatea poate cere instanței supreme efectuarea unei expertize. “Pentru că nu vrem, dacă instanța are suficiente motive și consideră suspendarea ca fiind eligibilă, să amplificăm un prezumptiv prejudiciu. Deci în momentul de față operăm într-un context juridic”, a argumentat primarul interimar Decebal Făgădău.