Predoiu nu vrea să fi e eclipsat de MRU

Predoiu nu vrea să fi e eclipsat de MRU

Acesta se teme că venirea lui Ungureanu ar putea să-i diminueze șansele de a deveni premierul ACL.

Candidatul PDL la prezidențiale, Cătălin Predoiu, a declarat la emisiunea „Evenimentul zilei” de la B1TV, că sondajele pentru desemnarea prezidențiabilului PNL-PDL ar trebui să fie reluate peste o lună. Declarația, aflată în contradicție cu strategia celor două partide - de a stabili candidatul comun în jurul datei de 5 august - nu este însă un atac la Klaus Iohannis, așa cum ar părea. Adevărata țintă a lui Predoiu este Mihai Răzvan Ungureanu.

În PDL nu s-a discutat scenariul repetării sondajelor. Surse democrat- liberale spun că Predoiu va continua să se lupte pentru a-și crește notorietatea și încrederea, chiar dacă Iohannis va intra oficial în cursa pentru Cotroceni drept candidat al ACL (Alianța Creștin Liberală). Aceleași surse spun că Predoiu urmărește astfel să obțină funcția de premier, el simțindu-se amenințat de Mihai Răzvan Ungureanu, ajuns acum și el primv i c e p r e - ședinte PDL și aspirant la aceeași funcție.

„Cătălin o să-și continue campania și după 5 august. Acum este și MRU în PDL și este firesc să vrea un scor bun, pentru că el (Predoiu - n.r.) trage nădejde să fie premier. Este firesc să fie așa, ținând cont că el este acum prezidențiabilul PDL”, au declarat sursele citate mai sus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liberalii nu s-au supărat

Vicepreședintele PDL Ioan Oltean spune că nu s-a discutat deocamdată în interiorul PDL despre strategia partidului pentru data de 5 august, când va fi gata sondajul. „Deocamdată așteptăm sondajele. Nu putem să anticipăm ce vom face. Noi sperăm să fie Predoiu câștigătorul sondajului, a declarat Oltean. Liberalii nu sunt deranjați deocamdată de demersurile lui Predoiu, cel puțin nu până pe 5 august. „E dreptul lui să insiste până în ultimul moment. O ocazie ca aceea de a fi desemnat candidat la prezidențiale se ivește rar, uneori o dată în viață”, a declarat pentru EVZ prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban.