Poziția României în Consiliul pentru Pace, văzută prin ochii unui fost ministru de Externe

Poziția României în Consiliul pentru Pace, văzută prin ochii unui fost ministru de Externenicusor dan donald trump / sursa foto: presidency.ro

Consiliul pentru Pace nu poate fi considerat o simplă inițiativă privată sau un proiect electoral, ci reprezintă un act oficial de politică externă al Statelor Unite ale Americii, spune Teodor Baconschi, fostul ministru de Externe. Președintele Donald Trump a semnat Carta Consiliului la Forumul de la Davos, pe 22 ianuarie 2026, iar anterior, pe 16 ianuarie, a emis Ordinul Executiv 14375, prin care Consiliul pentru Pace a fost recunoscut ca organizație internațională cu privilegii și imunități conform legislației americane, conferindu-i astfel statut oficial și legitimitate politică incontestabilă.

Consiliul pentru Pace, văzut prin ochii fostului ministru de Externe

Baconschi afirmă că inițiativa a fost validată și la nivelul Consiliului de Securitate al ONU, printr-o rezoluție adoptată în noiembrie 2025, deși China și Rusia s-au abținut.

„O remarcă pentru radicalii anti-MAGA, care susțin că recent creatul Consiliu pentru Pace ar fi un soi de inițiativă privată, fără legătură cu politica externă a SUA, și că de aceea puteam ignora fără griji invitația adresată președintelui Nicușor Dan: Președintele Trump a semnat Carta Consiliului la Davos (22 ianuarie 2026). În prealabil - la 16 ianuarie 2026 - POTUS a semnat Ordinul Executiv 14375 prin care a desemnat Consiliul pentru Pace ca organizație internațională dotată cu privilegii, excepții și imunități sub autoritatea legilor americane”, a scris Teodor Baconschi pe Facebook.

În viziunea sa, invitația adresată președintelui Nicușor Dan nu poate fi tratată superficial sau ignorată, ci trebuie evaluată în contextul geopolitic și al relațiilor internaționale.

Theodor Baconschi

Theodor Baconschi. Sursa foto: Facebook

Un act oficial de politică externă

Fostul ministru a subliniat că nu este vorba despre fantezia unui candidat, ci despre un act de politică externă oficial al Statelor Unite, asumat de cel mai înalt reprezentant politic al țării.

„Nu avem de-a face cu fantezia unui candidat, ci cu un act de politică externă asumat oficial de SUA prin cel mai înalt reprezentant politic al său. Proiectul Consiliului pentru Pace a fost de altfel validat și printr-o Rezoluție a Consiliului de Securitate ONU din noiembrie 2025 (cu abținerea Chinei și a Rusiei). Coroborați asta și cu informațiile reunite în editorialul meu din ”Libertatea” de mâine, unde arăt de ce UE va fi încă multă vreme obiectiv dependentă strategic de SUA”, a adăugat fostul ministru.

Baconschi: Nu cred în eficiența Consiliului pentru Pace

Fostul ministru de Externe a menționat că nu îl apreciază pe Donald Trump și că nu crede în eficiența Consiliului pentru Pace, criticând inițiativa „Gaza ca Riviera” drept o „aberație de tip Dark Enlightenment”. Totodată, Baconschi a subliniat că ar fi mai potrivit ca România să se limiteze la rolul de observator, așa cum a procedat și Italia.

„Nu-mi place deloc Trump. Am spus public că nu cred în eficiența Consiliului pentru Pace (”Gaza ca Riviera” e o aberație de tip Dark Enlightenment). Am spus însă și că bine ar fi să fim cel mult observatori (așa cum a ales să procedeze și Italia)”, a scris Pe Facebook fostul ministru de Externe Teodor Baconschi.

1
1