Cinstea care revine întemeietorului acestui oraş pare a fi disputată de către Bucur Ciobanul, candidatul tradiţiei şi legendei şi controversatul Vlad Ţepeş, omul primului document cunoscut, care atestă existenţa capitalei noastre la 20 septembrie 1459.

În realitate cercetările istorice şi în principal cele arheologice au scos la iveală vestigiile unei cetăţi, probabil prima, databilă încă din a doua jumătate a veacului al XIV-lea. Atunci se nasc Bucureştii şi în jurul acelei prime fortificaţii de 160 mp, vor fi ctitorite rând pe rând Curtea Domnească, biserica lui Mircea Ciobanul (1558-1559), uliţele negustorilor şi meseriaşilor, într-un cuvânt oraşul politic şi cultural. 


Urbea s-a dezvoltat treptat-treptat, coagulând în jurul vechiului centru istoric satele aflate împrejur. Dâmboviţa a fost un liant al aşezării urbane care i-a căutat dimensiunile naturale, extinzâdu-se mai cu seamă spre nord, în zona lacurilor, potrivit site-ului Primăriei Municipiului București. Amintirea vechilor sate se păstrează şi astăzi în memoria bucureşteanului, căruia denumiri ca Berceni, Floreasca, Colentina sau Pantelimon îi sunt familiare ca zone componente ale capitalei.

Apar bisericile și hanurile

În 1659 Bucureştii devin definitiv capitala Ţării Româneşti. Oraşul se dezvoltă, apar numeroase biserici, hanuri mari fortificate şi prima arteră pavată cu bârne din lemn, Podul Mogoşoaiei (1692), ulterior rebotezată Calea Victoriei în 1878. Este construită mănăstirea Văcăreşti (1724), capodoperă a arhitecturii brâncoveneşti, dărâmată abuziv şi inutil în ultimii ani ai regimului comunist.

Pavajul a fost la început din lemn

În veacul al XIX-lea oraşul se modernizează fiind ales capitala a României, înfăptuită prin unirea Moldovei cu Ţara Românească, în 1862. Apar pavajul, mai întâi din lemn, apoi din granit de Scoţia şi Sicilia, iluminatul, canalizarea şi parcurile publice. Spre sfârşitul secolului se trasează cele două axe, nord-sud şi est-vest care structurează oraşul. De altfel domnia lui Carol I (1866-1914) este timpul marilor edificii reprezentative pentru urbea lui Bucur: Ateneul Român (1888), Fundaţia Carol I (1891), Ministerul Agriculturii (1894), Palatul de Justiţie (1890-1895), Palatul Poştelor (1894-1900), Palatul Sturdza (1899), Palatul CEC (1900), Palatul Patriarhiei (1907), Cercul Militar (1912), Hotelul Athenee Palace (1914), etc.

Mănăstirea Văcărești sfârșește sub lama buldozerelor

După primul război mondial (1914-1918), Bucureştiul devine una dintre cele mai frumoase capitale europene, strălucirea vieţii culturale şi sociale, atmosfera şi arhitectura aducându-i pe bună dreptate denumirea ”micul Paris”. Devenirea sa naturală şi am spune noi armonioasă a fost brutal întreruptă de instaurarea regimului comunist (1945-1989). Oraşul a devenit subiectul unui experiment social şi urbanistic devastator. Sute de mii de oameni au fost aduşi în Bucureşti odată cu industrializarea forţată a capitalei. Nelegaţi prin nimic de oraş, noii locuitori au fost instalaţi în blocuri-dormitor care formau la rândul lor cartierele satelit muncitoreşti ale Bucureştiului.

În anii regimului Ceauşescu a fost demolat un cartier întreg pentru a face loc aberantului proiect al Casei Poporului. Zeci de biserici, între care monumente de o valoare istorică şi arhitecturală excepţională au căzut victime ale buldozerelor: Sfânta Vineri, Mănăstirea Văcăreşti, biserica Enei și multe altele. Cartierul Uranus din București s-a aflat în zona Parcul Izvor, Casa Poporului, Casa Academiei și a fost ras de pe fața pământului în anii ’80 de pentru a face loc viselor mărețe ale lui Nicolae Ceaușescu.

Casa Poporului, în Cartea Recordurilor

Casa Poporului măsoară 270 metri pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 9 nivele la suprafață și alte 9 subterane, iar potrivit reprezentanților Cărții Recordurilor, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, si cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.

Astăzi oraşul este un amestec de vechi şi nou, tradiţional şi modern, oriental şi occidental, fapt care îi dă pe de o parte aspectul unei metropole eclectice şi neorânduite, conferindu-i pe de altă parte originalitate şi farmec. 

Citește și: