Ultima dată l-am văzut pe Horia în redacție acum două zile. Eram colegi de ”bancă”. Avea biroul în fața mea, lipit de al meu. În stânga stă Adrian Pătrușcă. Vorbeam mult, noi trei. De cele mai multe ori eu ascultam conversațiile lui Horia și Adi, despre literatură, politică sau viață. Se știau demult. Eram invidios un pic pe prietenia lor. Aveau multe amintiri comune pe care le rememorau din când în când, pentru a mai sparge monotonia.

Spre deosebire de Adi, care-l știa pe Horia de-o viață, eu îl cunoscusem cu doar câțiva ani în urmă. Știam cine e, îi citisem articolele. Știam că este unul dintre oamenii care scriseseră ”Evenimentul zilei” la începutul anilor 90, ziarul pe care-l devoram în fiecare dimineață, în drumul meu spre Colegiul Național ”I. L. Caragiale”. Nu vorbisem niciodată față în față. Din momentul în care Dan Andronic l-a readus în echipa ziarului ne-am împrietenit rapid.

Joi, Horia încerca să editeze fotografia de mai sus, pentru a o pune pe Facebook. I-am spus că imaginea cu el și Dodo, beagle-ul familiei Tabacu pe care-l iubea atât de mult, pare o scenă dintr-un film franțuzesc, cu un actor celebru, al cărui nume nu mi-l mai amintesc acum.

I-a plăcut complimentul meu. S-a îndreptat ușor în scaun și a continuat să privească în monitorul computerului. L-am întrebat dacă mi-a adus romanul lui Eric- Emmanuel Schmitt, pe care mi-l promisese. Mi-a spus că este la o colegă, dar că-l va termina în câteva zile. Îi plăcea mult  să ne dea cărți. Venea cu câte un roman în redacție și ni-l împrumuta, după ce îi făcea o scurtă cronică profesionistă. Pe Schmitt, Horia mi-l recomandase. ”Citește-o! N-o să poți s-o lași din mână”, mi-a spus întinzându-mi ”Doi domni din Bruxelles”. Așa a fost. Am citit-o pe nerăsuflate. Îmi făcea un mare serviciu. Nu mă lăsa să pierd timpul cu cărți proaste. Îi eram foarte recunoscător pentru asta.   

Horia iubea literatura bună. Avea un simț aparte în a scoate din mulțime romanele valoroase.  Avea o relație specială cu ele . Le iubea necondiționat. De câte ori vorbea despre un roman care-i plăcea, chipul i se lumina, iar glasul i se înveselea brusc. Îi plăcea să suprindă nuanțele cele mai fine, tușele cele mai dicrete,  pe care marii scriitori le strecuraseră în text, pentru a fi descoperite doar de cititori precum Horia, suficient de atenți și sensibili. Mie-mi scăpau multe  astfel de nuanțe într-un roman. Îi spuneam mereu că din cauza temperamentului meu coleric, din cauză că nu aveam suficientă răbdare să le descopăr. Mă privea circumspect, așa cum profesorii îi privesc pe studenții, care găsesc tot felul de explicații penibile pentru că nu și-au făcut o temă de seminar.

Dumnezeu a fost darnic cu Horia. I-a dat un talent literar pe care am fost mereu invidios. A scris și proză. Volumul său de proză scurtă, ”Drumul spre Piața Romană” a fost și premiat. Îl dojeneam mereu că nu scrie mai mult. Îi făceam acest reproș de fiecare dată când ieșeam la o țigară și îmi povestea câte o întâmplare din viața lui de jurnalist, sau de om trecut cu folos prin viața. Povestea mult mai mult decât scria. Avea un talent înnăscut pentru asta. Viața lui a fost cu siguranță desprinsă dintr-un roman. Cel mai mult mă fascinau poveștile din voiajul pe mările și oceanele lumii, pe care l-a făcut în anii 90 ca reporter. Sau zborurile lui cu avionul, pline de turbulențe și alte peripeții. Știa că am o ușoară fobie de avioane și îi plăcea să o alimenteze. Nu mă deranja asta. Era felul lui de a râde de fricile mele puerile, de trecuți prea puțin prin viață.

În această dimineață, Horia a plecat dintre noi. Inima lui s-a oprit brusc și, odată cu ea, s-au oprit toate poveștile spuse sau nespuse, care îmi vor lipsi atât de mult. Sunt convins că fiecare om pe care l-a cunoscut își va aminti câte o poveste pe care o știe de la Horia. Și o vor povesti mai departe, așa încât spiritul său să nu moară. Ar fi mare păcat, pentru că este un spirit ales, rafinat. Spiritul unui jurnalist de școală veche. Rămâi cu bine, prietene drag! O să ne lipsești foarte mult. Mulțumim că ne-a lăsat cea mai frumoasă poveste din care eu, unul, am avut multe de învățat: Povestea lui Horia Tabacu. Jurnalist.