Povestea fostul narcoman care a devenit stâlpul familiei. Femeia care i-a stat alături. Video

Povestea fostul narcoman care a devenit stâlpul familiei. Femeia care i-a stat alături. VideoPodcast Hai România, Sursa foto: arhiva companiei

Podcasul „Hai România” l-a prezentat pe Cătălin Niculae, director administrativ „Teen Challenge România”, ca pe un exemplu pozitiv în lupta împotriva dependenței de droguri. Astfel, un element crucial în procesul său de recuperare l-a avut persoana iubită, care l-a ajutat și nu a renunțat la el, cu toate că era într-un continu proces de autodistrugere.

Podcastul, moderat de Manu Ionescu, povestește despre cum a ajuns Cătălin Niculae de la seringa cu heroină, la planificarea cununiei și a nunții. El îi spusese atunci că este un hoț, că a făcut închisoare și că este un fost consumator de droguri. Povestea era în proporție de 80% adevărată, deoarece Cătălin Niculae încă era dependent la vremea aceea. Cu toate acestea, soția lui nu l-a abandonat și a rămas alături de el.

Consumase substanțe în ziua cununiei

Director administrativ „Teen Challenge România” a spus cum în ziua cununiei consumase substanțe și cum nimeni nu se prinsese de acest lucru. Cătălin Niculae a povestit cum la centrul lor vin foarte mulți oameni consumatori. Chiar și băieți din biserici care au nevoie de ajutor.

„Am fost hoț, am fost un dependent de droguri, am făcut închisoare. Astăzi, sunt bine, iau un tratament cu metadonă. Chiar asta făceam, ce nu i-am spus a fost că încă mă droghez. Astăzi iau un tratament cu metadonă și vreau să-mi refac viața. Și ea a spus: „da, aș vrea să mergem mai departe, nu mă interesează ce ai făcut”. Am făcut cununia în 2009 și după am stabilit nunta pentru 2010 în vară”.

Moderatorul l-a întrebat pe Cătălin Niculae dacă în ziua cununiei a consumat ceva, iar acesta a răspuns cu da. „Consumam heroină, hai să-ți spun ceva tu, de exemplu, crezi că te-ai întâlnit în viața cu foarte mulți oameni care au fost consumatori și sunt dependenți? Te-ai întâlnit cu foarte mulți știi câți oameni sunt în biserici, câți oameni sunt astăzi consumatori? Avem noi la centru băieți din biserici, băieți de pastor”.

Cătălin Niculae cauta să plece din program

După ce a stat o perioadă în programul de reabilitare a celor de la „Teen Challenge România”, tânărul a căutat să plece. Chiar dacă mama lui îl ruga să rămână, el și-a făcut bagajul și a plecat înapoi spre drumul anevoios din care abia ieșise.

„Manipulam, dar știi cum? Într-un stil din ăla barbar, era staff-ul de atunci și simțeam că vine, vedeam în geam că vine și ziceam băieți, haideți, haideți să ne oprim. Am venit aici să ne schimbăm, am venit așa... Și m-a citit și la un moment dat a zis: „de ce un băiat așa nu înțelege acum, eu cred în timp o să vorbim peste câțiva ani de zile”. După 6 luni de zile, când am plecat din program, era la noi un misionar, o doamnă Maria, căutasem să plec din program. Mama îi spusese doamnei: „doamnă mai rugați-l să rămână, mai insistați să mai rămână”.

Atunci, doamna Maria a spus: „Nu, lăsați-l să plece pentru că el se va întoarce și va fi parte din echipa asta de aici. Dar până atunci lăsați-l să plece că nu e pregătit să stea”.

„Deci asta spunea în 2011, în luna octombrie. Am cerut să plec, mi-am făcut bagajul și am plecat și m-am reapucat de droguri. Nu e nimeni cu forța acolo, vii doar dacă vrei și stai doar dacă vrei bineînțeles. Primul lucru e să respecți regulile care sunt înăuntru și cele pe care le avem pentru băieți. Asta e dovada, că tu îți dorești să fii acolo.  Am plecat și m-am reapucat de droguri. M-am reapucat de droguri și mi-am dat seama că viața mea merge înapoi și mult  mai rău decât era înainte. Tratam toate sfaturile sau tot ce se întâmplă acolo în felul meu”.

În prezent, Cătălin Niculae este director administrativ în echipa „Teen Challenge România”. Astfel, putem spune că doamna Maria a avut dreptate când a spus că el se va întoarce la momentul potrivit. Și așa a fost, ca dovadă echipa ajută mii de tineri și oameni care se luptă cu dependența de substanțe.

Ne puteți urmări și pe Google News