Dacă nu aș fi fost în situația aceea, m-ar fi bufnit un râs teribil la auzul acelor cuvinte. Dar în ciuda circumstanțelor în care mă aflam, râsul nu era chiar primul lucru pe care îmi venea să îl fac. Continuând, după încă 3 ore de audieri, mi-a spus în final lucrul pentru care mă rugasem deja de o sută de ori în gând în timp ce stăteam pe scaunul ăla din birou, cu ai mei într-o parte și avocatul în cealaltă: „Bun, noi am terminat aici. Tu o să te duci acasă acum și o să te chem eu iar altă dată. Ești liber”. Nu am putut să mai reacționez în momentul ăla, am schițat un zâmbet, am dat bună ziua și am plecat. Lucrul ălă, care la acel moment mi s-a părut cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viața mea, avea să îmi schimbe în mod drastic viziunea despre lume și cum funcționează lucrurile și aveam să plătesc mult mai scump pentru asta.
Mai exact, după încă aproximativ 3 luni am început să fac din nou aceleași lucruri. În astea 3 luni am mai fost chemat o dată la DIICOT și am participat la perchezițiile informatice care au fost efectuate pe dispozitivele care mi-au fost ridicate la percheziția domicilară. În viziunea mea de atunci, am dat cu subsemnatul odată și am stat la caterincă cu niște gabori într-un birou la BCCO, care mi-au cumpărat chiar și o cafea. Ce dracu` s-ar putea întâmpla mai rău de atât?
Așadar, mi-am reînceput activitatea, cu siguranță deplină în faptul că dacă aș mai fi prins încă o dată repercursiunile ar fi fix aceleași, că mie nu o să îmi facă nimeni nimic pentru că ceea ce fac nu e atât de grav și cu un nivel de securitate mai sus în ceea ce privește modul în care făceam lucrurile. Și am continuat în felul ăsta o lungă perioadă de timp, doar că nivelul mai mare de securitate implica tranzacții mai restrânse și posibilități de monetizare mai puține, lucru care de asemenea avea să mă influențeze mai târziu.
Recomandările noastre
