Potopul din Tulcea face victime. Bătrân decedat, căzut cu tractorul într-o derea umflată
- Feri Predescu
- 28 iulie 2017, 21:14
Pompierii ISU “Delta” Tulcea au fost chemați în ajutor pentru salvarea a doi bărbați, tată și fiu, care căzuseră cu tractorul în dereaua satului Poșta care, din cauza ploilor torențiale, avea o adâncime de 3 metri. Fiul a fost salvat, tatăl a decedat.
Tragedia a avut loc înainte de ora 19:00, când Detașamentul de pompieri ISU Tulcea a fost alertat să intervină în satul Poșta, comuna Frecăței, pentru salvarea a doua persoane, tată, de 70 de ani și fiu, de 50 de ani. Din cauza inundațiilor din sat, a viiturilor, cei doi se răsturnaseră cu tractorul în dereaua satului care, din cauza ploilor torențiale, se umflase, transformându-se într-un râu care curgea cu viteză, având o adâncime de 3 metri.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de salvare, una de descarcerare grea, o ambulanță SMURD, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pneumatică de patru persoane, 14 subofițeri și un ofițer și un scafandru, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu. Primul salvat a fost fiul în vârstă de 50 ani, fiind scos teafăr, în afara oricărui pericol. Bătrânul a fost găsit după 30 de minute, inconștient. După alte 30-40 de minute, în ciuda eforturilor depuse de medici, bătrânul de 70 de ani a fost declarat decedat.