Românii sunt beţivi? NU TOŢI! Vezi unde se ascund alcoolicii

Românii sunt beţivi? NU TOŢI! Vezi unde se ascund alcoolicii

E trecut de 18 ani şi nu o duce rău cu banii, în jumătate din cazuri. 80% sunt bărbaţi iar restul - femei. Ajutor cer însă mai mult bărbaţii cu vârsta peste 50 de ani, care au venituri modeste.

Jumătate de milion de români au probleme cu alcoolul, estimează medicii psihiatri. În cele mai multe cazuri, dependenţa de alcool se tratează târziu, iar mulţi ajung la porţile spitalelor în stare gravă, când lupta cu viciul devine extrem de dificilă.

"Comparând cu alte state, se poate estima că cel puţin 500.000 dintre români au o astfel de dependenţă", spune prof. dr. Dan Prelipceanu, şeful catedrei de psihatrie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Un fost alcoolic a ajutat-o să reziste tentaţiei: "Mă suna zilnic şi mă întreaba dacă am băut"

Maria a căutat cu disperare o cale de a se trata când a simţit că începe să aibă o problemă cu alcoolul. "Am cerut sfatul medicului de familie, care mi-a spus că la noi nu sunt clinici de specialitate. Că pot să aleg să mă duc la un psihiatru care să mă vindece de acest viciu sau să apelez la organizaţiile de specialitate - gen Alcoolicii Anonimi", ne-a povestit femeia.

Bucureşteanca a mers undeva pe Şoseaua Iancului la o astfel de întâlnire. I s-a spus că nu este încă dependentă, că este doar "un consumator la risc". I s-a recomandat să intre pe un site specializat, alcohelp.ro, pentru a fi consiliată. "Mi-am făcut cont şi mi-am scris problemele. Am fost sunată de un domn în vârstă care mi-a devenit consilier. Mă suna zilnic să mă întrebe dacă am băut alcool şi să stau de vorbă cu el dacă simt nevoia. Am înţeles că este un fost dependent. Într-un fel, cred că ruşinea de a vorbi zilnic cu cineva care să mă roage să nu mai beau m-a ajutat să nu mai consum alcool în cantitate mare", spune convinsă femeia.

Site-ul care a devenit un real sprijin pentru alcoolicii români, alcohelp.ro, este "opera" organizaţiei ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor). "Avem în jur de 1.300 de membri ai forumului Alcohelp, 1.200 de persoane consiliate prin caravana Alcohelp", a precizat preşedintele ALIAT, Eugen Hriscu.

De ce nu cer ajutor alcoolicii români

Conform primului studiu naţional privind serviciile de sănătate din domeniu, realizat de ALIAT, a reieşit că, în opinia a 70% dintre medicii specialişti şi a 80% dintre persoanele cu un consum problematic de alcool care nu au apelat la servicii specializate, ruşinea şi frica de a fi stigmatizaţi îi împiedică să ceară ajutor la timp.

Dependentul care ajunge să-şi recunoască viciul este în majoritatea cazurilor bărbat (92%), are peste 50 de ani şi trăieşte în sărăcie (68%). Doar 5% au terminat o şcoală postliceală şi peste 6% au studii superioare.

În ceea ce priveşte restul depenenţilor de alcool, care nu au apelat la ajutor, portretul lor arată cam aşa: bărbat (dar proporţia scade la 80%), provine din toate categoriile de vârstă, începând cu 18 ani, are o situaţia financiară relativ bună (doar 51% se plâng de lipsa banilor).

STUDIU

Medicii nu au pregătire în tratarea dependenţei

Primul studiu naţional privind serviciile medicale pentru dependenţii de alcool a arătat şi faptul că medicii, atât cei de specialitate, cât şi restul, nu au cursuri de specialitate pentru tratarea optimă a viciului. 33% dintre medicii psihiatri nu au urmat niciodată un curs de formare, iar 65% dintre medicii de familie şi de altă specialitate nu au participat vreodată la programe de specializare. Majoritatea medicilor, peste 80%, indiferent de specializare, nu ştiu de existenţa unor programe de formare în domeniul tratamentului abuzului şi dependenţei de substanţe.

În plus, doctorii de familie nu reuşesc să depisteze precoce tulburările legate de consumul de alcool, ci doar în stadii avansate. Reamintim că principala specializare care abordează intervenţiile în domeniul tratării tulburărilor legate de consumul problematic de alcool este psihiatria. Click pe imagine pentru a o mări 500.000 de români sunt dependenţi de alcool Citiţi şi:

  • Alcoolismul la români: Jumătate de milion de bolnavi sunt ignoraţi de sistemul de sănătate
  • STUDIU: Tot mai mulţi medici şi avocaţi devin alcoolici
  • Unde poţi cere ajutor dacă eşti alcoolic sau dacă ai o rudă dependentă. Vezi harta locaţiilor pentru toată ţara

Ne puteți urmări și pe Google News