Un răspuns la această întrebare încearcă să dea scriitorul și geograful francez Christophe Guilluy în cărțile sale „Amurgul elitelor”(Le crépuscule de la France d'en haut) și „No society. Sfârșitul clasei mijlocii în Occident” (No Society. La fin de la classe moyenne occidentale). Ideea lui Guilluy este că nu obtuzitatea prostimii stă la baza opoziției crescânde față de societatea multiculturală, corectă din punct de vedere politic și deschisă la care o visează globaliștii, ci faptul că această nouă ordine socială le calcă pur și simplu în picioare interesele și drepturile.

Christophe Guilluy nu pare să vadă în alegerea lui Trump, Brexit și avântul partidelor populiste un conflict între vizionari și habotnici, ci o luptă între cei care încearcă să-și asigure perpetuarea propriei puteri și clasele și forțele sociale care observă că această putere acționează consecvemt împotriva intereselor lor. În "Amurgul Elitelor", scriitorul francez susține că în țara lui sunt îndeplinite acum toate condițiile necesare pentru o "rebeliune a sclavilor". Să fi fost o premoniție sau o analiză pe cât de rece, pe atât de inspirată? Nu mă întreb retoric! Cartea, care a fost publicată în limba franceză în 2016, a căpătat accente de profeție date fiind nesfărșitelor demonstrații ale vestelor galbene.

Recent, autorul a vorbit și despre aceste proteste, pe care le consideră începutul unui răspuns și mai dramatic, poate chiar violent, la modul în care elitele țării guvernează de zeci de ani.

De altfel, potrivit lui Christophe Guilluy nici nu mai poate fi vorba de o singură Franță, elitele și nemulțumiții, globaliștii și populiștii sunt despărțiți de o adevărată prăpastie. „Elitele urbane sunt cu mult mai tolerante față de problemele imigranților decât față de cei aflați la periferie. Motivul este că problemele periferiei au fost cauzate de același sistem care îmbogățește elitele capitaliste de astăzi: libera circulație a forței de muncă și a capitalului și răspândirea tehnologiei în defavoarea muncii manuale”.

Elitele doresc să fie "aproape de imigranți – dar nu prea aproape." Susțin imigrația, scrie Guilluy, pentru că nu trebuie să facă față consecințele sale imediate. În schimb, chiriașii "locuințelor publice. . . știu că integrarea noilor veniți … se va face în clădirile și școlile din cartierele lor, nu în cartierele burgheziei boeme din centrele orașelor. Pentru ei nu există nicio împărțire a bogăției, ci numai a sărăciei ".

O mare problemă este că „prostimea” nu are nici măcar dreptul să se plângă de aceste politici care îi degadează standardele de viață. Când exprimă chiar și cea mai mică rezervă privind imigrația, săracii sunt acuzați imediat că sunt rasiști. Dacă se plâng de starea lor economică, sunt "populiști", în cel mai bun caz, și "fasciști" în cel mai rău. Mai e de mirare că dezmoșteniții globalizării votează pentru Le Pen, așa cum britanicii săraci au votat pentru Brexit și locuitorii din America's Rust Belt pentru Trump? Aici nu poate fi vorba nici de
fascism, nici de prostie, nici de rasism. E vorba doar de o reacție normală de apărare a unor oameni care au ajuns cu spatele la zid!

Iar lucrurile evoluează într-o spirală a violenței. Nu există nicio empatie pentru clasele sărace, nicio urmă de generozitate. Cum ar putea fi acești oameni mulțumiți de Uniunea Europeană când tot ce primesc e dispreț pur? Elitele sunt cele care asigură combustibilul pentru revoluție, susține Guilluy.

 

Te-ar putea interesa și: