De la începutul săptămânii, de când a început scandalul cu tentă sexuală în care este implicată o faţă bisericească, Visarion Alexa, paroh la o bisericuţă de cartier din Bucureşti, lumea s-a împărţit în două tabere.

Aşa cum, de altfel, era de aşteptat. O parte, care îl acuză pe fostul paroh de apucături mult prea lumeşti faţă de enoriaşe şi-l califică drept un nedemn slujitor al altarului. Care trebuie aspru sancţionat. Mai că nu spun că trebuie răstignit, să se de un exemplu, iar biserica să arate toleranţă zero faţă de astfel de oameni, strecuraţi în rândurile clerului.

Ce-a de-a doua categorie este cea care ia partea clericului, pe principiul… „da şi ele”… Aceştia susţin că nu fostul paroh este vinovat. Că e şi el om şi, nu-i aşa, să faci ce zice popa, nu ce face popa. Ce-au căutat de mai multe ori la el, dacă au văzut că le pipăie nepermis, cu îmbrăţişări care numai cu fraţia creştină nu aveau legătură. Categoria aceasta merge şi mai departe şi spune că este o făcătură, o încercare de a lovi în Biserica Ortodoxă Română.

De data asta, cred că ambele tabere au dreptate. Niciuna pe de-a-ntregul, cred eu.

Dacă ar fi să-l citim pe Damian Stănoiu, fie şi numai nuvela „Chef la mănăstire”, nimic altceva, nu am mai merge niciunul la biserică, aflând ce chiolhanuri care nu au nimic cu cele sfinte se trag prin mănăstiri. Dacă, însă, vom citi „De la noi la Cladova” a lui Gala Galaction (el însuşi înalt prelat) vom crede că întreaga preoţime şi cinstita diaconime este plină de virtuţi. Popa Tonea, preot cu frica lui Dumnezeu şi o familie numeroasă acasă se îndrăgosteşte de o sârboaică foarte frumoasă, pe nume Borijove. Care şi ea se îndrăgosteşte de preot. Numai că Popa Tonea rezistă ispitei, rămâne credincios misiunii sale, iar dragostea dintre cei doi nu se manifestă decât o singură dată, fără nici un păcat. Popa Tonea o spovedeşte pe Borijove pe patul de moarte, iar privirile lor se întâlnesc promiţându-şi iubire veşnică şi speranţa că vor fi împreună în altă lume.

Dar ce te faci că vine Topîrceanu, cu a sa baladă a popii din Rudeni: „De la târg la Vadu-Mare/ Taie drumul prin poieni,/ Legănându-se călare,/ Popa Florea din Rudeni”…”Iar Hangiţa iese-n uşă,/ Bucuroasă de câştig/ Ochii-i râd spre căldăruşă:/ -Frig, părinte, frig părinte?/ -Straşnic frig”. Vine însă şi Ion Creangă şi ne povesteşte despre „Popa Duhu”, cel care îşi dădea duh din duhul său, elevilor cărora le preda la şcoală.

Revenind la cazul nostru, cam de aceea spun eu că ambele tabere au parţial dreptate.

Cea care îl blamează pe popa Visarion, are, fără îndoială, dreptate. Un slujitor al bisericii nu are ce căuta cu mâinile pe sub poalele enoriaşelor. Şi nici să le trimită mesaje de genul: „sunt o plastilină în mâinile tale”. Fapta lui este, fără îndoială, de o gravitate maximă. La părintele duhovnic, pe care ţi-l alegi singur pentru că ai încredere în el, spui de multe ori lucruri pe care nu le spui nici părinţilor, rudelor celor mai apropiate sau prietenilor celor mai buni. De aceea, pentru că s-a folosit de acest ascendent, trebuie aspru sancţionat şi nu pot să nu le dau dreptate celor care cer scoaterea lui din rândul clerului. Şi mai departe, Justiţia să-şi facă treaba, dacă faptele sale au şi un catacter penal.

Dar nu pot fi de acord cu ei, că se vizează prestigiul BOR. Nici pe departe. Vă dau un exemplu. Înainte de marea sărbătoare care a fost ieri, „Acoperământul Maicii Domnului”, vineri seara s-a ţinut slujba Sfântului Maslu. Am trecut pe înserate pe la bisericuţa de cartier unde a fost paroh Visarion. Adică la locul faptei, cum s-ar spune. Biserica era plină de enoriaşi. Sigur, un singur popă, cu toate apucăturile lui deloc sfinte, nu poate alunga oamenii din biserici.

Este suficient să mergi la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei, din Dobrogea, cu celebra ei peşteră în care a locuit o vreme sfântul, la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca sau la Mănăsirea Petru Vodă, în judeţul Neamţ, la mormântul părintelui Iustin Pârvu, ori la Sihăstria, în chilia părintelui Cleopa şi să citeşti cuvintele sale memorabile: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce”, ca să pricepi că ortodoxia, credinţa acestui neam, nu poate fi în nici un fel zdruncinată de comportamentul nesăbuit al unui popă.

Dreptate au şi cei care se întreabă de ce parte din enoriaşele care au reclamat comportamentul indecent al lui Visarion, nu au făcut-o de prima oară când s-a întâmplat. De ce nu au mers direct la Poliţie să reclame şi s-au mai întors, unele de mai ulte ori, deşi ştiau sigur ce le aşteaptă la spovedanie. Nu cred că este prea valabilă explicaţia că le-a fost ruşine, că poate li s-a părut. Nu se poate să ţi se pară de 30 de ori. Cât despe ruşine. Avem exemplul fostei studente care a mers la Visarion să se spovedească. Şi-a dat seama, când acesta a început să o pipăie, că este ceva în neregulă şi a dat să plece, moment în care popa a sărutat-o pe colţul gurii, pentru că ea s-a ferit. De ruşine pentru ruşinea lui, nu s-a dus să reclame la Poliţie. Dar nici nu s-a mai dus la spovedanie la el. Mai mult, în timp ce popa, văzând că nu mai trece pe la el pe la biserică, a început să o bombardeze cu mesaje, unele deocheate, l-a blocat.

În urma acestui scandal, BOR a reacţionat, schimbând regulile spovedaniei: „1. Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos.

2. Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe credincios să fie cât mai sincer în mărturisirea sa.
3. Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură.
4. Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant,.
5. Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii.
6. Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente)”, a precizat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, la Antena 3 CNN.

Aşa că aviz amatorilor în sutană de senzaţii tari cu enoriaşele. Acum nu mai pot spune că nu au ştiut care sunt regulile.