Ponta, noi critici la adresa Guvernului: Niște hiene au ajuns să conducă România

Ponta, noi critici la adresa Guvernului: Niște hiene au ajuns să conducă RomâniaVictor Ponta și Oana Țoiu. Sursa foto: colaj EVZ

Fostul premier Victor Ponta a criticat la România TV autoritățile și partidul USR după ce fiica sa, Irina Ponta, nu a fost lăsată să urce într-un autobuz destinat transportului cetățenilor români spre un zbor de repatriere din Orientul Mijlociu. El a susținut că acest incident evidențiază probleme mai largi în modul în care statul român își tratează cetățenii.

Ponta, noi critici la adresa Guvernului

„Sunt îngrijorat pentru noi toți, pentru România. De foarte multe ori am zis că România a devenit o junglă în care nu doar că nu te ajută statul român pentru pensie, pentru mers la spital, pentru bursă de elev, dar chiar îți face rău!

Irina și Victor Ponta

Irina și Victor Ponta / sursa foto: Facebook

Pentru că statul român în acest moment este o junglă condusă de hiene și să știți că folosesc acest termen. Niște hiene, nu sunt oameni!”, a declarat Victor Ponta, exprimându-și revolta față de modul în care instituțiile tratează cetățenii.

Fostul premier a criticat în mod direct USR, acuzând partidul că ar pune interesul politic mai presus de drepturile românilor. „România e o junglă și noi ne luptăm cu hienele care au ajuns să conducă statul român și care au ajuns să se lupte cu copiii noștri… Și poartă un nume, sunt reunite în USR. Ne vor răul, trăiesc din ură și hrănindu-se din cadavrele societății românești”, a adăugat Ponta.

Despre fiica sa

Despre fiica sa, fostul premier a spus că este minoră și îndeplinea toate condițiile impuse de MAE pentru repatriere. „Irina e minoră, nu are 18 ani. Se afla singură, era la universitate, nu la distracție și practic îndeplinea toate condițiile anunțate public de MAE. Nu lua locul nimănui. Avionul s-a întors cu 14 locuri goale”, a precizat Victor Ponta.

atac israel iran teheran

Israel și SUA au atacat în Iran / sursa foto: X

El a subliniat că personalul consular nu este de vină și a lăudat munca acestora: „Repet: personalul consular și-a făcut datoria. Au verificat că e minoră, că era singură, au vorbit la universitate. În lumea asta sunt mulți ambasadori, consuli care își fac datoria față de români, ei muncesc”.

„Un stat capturat de o haită de hiene”

Victor Ponta a mai criticat modul în care autoritățile au gestionat comunicarea și prezentarea incidentului publicului.

„Am văzut imediat date de la doamna ministru de externe și de la purtătorul lor de cuvânt… așa minte purtătorul de cuvânt în numele lui Țoiu. Repet, toate lucrurile sunt clare, le vom depune la autorități”, a spus fostul premier, punctând că statul român este deconectat de nevoile cetățenilor.

El a descris o ruptură între stat și oameni, spunând că autoritățile ignoră problemele reale. „Sunt mii, mii, mii de români care spun: statul român nu doar că nu ne ajută… dar nu știe ce să ne mai ia, să ne caute, să ne impoziteze, o casă, o mașină. Aici e o ruptură uriașă între un stat capturat de o haită de hiene și noi toți ceilalți cetățeni”.

10
10

1 comentarii

  1. Mircea DARABANTU spune:

    Poate fi ceva mai SCANDALOS decat un TATA, persoana publica, care-si foloseste copilul ca ARMA POLITICA? Binenteles! JEGOASA goana dupa "rating" facand publicitate unei asemenea ABJECTII!