Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Ponta-Isărescu sau Johannis-Băsescu?
Ponta-Isărescu sau Johannis-Băsescu?

Ponta-Isărescu sau Johannis-Băsescu?

În urmă cu câteva zile, un analist politic cu declarate afinități de dreapta, își întreba pe facebook prietenii care dintre aceste două formule de tandem are șansele cele mai mari să se impună în ochii publicului în vederea maximizării șanselor în viitoarea dispută electorală pentru alegerea Președintelui României: Victor Ponta – Mugur Isărescu sau Klaus Johannis – Traian Băsescu?

Aruncarea în spațiul public a acestei dileme de către o persoană apropiată unor cercuri politice, poate sugera destul de credibil faptul că ipoteza este luată în calcul în laboratoarele de analiză politică ale dreptei. Nu știu cât este glumă și cât este balon de încercare, dar eu am să mă prind în joc și am să încerc să răspund cu toată seriozitatea.

Azi este joi. Dacă duminică ar fi alegeri pentru postul de Președinte al României și ultima parte a campaniei electorale s-ar fi focalizat pe impunerea acestor formule în conștiința electoratului, eu cred că avantajată (nu știu însă dacă decisiv din perspectiva câștigării alegerilor) ar fi în mod clar echipa Ponta – Isărescu.

Victor Ponta anunța nu demult într-un interviu acordat postului de televiziune al aliatului său strategic Dan Voiculescu, faptul  că în viața politică românească  există o singură dispută de fond: Băsescu vs. Ponta. Crede prim-ministrul că toți cetățenii țării care sunt dușmanii președintelui sunt prietenii săi și viceversa. O a treia cale nu există.

Judecând pe această logică, lipirea candidatului Klaus Johannis de personalitatea foarte vizibilă și foarte puternică a președintelui Traian Băsescu, duce, practic,  la aneantizarea calităților specifice ale acestuia, la intrarea sa într-un cvasi-anonimat, toată greutatea construcției atârnând,  în mod evident,  pe cea de-a doua componentă a binomului Johannis – Băsescu.

Mai ales că, din câte l-am văzut și ascultat, Klaus Johannis, cu toate calitățile sale de primar iscusit, cu mentalitate germană, nu este deloc un orator desăvârșit, capabil să ridice pulsul auditoriului cu discursurile sale, iar numele său cu sonorități teutone nu cred să fie vreun atú major prin satele din Teleorman ori de pe Valea Siretului, mai ales în urma unei previzibile campanii populiste, cu accente naționaliste a adversarilor. Dimpotrivă.

Dacă vorbim  din perspectivă pur electorală, și dacă tot se sugerează o alianță capabilă să impună un candidat comun al PNL – PMP și există posibilitatea ca acesta să fie de la PNL, șanse mult mai mari de izbândă ar avea un eventual binom Antonescu – Băsescu. Crin Antonescu are calitățile sale reale de orator, îl surclasează în orice secundă pe rudimentarul – la nivelul vocabularului și al ideilor – dr. Ponta, iar într-o eventuală alianță activă cu Traian Băsescu, nu văd cine i-ar putea sta în față.

Din păcate pentru Crin Antonescu electoratul dreptei este încă traumatizat de virulentele sale ieșiri publice împotriva statului de drept, Uniunii Europene și Statelor Unite din vara anului 2012, iar televiziunile controlate de PSD vor avea grijă să-i împrospăteze mereu memoria difuzând fragmente de la mitingurile la care a participat și din conferințele de presă organizate la Palatul Cotroceni pe perioada suspendării președintelui. La acestea se adaugă spaima legată de lipsa de predictibilitate politică a președintelui PNL.

Cine garantează faptul că, ajuns președinte, Crin Antonescu  nu ar avea ca obiectiv prioritar refacerea USL, cum s-a tot vorbit, ajungând-se astfel, pe altă ușă,  la proiectul politic anunțat încă din vara anului 2012: Crin Antonescu președinte, Victor Ponta prim-ministru și USL deținând absolut toate cheile puterii în România? Dar, repet, discutând strict în termeni de eficiență electorală, de impact direct asupra electoratului, un eventual binom Antonescu – Băsescu ar fi imbatabil.

Pe de altă parte, punerea în discuție a unei eventuale echipe Ponta-Isărescu poate avea ca efect un soi de „responsabilizare” a actualului premier în ochii electoratului. Sunt convins că, inclusiv la nivelul PSD, sunt destui oameni serioși stânjeniți de prestațiile stângace, adesea infantile și umorale, ale pri-ministrului. Pe lângă el guvernatorul BNR face figura unui tată înțelept și calculat, care nu se pierde repede cu firea și care a demonstrat în furtunile financiare care au marcat criza economică mondială că poate să țină linia de plutire și în cele mai complicate situații.

Chiar știind „performanțele” deloc de invidiat ale doctorului Ponta în actul guvernării, cu Mugur Isărescu în fruntea executivului, parcă îți vine să spui: „Nu e dracul chiar așa de negru!” Ferit de scandaluri, mereu senin și stăpân pe sine în mijlocul furtunilor financiare care nu l-au ocolit, greu de impresionat chiar și în situații limită, Mugur Isărescu oferă exact ceea ce-i lipsește lui Victor Ponta: garanția responsabilității. Cel puțin asta este ceea ce se vede din afară și, implicit, ceea ce contează într-o dispută electorală.

În condițiile în care în viitorul apropiat nu sunt prevăzute alegeri parlamentare, iar PSD și aliații săi dețin o majoritate confortabilă în parlament, partidele de dreapta care susțin statul de drept nu au niciun motiv să introducă ideea de tandem în discuțiile privind alegeri prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Ea poate fi funcțională doar în discuțiile interne dintre partide ca argument în vederea încheierii unor necesare alianțe, dar practic este greu de realizat și nici nu cred că ar putea avea un impact major asupra electoratului indecis.

O astfel de idee îi este necesară doar lui Victor Ponta (cum spuneam, în tentativa de a oferi electoratului o impresie de responsabilitate, dar și pentru a liniști cancelariile occidentale, deloc entuziasmate de inițiativele PSD și de felul în care sunt soluționate solicitările instanțelor de către majoritatea parlamentară controlată de partidul doctorului Ponta), mai ales că, în ipoteza deloc optimistă că ar deveni Președintele României, acesta chiar ar fi pus în situația să-și desemneze succesorul la funcția de prim-ministru. Or ca semnal (inclusiv extern) contează mult dacă acesta este, să zicem, Liviu Dragnea sau Mugur Isărescu.

În ceea ce o privește, dreapta are de făcut un singur lucru: să restrângă pe cât posibil numărul de candidați încă din primul tur de scrutin, pentru a evita un eventual tur doi în care să se confrunte Victor Ponta cu un candidat supriză gen Dan Diaconescu sau mai știu eu cine, după modelul Ion Iliescu – Corneliu Vadim Tudor la alegerile din anul 2000.

Dacă ar putea fi identificat un candidat care să fie susținut de toate partidele de dreapta încă din primul tur de scrutin, cred că aș putea să garantez că acela va fi viitorul Președinte al României. Altminteri totul se transformă într-un soi de loterie. Or, în politică, e mai bine să-ți alegi cartea câștigătoare, decât să o lași la voia hazardului. Pentru asta este însă nevoie ca toate partidele politice să-și lase la garderobă orgoliile, să judece cu mintea limpede și să fie dispuse, în orice clipă, să accepte compromisul necesar.

Dar despre alegerile prezidențiale vom mai avea destul timp de discutat până la iarnă. Acum e timpul europarlamentarelor, despre care voi discuta săptămâna viitoare.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: