Acesta a ieșit să cânte însoțit mai mulți tineri pe dealul din localitatea mureşeană Moșuni, unde deține o fermă, la care și locuiește.

Deși autorităţile au interzis adunările în perioada crizei de coronavirus, Pomohaci și tinerii au ieșit să cânte pentru ca „Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei care trec prin necazuri și greutăți”, scrie Gândul.

Fostul preot i-a îndemnat pe tineri să se apropie de el, pentru a transmite totul pe Facebook.

„Haidaţ, haidaţ aproape de mine, haidaţ”, le-a spus Pomohaci.

„Vrem să vă cântăm o cântare despre slava lui Dumnezeu. Vă spunem Domnul să vă binecuvânteze pe toţi care treceţi prin necaz şi prin greutăţi şi să ştiţi că ne rugăm pentru voi”, a transmis fostul preot.

Pomohaci se află în libertate, după ce procurorii Parchetului General au clasat dosarul în care era acuzat că ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu un adolescent în vârstă de 17 ani. Anchetatorii spun însă că, nu îl pot trage la răspundere pe fostul părinte pentru că, între comiterea faptelor şi depunerea plângerilor a trecut mult prea mult timp.