Evenimentul Zilei > EVZ Special > Poluare cu insecticide și mercur lângă Salina Turda. Argintul viu din ficatul Turzii | Campanie EVZ – „România otrăvită”
Poluare cu insecticide și mercur lângă Salina Turda. Argintul viu din ficatul Turzii | Campanie EVZ – „România otrăvită”

Poluare cu insecticide și mercur lângă Salina Turda. Argintul viu din ficatul Turzii | Campanie EVZ – „România otrăvită”

Am săpat în pământ și, în 30 de secunde, am dat de mercur. Zeci de tone sunt îngropate lângă Turda. Alte zeci de mii de tone de deșeuri de DDT poluează solul și apa în același loc. Autoritățile știu și tac mâlc. Banii turiștilor aduși de Salina Turda sunt mai importanți. Moartea își ascute coasa, încet.

Cum vii dinspre Alba Iulia către Cluj, cu câțiva kilometri înainte de intrarea în Turda, imediat ce treci de intersecția cu Autostrada Transilvania, se face un drum la dreapta. Odată ce ai intrat pe el, tot pe mâna dreaptă, retina ți-e zgâriată de mormane uriașe de moloz. Fiare nu mai sunt, că țiganii „magneți” au avut grijă să „ecologizeze”, parțial, zona. Cândva, nu mai demult cu un sfert de veac în urmă, zeci de mii de oameni din localitățile dn jur, veneau să muncească pe platforma industrială a Turzii.

Din fabricile și uzinele de chimicale, sticlă, cărămidă etc s-a ales, la propriu, praful și pulberea. Astăzi, la Turda, doar sectorul turistic mai funcționează, grație salinei omonime. Atât doar că, un pericol uriaș pândește sub pământ. Au rămas în urmă, o cantitate incalculabilă de deșeuri chimice, în special de la fosta Uzină Chimică Turda (UCT).

Denumirile de Hexaclorociclohexan (HCH) și Diclor- Difenil-Tricloretan (DDT) îți stâlcesc limba. Deșeurile acestor substanțe folosite ca insecticide în agricultura intensivă te pot, însă, ucide. Mercurul e mai mai ușor de pronunțat, dar omoară la fel de ușor. Iar la Turda îl găsești fără niciun efort. Doar de două lopeți de pământ a fost nevoie ca să zărim biluțe minuscule de argint viu, în țărâna de lângă fosta instalație de electroliză a fostei UCT. Niște țigănuși se zgâiau la noi, printre ruinele fostei fabrici. Perimetrul nu este păzit, iar împrejmuirea e un eufemism. La Turda, mercurul izvorăște din pământ. Pe puțin 40 de tone sunt acolo. Și alte câteva sute de mii de deșeuri de DDT și HCH.

Turda avea 70.000 de locuitori în ’89. Azi, 58.000. Peste 15.000 de oameni munceau în industria din Turda și alți 20.000 la Combinatul de sârmă de la Câmpia Turzii. Azi, în turismul turdean nu lucrează mai mult de o mie de oameni. La Salina Turda lucrează 110 persoane

Greșeala comuniștilor

La ultimul etaj al fostei clădiri administrative a UCT latră un câine. Din fostul atelier mecanic a mai rămas un zid și jumătate, iar fosta instalație de electroliză, inima uzinei, e complet demolată. „A început totul, în 1912, când niște belgieni au adus prima instalație de electroliză cu mercur, pentru produse clorosodice!”, explică inginerul chimist Ioan Mihai Rotaru, om care a lucrat nouă ani la UCT. Acum gestionează o mică afacere cu chimicale, din singura clădire rămasă în picioare.

Belgienii au făcut bani la Turda până la naționalizarea din ’48. Comuniștii au retehnologizat fabrica, în anii ’50- ’60, cu ajutorul nemților, că tehnologia belgienilor era depășită… „Aici e o cheie! Fabrica avea 16 hectare atunci și azi are 24! Au făcut o electroliză mai mare și trebuiau găsiți <> pentru surplusul de clor, să poată merge la maximum pentru leșia de sodă. Iar aceștia au fost DDT-ul, HCH-ul și PVC-ul. Atât doar că DDT-ul lăsa în urmă 30% din cantitate deșeuri și HCH-ul 70%! Și nu existau locuri pentru deșeuri! O greșeală fundamentală!”, te luminează inginerul.

"Am obținut 22 de milioane de euro, fonduri europene, pentru ecologizarea gropii de la Poștarât” LUCIAN NEMEȘ, viceprimarul Turzii

Oamenii sunt expuși direct

Specialistul calculează: „DDT s-a produs între 1953 și 1973. 2.000 de tone pe an! Asta înseamnă 600 de tone de deșeuri de DDT, anual, și 12.000 de tone în 20 de ani! HCH s-a făcut între 1952 și 1988. S-au produs 336.000 de tone!”. Cu inconștiență, deșeurile de DDT au fost depozitate în batalul de șlam de pe malul Arieșului, despărțite de apă de un zid de beton. „Acolo sunt și acum! Dar un astfel de depozit trebuia să fie impermeabil, cauciucat! Și nu este! Poluează tot timpul”, te sperie chimistul. Un alt loc în care au fost depozitate periculoasele deșeuri de HCH se numește Poștarât și este o veche groapă de gunoi, niciodată autorizată: „S-au băgat acolo o groază de deșeuri de la fabricile de ciment, sticlă, electroceramică și cărămidă, dar și de la UCT!”.

A fost un lanț întreg de greșeli ale comuniștilor, greu de corectat astăzi.

O soluție de spoială a fost acoperirea cu pământ. Locul respectiv, deși marcat, nu e împrejmuit. Oamenii ies acolo la iarbă verde și copiii joacă fotbal. Puțini știu de otrava de sub ei. Primăria a obținut niște bani și zona va fi decontaminată. Dar mult mai ușor ar fi băgarea deșeurilor în salina Turda. Loc e destul, fără să afecteze vizitatorii. Dar aici e un subiect sensibil pentru primarul Tudor Ștefănie. De când nu mai e industrie, economia locală mai are un singur motor: turismul. „În fiecare zi mă trezesc cu ziariștii pe cap! Ce interese sunt?”, se burzuluiește edilul turdean. Păi, sănătatea celor care l-au ales…

Unde a dispărut mercurul?

„Planul este de transformare a zonei într-una turistică, după ce s-a sacrificat industria”, e nostalgic domnul Rotaru. Deziderat bun, dar cu ce preț? „Primăria a greșit încurajând înființarea prea multor centre de colectare a fierului vechi!”, e vehement inginerul chimist. Legătura e simplă. Ca să funcționeze, instalația de electroliză avea nevoie de 75 de tone de mercur. UCT a fost privatizată și cumpărată de un irakian, Ahmed Nazar, în 1998. Ca orice investitor care se respectă, arabul a dezmembrat uzina și a vândut-o pe bucăți.

Când a venit rândul „electrolizei”, arabul, în lăcomia sa a dezmebrat-o total aiurea. A recuperat doar 30 de tone de mercur. Restul de 40-45 de tone au dispărut. Cel mai probabil în pământ, unde e și acum întrucât țiganii “magneți” n-au prea fost tentați de mercur, că era prea mare efortul să-l recolteze. „La început, îi vedeai cu o măturică și un făraș, sau o seringă, cum îl aleg din pământ. Apoi, i-a speriat și poliția și au renunțat și ei că era prea multă muncă, era greu de găsit cumpărător și nici prețul de câțiva euro pe kilogram nu-i a t r ă g e a ” , pove s te ș te Răzvan Z., fost inginer la UCT.

Ofertă de pământ cu argint viu în el

Irakianul a făcut și ceva pârnaie, dar pentru alte daravele și s-a dat la fund, nu înainte de a înstrăina terenurile către alte firme. Și dacă el avea, barem, niște obligații de mediu, prin contractul de privatizare, cei de după erau descărcați de orice sarcină. În prezent, nimeni nu știe și nici nu se străduiește să găsească o soluție. „Aici putem vorbi și de o poluare istorică, făcută în suta de ani în care s-a folosit mercur la electroliză, dar și de o poluare cauzată de furt și neglijență!”, se enervează inginerul Rotaru.

Opt hectare din fosta UCT sunt scoase la vânzare de lichidatorul judiciar, Solvedi, din care patru sunt cele pe care se afla electroliza cu mercur! „Ca să vă dați seama de gravitate, vă spun că unde ați săpat, nu trebuia să dați de mercur, e în afara instalației! Nazar se face vinovat de poluarea accidentală, de la dezmembrare!”, e vehement, pe bună dreptate, chimistul turdean.

Două lopeți au fost suficiente ca să dăm peste „minereul” de mercur de pe locul fostei „electrolize”

De 5.725 de ori peste limita admisă!

Directorul executiv al APM Cluj recunoaște grava problemă de la Turda. „Fosta proprietate a UCT a fost declarată «sit contaminat» cu HCH, DDT și mercur! Toate, la fel de grave. Mercurul a poluat solul și, în timp, e posibil să polueze apa și chiar și aerul, la evaporare. În momentul în care ajunge în organismul uman duce la deces”, e senin directorul APM Cluj, care mai zice că știe de existența unui studiu, făcut în anii 2000, dar că nu-l are. Am găsit noi unul, pe Internet.

Studiul Centrului de Cercetări pentru Prevenirea Accidentelor Industriale Majore – Facultatea de Știința Mediului – Universitatea „Babeș- Bolyai” Cluj-Napoca, din 2005, e alarmant. HCH, în sol are între 212 și 1.833 miligrame/kilogram. Concluzia cercetătorilor: „Există poluare semnificativă cu HCH a solului și a apelor subterane”. La mercur e și mai grav.

„Limita admisă e de 4 mg/kg. Pragul de intervenție este la o cantitate de 7-10 miligrame/kilogram. Cantitățile de mercur metalic din zidăria, tencuiala, solul și subsolul secției «Electroliză». În tencuială s-au găsit 21.100 mg/kg– de 5.275 ori mai mult decât limita admisă! În sol, de la 590 la 1.100 mg/kg: de la 147,5 la 275 de ori mai mult decât limita admisă!”.

I-am transmis niște întrebări, pe temă, lui Alexandru Ozun, decanul Facultății de Mediu a UBB. N-a răspuns. Semnalul de alarmă tras de cercetători n-a tulburat somnul niciunei autorități.

Se pot vedea cu ochiul liber „biluțele” de mercur din acest bulgăre de pământ FOTOGRAFII: MARIAN ILIE

45 de tone de mercur au ajuns în pământ, după dezmembrarea „electrolizei”. Dar, în pământ, mai pot fi alte zeci de tone

Nici mercurul nu-i ca plumbul

La Garda de Mediu, când am fost noi, la ora 12.00, niciun comisar de mediu nu se afla în instituție. La Prefectură, nimeni nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Prefectul e în concediu și subprefectul nu dă declarații. La Consiliul Județean, situația e identică. L-am găsit doar pe tânărul arhitect-șef al județului, Claudiu Salanță, numit pe funcție de câteva luni. Habar n-are despre ce vorbim și se minunează la vederea pozelor în care îi arătăm cum am scos mercur din pământ: „Acum aflu, de la voi, de această poluare. O să întreprindem măsurile necesare… Au fost fonduri europene pentru ecologizare, dar niciun proiect n-a fost depus!”. Salanță scapă un „porumbel”: „Știu, însă, că în o alltă zonă, din centrul Clujului, de pe strada Dorobanți, s-a constatat o depășire a limitei de plumb admise”. Acolo a fost un depozit de combustibili al Armatei. Pe acel loc, s-a ridicat un bloc. Ar aparține lui Vasile Pușcaș, un afacerist sătmărean, ginerele lui Ioan Rus.

"Nu știe nimeni cât mercur e în pământ, la Turda! Da e destul…” GHEORGHE CRĂCIUN, director APM Cluj

Cea mai mare parte din deșeurile de HCH au fost îngropate la patru kilometri de Turda. Niște băieți deștepți au cumpărat terenurile și au așteptat ca alți băieți deștepți să aranjeze să treacă pe acolo Autostrada Transilvania. Au fost despăgubiți pe banii statului și HCHul mutat pe cheltuiala CNADNR la Mestecăniș, jud. Cluj

Primarul de Turda acunde mercurul sub preșul turismului

Primarul de Turda, Tudor Ștefănie, viceprimarul Lucian Nemeș și Mihai Zăhan, șeful Serviviului Voluntari pentru Situații de Urgență – Turda, se uită la noi cu ochi de suricată. Îi deranjăm, cu poluarea lor, fix în ziua când au debutat „Zilele Turzii”. Printre picături, recunosc problema, oarecum. „Statul a privatizat zona. Tot el a făcut legislația Mediului. Proprietarul trebuia să ecologizeze. N-a făcut-o și a înstrăinat terenul. Noii proprietari nu mai aveau această obligație și de aici problema… Noi nu putem interveni pe o proprietate privată! Nu permite legea accesarea de fonduri pentru un teren care nu e al nostru.”. Primarul de Turda spune că statul a greșit și tot el trebuie să repare.

Cei trei ne-au dat niște hârtii prin care se arată că 11 firme sunt, în prezent, pe teritoriul fostei UCT. Am verificat și niciuna nu activează acolo. Or primarul nu știe, or ne-a dezinformat cu intenție. Dânsul nu vrea tamtam pe problema asta. El vrea turiști. Multe dintre datele din hârtiile primite se bat cap în cap. Triumviratul turdean susține că problema nu arde, întrucât n-a murit, încă, nimeni. În documentele pe care chiar ei ni le-au dat scrie, negru pe alb: „Rămășițele fostei instalații de electroliză și platforma betonată sunt o sursă de poluare cu mercur (…) Molozul și solul conțin cantități importante de mercur. Ca atare, apa subterană este poluată cu mercur”.