Poliţia Română a primit semnalul de la nivel înalt! Ce trebuie să facă mai departe?

Poliţia Română a primit semnalul de la nivel înalt! Ce trebuie să facă mai departe?

Agerpres anunţă că Avocatul Poporului a formulat o excepţie de neconstituţionalitate privind prevederile Legii nr. 218/2002 referitoare la organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată.

Anunţul are importanţă mai ales în contextul în care mulţi români nu respectă prevederile impuse de autorităţi.

„Art. 31, alin 1, lit b, ce prevede că, în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale: să conducă persoane la sediul poliţiei, ca măsură administrativă, în condiţiile prezentei legi, art 36 alin 4 şi 5 potrivit cărora verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul poliţiei se realizează de îndată; poliţistul are obligaţia de permite persoanei să părăsească de îndată sediul poliţiei după finalizarea activităţilor conform alin 4 sau a măsurilor legale care se impun din Legea 218/2002, republicată, aduc atingere prevederilor art 23, alin 1 şi art 1 alin 5 din Constituţie, se arată în excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit acesteia, «standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres durata maximă a limitării acestei valori constituţionale, iar pe de altă parte să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil durata acestei măsuri»”, arată sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Altfel, amintim un eveniment inedit derulat recent în Capitală, în actualul context al epidemiei generate de coronavirus şi în care românii trebuie să completeze declaraţii pe propria răspundere când ies din case. Detalii în link-ul alăturat: Un client a fost avertizat de polițiști că nu sunt alimente de bază