Dani Mocanu și fratele său, de negăsit după condamnarea definitivă pentru tentativă de omor
- Bianca Ion
- 6 noiembrie 2025, 16:14
Dani Mocanu. Sursă foto: FacebookPolițiștii din Argeș nu i-au găsit la domiciliu pe manelistul Dani Mocanu și pe fratele acestuia, Ionuț Nando Mocanu, atunci când au mers să pună în aplicare mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea, emise după condamnarea lor definitivă pentru tentativă de omor.
„Astăzi, 6 noiembrie, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au primit, de la Tribunalul Argeş, două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbaţi, de 35 şi 33 de ani, din Ştefăneşti, judeţul Argeş, condamnaţi la 7 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza mandatelor emise de instanţa de judecată, poliţiştii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiţi la adresa de domiciliu. Verificările continuă, în vederea depistării şi punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Cei doi, din localitatea Ștefănești, județul Argeș, au fost condamnați pentru un incident petrecut în anul 2022, când au agresat violent un bărbat într-o stație de carburanți, lovindu-l cu o rangă.
Condamnări reduse și despăgubiri uriașe
Curtea de Apel Brașov a pronunțat joi decizia definitivă în acest caz. Dani Mocanu a primit o pedeapsă redusă de la cinci ani și nouă luni la patru ani de închisoare, în timp ce fratele său, Ionuț Nando Mocanu, a avut sentința majorată de la șase ani și patru luni la șapte ani de detenție.
De asemenea, instanța a dispus ca cei doi să plătească 40.000 de euro despăgubiri victimei lor, precum și cheltuielile de spitalizare aferente tratamentului medical.
Polițiștii continuă căutările pentru a-i depista pe cei doi frați și a pune în aplicare mandatele de executare a pedepselor.

Poliția. Sursă foto: Facebook
Dani Mocanu, condamnat definitiv
În cazul lui Dani Mocanu, cunoscut pentru cariera sa muzicală, magistrații au decis o reducere a pedepsei față de hotărârea pronunțată inițial de Tribunalul Argeș. Astfel, acesta a primit o condamnare de patru ani de închisoare, care include și contopirea cu o pedeapsă mai veche, aplicată anterior cu suspendare.
În ceea ce-l privește pe Ionuț Nando Mocanu, instanța a apreciat că sancțiunea stabilită anterior nu reflecta gravitatea faptei comise și a decis majorarea pedepsei la șapte ani de detenție, menținând totodată obligația de plată a daunelor morale dispuse prin hotărârea instanței de apel.
De la ce a pornit totul
Incidentul care a stat la baza acestui dosar a avut loc în luna august 2022, într-o stație de carburanți din Pitești. Potrivit concluziilor anchetei, conflictul a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, iar cei doi frați au lovit victima cu o rangă metalică, provocând leziuni care au necesitat aproximativ două luni de îngrijiri medicale.
Mai multe persoane au fost rănite în timpul altercației, iar procurorii au încadrat faptele ca tentativă de omor și tulburare a ordinii publice.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel Brașov a explicat modul în care s-a recalculat pedeapsa lui Dani Mocanu. Instanța a analizat condamnarea inițială de 5 ani și 9 luni de închisoare, a separat pedepsele pentru fiecare faptă și a aplicat reducerile corespunzătoare, stabilind astfel pedeapsa finală de patru ani.
„Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 9 luni închisoare și repune în individualitatea lor pedepsele componente…”, se precizează în hotărârea Curții, care descrie detaliat modul de aplicare a legii penale în cazul infracțiunilor de tentativă de omor și tulburare a ordinii și liniștii publice.