Planșeul de la Unirii intră, în sfârșit, în reparații. Ce mișcare au făcut edilii
- Andrei Arvinte
- 20 septembrie 2024, 17:45
Dat în folosință în urmă cu doi ani, după o renovare semnificativă, Pasajul Unirii din București a avut, până acum, nenumărate probleme. Ori sistemul de ventilare n-a funcționat corespunzător, ori limitatorul de înălțime nu a fost semnalizat corect. Dar în urmă cu o săptămâna s-au descoperit probleme grave la planșeu, experții avertizând că unele părți din structură se pot prăbuși.
La cea mai nouă expertiză a planșeului de la Piața Unirii s-au descoperit probleme grave. Practic, grinzile transversale ar putea ceda, ceea ce ar conduce la ruperea plăcii de beton care susține traficul.
Pericol iminent
Astăzi, Mugur-Mihai Toader, Prefectul Municipiului București, a convocat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență pentru a lua măsuri cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii din București. Măsura vine în urma vizitei de ieri, la care a participat și primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, dar și reprezentanții firmelor implicate în lucrările de refacere. Au fost prezenți, de asemenea, experți ai Universității Tehnice de Construcții București, care au verificat pasajul Unirii.
În urmă cu doi ani, Planșeul Unirii a fost încadrat de experți în starea tehnică IV, nesatisfăcător. Chiar și așa, pasajul a rămas deschis circulației.
În urma demersului de astăzi, se așteaptă ca în scurt timp să înceapă lucrările de refacere a planșeului. Primăria Municipiului București va elibera autorizația de construire în regim de urgență.
Pasajul Unirii, probleme mari
În urmă cu doi ani, pasajul Unirii a fost blocat, după ce o mașină a luat foc. Un fum gros s-a răspândit în jur, iar martorii oculari au afirmat, la vremea respectică, că sistemul de ventilare nu funcționa corespunzător. Mai multe persoane au făcut atacuri de panică dar, din fericire, nu au existat victime.
Trei luni mai târziu s-a produs un alt incident grav. Un autocar cu turiști străini a lovit limitatorul de înălțime, provocând moartea unei persoane. Conform experților, limitatorul de înălţime care a strivit autocarul nu ar fi trebuit să se desprindă.