Zori-de-zi de septembrie, la Marea Neagră. Muncitorii de la șantierul naval Sevastopol se pregătesc să ponteze, când deasupra lor apar rachetele de croazieră SCALP. Șapte dintre ele sunt doborâte, dar trei rachete lovesc șantierul, distrugând o navă de debarcare și un submarin. Cum a fost posibil, în condițiile în care, după atacurile cu drone din primăvară, portul Sevastopol e una dintre cele mai bine apărate baze maritime din lume?

A fost o operațiune atent pregătită.  Acum trei săptămâni, o unitate de comando ucraineană a atacat baza ”Mayak” a Regimentului 3 Inginerie Radio (UM 66571), de la Capul Tarhankut. A distrus un divizion de rachete antiaeriene S-400 și radarul Nebo-M, a cărui antenă de 20 metri lungime detecta orice aeronavă, de la 300 km. De atunci, avioanele ucrainene se pot apropia neobservate de Sevastopol, să lanseze rachete SCALP.

Atacul asupra șantierului naval Sevastopol a fost o reușită, dar totuși rata de pierderi (70%) a fost ridicată, mai ales că fiecare rachetă SCALP/ Storm Shadow costă 2,5 milioane $. Ca urmare, a doua zi ucrainenii au atacat UM 85683, de la Eupatoria: centrul de comandă al Regimentului 12 Rachete antiaeriene, componentă vitală a sistemului de apărare a Crimeii.

În zorii zilei, drone ucrainene zburând la rasul mării au lovit radarele 91N6E și 92N6E, orbind cele 4 divizioane de rachete S-400 ”Triumf” (12 lansatoare) care apără toată partea de vest a Crimeii. Și aceasta a fost o operațiune atent pregătită, prin distrugerea prealabilă a radarelor rusești capabile să detecteze ținte în mișcare pe fondul ecourilor provocate de valuri: mai întâi radarul Kasta-2E2 de lângă Feodosia, iar acum câteva zile radarul  BRLS Neva-B, instalat pe platformele off-shore ”Turnurile Boyko”.

Îndată ce radarele au fost ”orbite” de drone, două rachete Neptun au lovit inima sistemului antiaerian de la Eupatoria: centrul de comandă 30K6E. Pagube se ridică la peste un miliard de dolari. În toată Federația Rusă, de la Kaliningrad la Vladivostok, mai există doar 3 sisteme similare. În prezent, apărarea antiaeriană rusească din nordul Mării Negre este dezarticulată, cu capacitatea redusă cu 40%, iar ucrainenii pot trece la distrugerea sistematică a bazelor navale și a altor instalații militare rusești din peninsulă.

Mai ales că de când sistemul Starlink a intrat în administrarea Armatei SUA, Brigada 385 drone navale spețnaz pândește ieșirea din portul Sevastopol: în ultimele zile a lovit trei nave (vasele de patrulare Vasily Bykov și Sergey Kotov, corveta Samum). Cât despre dronele aeriene și rachetele de croazieră, acestea vizează în mod special depozitele de muniție din Crimeea, unde este stocat necesarul pentru 2 – 3 luni al Grupului de forțe ruse Sud din Ucraina.

Misterul cu debarcarea.

Este evident că ucrainenii au pregătit îndelung acest plan complex, etapizat de distrugere a apărării antiaeriene ruse. Totul a început în luna mai, când drone ucrainene au atacat Kremlinul: ocupanții și-au retras din Crimeea sistemele Panțir de apărare apropiată, lăsând rachetele S-400 vulnerabile. Toți pașii ulteriori au fost făcuți după o minuțioasă pregătire: ucrainenii știau că ”Turnurile Boyko” nu au garnizoană, că sistemul S-400 ”vede” ținte la 10m înălțime față de sol, dar nu le poate distinge deasupra valurilor etc.

De aceea, analiștii militari se miră: rezultatele nu par a fi cele așteptate. Toți credeau că vor fi lovite prioritar cele trei nave purtătoare de rachete, care periodic bombardează Ucraina cu rachete Kalibr. Când colo, prima distrusă a fost o navă de debarcare, chiar dacă pentru asta a fost nevoie de eforturi deosebite, cum ar fi infiltrarea unei echipe de cercetași în șantierul naval.

Ordinea acestor atacuri arată, deci, care este lista de priorități a Kievului. Dar ce au ucrainenii cu navele rusești de debarcare, pe care le lovesc sistematic? Flota Mării Negre dispune, în prezent, de 9 nave de debarcare clasa Ropucha. Dintre acestea, 3 au fost deja avariate/ distruse de ucraineni, în diferite circumstanțe. De ce oare?

Probleme cu aprovizionarea.

Pentru a înțelege obsesia ucrainenilor pentru navele de debarcare, trebuie să privim ceva mai sus pe hartă. Până vara trecută, Grupului de forțe Sud (100.000 de militari ruși) era aprovizionat pe două căi. Calea principală era dinspre nord, pe culoarul feroviar Doneț – Melitopol – Crimeea, construit în anii 1860 și de mai multe ori modernizat, care avea o capacitate de circa 100.000 tone/zi. Calea secundară era pe podul de peste Strâmtoarea Kerci, calculat pentru un trafic mixt (rutier și feroviar) de 35.600 tone/zi. După ce a fost avariat de două ori, capacitatea sa e acum de maximum 25.000 tone/zi. Șimpentru ca proviziile să ajungă pe front, drumul e mai lung cu 750 km: de la Rostov prin Crimeea, apoi înspre nord, prin Henicesk, spre nodul feroviar strategic Nova Bogdanivka.

În iarna trecută, ucrainenii au ajuns la 20 km. de nodul feroviar Volnovaka, pe care de atunci îl țin sub tir de artilerie: calea dinspre nord e aproape total blocată. Iar acum, odată cu dezarticularea sistemului de apărare antiaeriană a Crimeii, apare posibilitatea ca și calea secundară să fie blocată, cel mai probabil la nivelul Podului Kerci. Ceea ce se va întâmpla la momentul oportun, fiindcă Ucraina este pe cale să primească rachete cu raza de acțiune mărită: ATACAMS și TAURUS. Prevăzând aceasta, încă din primăvară Statul Major General rus a pus de-o parte și a stocat în Crimeea rezerve de muniție pentru 2 – 3 luni: de aceea răposatul Prigojin se plângea că nu primește muniție câtă voia dânsul.

Și ce se va întâmpla la 2 – 3 luni după ce ucrainenii demolează Podul Kerci, când rezervele se epuizează? Kremlinul a prevăzut că Grupul de forțe ruse Sud va fi aprovizionat în continuare prin porturile de la Marea de Azov, în special Mariupol. Cum aceste porturi sunt de ceva vreme în bătaia rachetelor HiMars, nu se pune problema să fie folosite cargouri amarate la cheiuri: se vor folosi navele de debarcare, care pot descărca provizii pe orice plajă.

De aceea, cele 4 nave de acest fel  din cadrul Flotei Mării Negre au fost suplimentate cu alte 5, ”împrumutate” de la Flota Baltică și Flota de Nord. De aceea, navele de debarcare constituie acum o țintă prioritară: cu ajutorul lor, ocupanții ar putea lupta în Crimeea și pe Frontul de Sud până la primăvară. Fără acest ajutor, Grupului de forțe ruse Sud va mai putea lupta numai 3 luni, poate chiar mai puțin, ceea ce ar crea mari probleme Regimului Putin. În februarie au loc alegeri regionale, iar o înfrângere în Sudul Ucrainei ar crea nemulțumiri. Și o populație nemulțumită ar putea contesta previzibila falsificare a rezultatului, amorsând o ”revoluție colorată” – coșmarul domnului Putin.

Exact din acest motiv, Regimul Putin nu va putea lansa o nouă mobilizare de amploare decât în februarie – martie, după alegerile regionale, pentru a nu destabiliza situația internă. Deci o operațiune de despresurare a Crimeii nu ar putea începe decât spre primăvară. Rezervele de muniție trebuie să dureze până atunci, adică 5 – 6 luni, nu 2 – 3.

Varianta nord-coreeană.

Mai e însă o problemă de rezolvat: Rusia are porturile de la Marea de Azov, are (încă!) navele de debarcare, dar de unde muniție? Ar trebui ca, în nordul Mării de Azov, în zona Golfului Taganrog, să se constituie alte depozite, cu sute de mii de lovituri de artilerie. Arsenalele rusești abia fac față la consumul actual al Frontului din Ucraina, de unde să faci rost de muniție în plus? Domnul Putin se pare că a găsit răspunsul: din Coreea de Nord.

Decenii la rând, până la destrămarea sa, Uniunea Sovietică a fost un aliat de nădejde al regimului nord-coreean. Nu același lucru se poate spune despre Federația Rusă, care a adoptat, după 1992, un comportament care urmează îndeaproape politica Chinei: de fiecare dată când Beijingul vota sancțiuni la adresa nord-coreenilor, și Moscova se alătura sancțiunilor. Când China nu era de acord cu sancțiunile, nici Rusia nu era de acord.

De câțiva ani încoace, regimul domnului Kim Jong Un încearcă să plaseze pe orbita terestră proprii săi sateliți de spionaj: astfel ar ține sub supraveghere permanentă nu numai Coreea de Sud, ci chiar întreaga zonă. Până acum, încercările nord-coreenilor au eșuat de două ori, ultima dată la 23 august a.c.. Evident, Chinei nu-i convin aceste ambiții, din trei motive: contravin unor rezoluții ONU votate și de China; ar deschide posibilitatea ca nord-coreenii să spioneze și o bună parte din teritoriul Chinei; ar oferi Japoniei pretext să se reînarmeze, ceea ce ar forța China să intre într-o costisitoare cursă a înarmărilor.

Până recent, Rusia s-a aliniat acestei politici a Chinei și a refuzat să-i furnizeze domnului Kim Jong Un mult-doritele instrumente de spionaj cosmic. Însă, pe fondul problemelor survenite în relațiile ruso-chineze (despre care am mai scris) și al evoluției defavorabile la Marea Neagră, domnul Putin a acceptat să negocieze. Liderul nord-coreean, cunoscând situația în care se află președintele rus, și-a luat revanșa pentru refuzul din 2019, și a cerut ca întâlnirea să aibă loc în Extremul Orient rus: domnul Kim a făcut un drum de câteva ore cu trenul, dar l-a obligat pe domnul Putin să parcurgă mii de kilometri cu avionul.

În medii avizate se comentează că domnul Putin a venit cu o listă completă de cumpărături: obuze de 122 mm de la Uzina 32 (provincia Chagang), rachete de artilerie de 122mm și obuze de 152 mm de la Arsenalul Chonchon-Up. În plus, Rusia are prin depozite mii de tancuri din anii 1960, pentru care are nevoie de obuze calibrul 115 mm, care nu se mai produc decât la  Fabrica de mașini Hamxing Longcheng. Tot pentru a repune în funcțiune tancurile de pe vremea lui Hrușciov, Rusia are nevoie de piese de schimb pentru T-62, pe care Coreea de Nord le produce pentru propria sa variantă de T-62, ”Chonma-ho”: motoare și transmisii la Uzina 915 Shunchuan, turele la  Arsenalul Mupyong-ni.

La schimb, domnul Putin oferă petrol, îngrășăminte chimice și lansarea de sateliți de spionaj. Nu este clar dacă partea rusă a acceptat cererile nord-coreenilor de a le pune la dispoziție tehnologia necesară sau a propus să lanseze respectivii sateliți cu rachete rusești (ceea ce ar ocoli oarecum interdicția ONU). E mai probabilă a doua variantă, întrucât domnul Kim a scurtat brusc întâlnirea. Poate și fiindcă nu este clar nici cum ar face Rusia să își respecte curând promisiunile, din moment ce nu reușește să-și reînnoiască propria constelație de sateliți militari de observație (aspect despre care am mai scris). Este însă cunoscut că domnul Kim i-a promis președintelui rus că-i va livra necesarul de muniție pentru o lună și jumătate, ceea ce ar permite Grupului de forțe ruse Sud să treacă iarna.

Deranj mare în Extremul Orient.

Precum am arătat, China avea trei motive să se opună acestui troc. Evoluțiile din ultima vreme par să fi adăugat încă două motive. Cu prilejul Reuniunii G20 din India, Statele Unite au reușit să perfecteze o alianță cu principalul rival regional al Chinei, India. Conflictul dintre cele două mari puteri asiatice datează de decenii și a avut și episoade armate. În principiu, alianța este concentrată pe un proiect de comerț intercontinental: Global Gateway, un coridor intermodal  de 4000 km., India – Orientul Mijlociu – Europa concurând proiectul chinez ”One Belt, One Road”. Dar, pe fondul expansiunii puterii navale chineze, care este percepută ca o amenințare la rutele navale indiene, alianța are și o dimensiune militară: India amenință explicit că în caz de atac asupra Taiwanului, va interveni în conflict, pentru a menține libere și deschise rutele comerciale maritime.

Expansiunea puterii navale a Chinei îngrijorează și Vietnamul, Stat riveran Mării Chinei de Sud, cu care în trecut China a mai avut conflicte, inclusiv militare. Sentința din 2016 a unei Curți de Arbitraj a ONU a refuzat să recunoască revendicările Beijingului asupra insulelor Mării Chinei de Sud și a unei părți din Zona Economică Exclusivă a Vietnamului, dar Garda de Coastă chineză nu ține cont de arbitraj și blochează accesul navelor de pescuit vietnameze, inclusiv folosind tunuri cu apă.

În ultima vreme, partea chineză a suplimentat presiunile asupra Vietnamului, folosindu-se de barajele de pe cursul superior al Fluviului Mekong pentru a restrânge accesul Vietnamului la aprovizionarea cu apă. Și în acest caz, Statele Unite au profitat de tensiuni: la 10 septembrie a.c., președintele Biden a făcut o vizită la Hanoi, prilej cu care relațiile bilaterale au fost ridicate la nivelul de ”parteneriat strategic cuprinzător”. Parteneriatul are implicații tehnologice cu aplicații militare: la Hanoi, președintele american a fost însoțit de manageri ai marilor producători de componente electronice, ceea ce nu a picat bine la Beijing, având în vedere embargourile asupra unora dintre aceste tehnologii, impuse în ultima vreme de SUA Chinei.

Politica neobișnuită și destul de zgomotoasă a Beijingului în Marea Chinei de Sud a creat o situație volatilă în întreaga regiune. Deteriorarea echilibrului geopolitic ar putea fi exacerbată de accederea Coreii de Nord la rangul de putere cosmică, care ar adăuga un factor imprevizibil în ecuația de securitate regională. Mai mult, tocmai această imprevizibilitate ar putea fi folosită de regimul de la Pyongyang pentru a exercita presiuni asupra Chinei – așa cum în anii 1960 unele State ”socialiste” îi șantajau pe sovietici. Nu știm dacă escaladarea militară fără o evaluare atentă a consecințelor de politică externă constituie cauza dispariției de pe scenă a ministrului Apărării, Li Shangfu – dar este sigur că Beijingul nu e de acord cu accederea Coreii de Nord la rangul de putere cosmică, prin plasarea de către Rusia de sateliți militari nord-coreeni deasupra Mării Chinei de Sud. Iar Coreea de Nord este, economic, dependentă de China: oricât ar mângâia-o Rusia, oricât ar momi-o cu bobițe ”de cosmonaut”, pisica nord-coreeană tot pe chinezește miaună...

Dar și Rusia e foarte dependentă economic de China, iar ministrul de externe chinez, Wang Yi tocmai se află pentru câteva zile la Moscova. Mandatul său: „China și Rusia ar trebui să urmeze tendința de progres a vremurilor, să își manifeste responsabilitățile ca țări importante, să își îndeplinească obligațiile internaționale cuvenite...” – adică și acele obligații care derivă din rezoluțiile ONU împotriva Coreii de Nord, privind embargoul asupra tehnologiilor asociate sateliților și rachetelor cu rază lungă de acțiune. Așa că nu este exclus ca și pisica rusească să înceapă, curând, să miaune cu accent chinezesc.

Embargoul.

De altfel, deși Acordul de cooperare militară fusese deja negociat cu prilejul vizitei în Coreea de Nord a domnului ministru Șoigu, nu a fost semnat niciun acord în domeniul militar sau în alte domenii în timpul vizitei lui Kim Jong Un în Rusia. Liderul nord-coreean așteaptă să vadă cum va ieși noua tentativă de a plasa un satelit propriu pe orbită, prevăzută pentru luna octombrie. În funcție de rezultate, va risca sau nu va risca să provoace nemulțumirea Beijingului, insistând asupra unui acord militar cu Moscova.

Deci s-ar putea ca domnul Putin să nu primească proviziile de muniție pentru o lună și jumătate, negociate cu domnul Kim. Mai ales că Beijingul și-a manifestat discret dar ferm poziția față de ultimele inițiative ale Moscovei, instituind de la 1 septembrie un embargou asupra livrării către Rusia de drone și componente pentru drone militare (camere de termoviziune, telemetre laser, sisteme de comunicații cu raza peste 50 km, anumite tipuri de motoare etc.). Adică, la Reni și Ismail, domniile voastre bombardați grâul ucrainean contractat la export în China, iar noi să vă furnizăm mijloacele ca să ne înfometați?!

Decizia a trecut aproape neobservată de presa occidentală, deși a încurcat multe socoteli. A survenit chiar în momentul în care, sub privirile blajine ale (fostului) ministru al Apărării, Li Shangfu, producătorii chinezi puneau la punct pentru piața rusă drone având atașate mine de aruncător de 120mm – exact cea ce vecinii noștri bulgari au descoperit luni pe plajă, la Tiulenovo, la o jumătate de oră de drum de Vama Veche. Cu siguranță, acest aspect a fost evocat cu prilejul întâlnirii discrete de zilele trecute, de la Malta, a consilierului pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan, cu ministrul chinez de externe, Wang Yi. Prilej cu care s-au purtat discuții „sincere, substanțiale și constructive” și s-a convenit ca ambele părți „să organizeze consultări bilaterale privind afacerile din Asia-Pacific”. Adică inclusiv privind veleitățile ”cosmonautice” ale liderului nord-coreean.

Se profilează deci eșecul ”marii alianțe militare” ruso – nord – coreene și o nouă înfrângere militară în Ucraina, în iarnă, în prag de alegeri. Ceea ce ar avea pentru Moscova consecințe chiar mai neplăcute decât redobândirea Crimeii de către proprietarul de drept.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.