Piața imobiliară 2024. Chiriile sunt în creștere în toate orașele

Piața imobiliară 2024. Chiriile sunt în creștere în toate orașele Sursa foto: Arhiva EVZ

Piața imobiliară din România se confruntă cu o perioadă dificilă, la fel ca în mai toate statele europene. În vreme ce vânzările de proprietăți stagnează, crește cererea de locuințe de închiriat.

 

În luna aprilie, chiriile au crescut raportat la perioada similară a anului trecut, dar au scăzut în comparație cu luna precedentă. Față de aprilie 2023, chiriile au înregistrat o majorare de 15% în medie.

Chiriile pe piața imobiliară din România

Chiriile solicitate de proprietarii de apartamente, în principalele orașe, au crescut luna trecută, în aprilie. Majorarea pe piața imobiliară a fost, în medie, de 15% raportat la perioada similară din 2023. Pe de altă parte, raportat la martie 2024 nivelul chiriilor era în scădere cu circa 3%, arată o analiză realizată deplatforma Storia, lansată de OLX.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preţul mediu solicitat pentru închirierea garsonierelor şi apartamentelor cu două şi trei camere, în aprilie 2024, a fost de 498 euro.

„În contextul dinamicii actuale de pe piața imobiliară, observăm o ajustare semnificativă. Cu o cerere uşor în scădere pentru închirieri şi o tendinţă vizibil în creştere pentru achiziţii, asistăm la o reconfigurare a dinamicii pieţei. Acest fenomen se reflectă într-o creştere a perioadei de listare a proprietăţilor şi într-o diversificare a portofoliului disponibil pe piaţa imobiliară.

De exemplu, în aprilie 2024, am constatat o creştere semnificativă – cu 15% mai multe apartamente de închiriat disponibile pe platforma Storia, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare, citat de Ziarul Financiar.

Apartamente, piața imobiliară

Sursa foto: Arhiva EVZ

Chiriile pentru locuințe în București

Piața imobiliară din București înregistrează ochirie medie, pentru garsoniere de 348 de euro. Prețul este cu 13% mai mare față de aprilie 2023. În cazul apartamentelor cu două camere, media a fost de 543 de euro, în creştere cu 12%. Chiria pentru apartamentele cu trei camere din Capitală a crescut cu 11%, având o valoare medie de 767 de euro.

Cele mai mari prețuri sunt solicitate în Sectorul 1. Proprietățile se închiriază, aici, cu aproximativ 757 de euro. Sectorul 4 rămâne cel mai ieftin şi în luna aprilie 2024, cu chirii de 458 euro.

Conform datelor de pe piața imobiliară, în aprilie, chiriile în sectorul 6 au înregistrat cea mai mare creştere de preţ comparativ cu anul trecut (+24%). A doua creștere, ca procent, a fost înregistrată în Sectorul 2 (+23%). În Sectoarele 3 şi 5 creșterea a fost de 16%. Cele mai mici creşteri de preţ per sectoare s-au înregistrat în Sectorul 1 (+6%) şi în Sectorul 4 (+12%).

În aprilie 2024, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 319 euro (în sectorul 5) şi 400 euro (sectorul 1). Preţurile medii de închiriere pentru două camere au oscilat între 450 de euro (Sectorul 4) şi 670 de euro (Sectorul 1). Apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu prețuri medii cuprinse între 530 de euro (Sectorul 6) şi 1.000 de euro (Sectorul 1).

Piața imobiliară în marile orașe

Dintre marile oraşe, cea mai mare creştere a chiriilor, de la un an la altul, s-a înregistrat în Arad, unde garsonierele au avut o creştere de 24%. Cea mai mare creştere de la o lună la alta (aprilie 2024 vs. martie 2024) a fost de 8%, la apartamentele cu trei camere din Constanţa. În schimb, s-au redus consistent chiriile, de la o lună la alta, pe piața imobiliară din Sibiu. Scăderea a fost de 7% la apartamentele cu trei camere.

Cluj-Napoca este singurul oraş în care preţurile medii de închiriere au stagnat în aprilie vs. martie, la toate categoriile. Comparativ cu aprilie 2023, chiriile medii au crescut cu 6% în cazul garsonierelor. Creșterea a fost de 10% în cazul apartamentelor cu două camere şi 17% la trei camere. Garsonierele s-au închiriat cu 350 de euro, iar apartamentele cu prețuri pornind de la 550 de euro.

La Iaşi, chiriile medii, pe piața imobiliară, au crescut în cazul garsonierelor (+13%), cât şi în cazul apartamentelor cu două camere (+8%). Pentru apartamentele de trei camere valorile au rămas constante. În aprilie 2024 preţul mediu la garsoniere a fost de 320 de euro. Apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 430 de euro. Locuințele cu trei camere s-au închiriat cu 500 euro.

La Braşov, chiria au crescut în medie cu 23% la garsoniere şi cu 8% la apartamentele cu trei camere. La Timişoara, chiria medie a fost de 265 euro la garsoniere, 400 de euro la apartamente cu două camere şi 480 de euro în cazul apartamentelor cu trei camere.

blocuri, apartamente

Apartamente / Sursa foto: Arhiva EVZ

Orașele cu cele mai mari creșteri ale chiriilor

Pe piața imobiliară din Sibiu, preţurile medii solicitate în aprilie 2024 pentru închiriere au crescut la toate categoriile deapartamente. Creșterea a fost cu 20% pentru garsoniere și 9% pentru apartamentele cu două camere. La apartamentele cu trei camere chiriile au crescut cu 11%. În medie, chiria a fost de 300 de euro la garsoniere, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 380 de euro. Locuințele cu trei camere s-au închiriat cu 500 de euro.

La Oradea, preţul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 218 euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 400 de euro. Locuințele cu trei camere, de pe piața imobiliară, au avut o chirie de 470 de euro.

La Arad preţul mediu de închiriere al garsonierelor a crescut la 210 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat în medie, cu 350 de euro, iar apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu un preţ mediu de 490 de euro.