Petre Tobă a depus plângere penală la Parchet împotriva CNATDCU
- Ana Petrescu
- 11 octombrie 2016, 12:18
Petre Tobă a depus, luni, la Parchetul General, o plângere penală împotriva membrilor Consiliului General al CNATDCU care au votat constituirea ultimei comisii tehnice în cazul doctoratului său, dar şi a membrilor acesteia din urmă. El acuză CNATDCU de abuz în serviciu, informează Mediafax.
Plângerea penală a fost înregistrată, luni, la Parchetul General şi este îndreptată împotriva celor care, din funcţiile de membri ai Consiliul General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), au votat la începutul lunii septembrie ca preşedintele să numească o nouă comisie tehnică pentru analiza lucrării de doctorat în cazul Petre Tobă, cea de-a patra, respingând raportul de analiză a ultimei comisii tehnice în care se stipula că fostul ministru nu a plagiat în teza sa, au declarat surse judiciare pentru agenția de presă citată.
Aceleaşi surse au precizat că plângerea fostului ministru vizează şi membrii celei de-a patra comisii tehnice, cei care la sfârşitul săptămânii trecute au decis că în teza de doctorat a lui Petre Tobă este vorba de un plagiat "masiv".
Din ultima comisie tehnică în cazul Petre Tobă, au făcut parte profesorul universitar doctor Adrian Miroiu (SNSPA), Zulean Marian, profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti şi cercetatorul ştiinţific doctor Şerban Filip Cioculescu, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucuresti, potrivit unor surse apropiate comisiei.
Conform surselor judiciare, fostul ministru de Interne vrea ca procurorii să cerceteze dacă s-au respectat prevederile legale şi dacă nu a fost comis un posibil abuz în serviciu referitor la modul în care a fost constituită cea de-a patra comisie tehnică.
Aceleaşi surse precizează că, în actuala legislaţie, nu ar fi stipulat cadru legal pentru constituirea unei noi comisii dacă oficialii Consiliului General CNATDCU nu sunt de acord cu verdictul dat de comisia anterioară.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, a declarat marţi că membrii Consiliului General al CNATDCU au termen, până la orele 24.00, să pronunţe, prin vot electronic, un verdict final în cazul analizei tezelor de doctorat a lui Petre Tobă şi Florentin Pandele, primarul din Voluntari.
La începutul lunii septembrie, Consiliul General al CNATDCU a respins rapoartele comisiilor de lucru în cazul lui Petre Tobă şi Florentin Pandele, care stipulau că aceştia nu au plagiat.
Comisia de specialitate din Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a dat verdicte de plagiat "masiv" atât în cazul tezei de doctorat a lui Petre Tobă, cât și în cazul lui Florentin Pandele. Verdictul final va fi dat de Consiliul General al CNATDCU, săptămâna aceasta.
Citește și: Scandalul doctoratelor. Petre Tobă și Florentin Pandele au plagiat "masiv"