Peşte sfânt, peşte sfânt, cu tine avem un legământ!
- Tiberiu Cazacioc
- 6 ianuarie 2012, 12:23
Sau un titlu gen. Poate că editorul ar fi putut alege din titluri precum "Peştele comunist, mai slow food decât azi?" sau "Nici o masă fără peşte" ori "Nu mânca azi ce poţi pierde mâine!".
Cele câteva rânduri pe care vi le propunem astăzi sunt o reflecţie cu privire la peşte, prepararea lui, şi câteva considerente care îl leagă de slow food. Ca de exemplu Slow Fish. Iar în final vă propunem şi o reţetă inedită de preparare a acestei vietăţi. Sperăm că v-am readus în nări mirosul de mare sau de mâl al peştelui. Şi pofta de a vă gândi la un slow fish.
Europa mănâncă peşte
Mişcarea Slow Food organinează în fiecare an o manifestare de gen dedicată peştelui, intitulata Slow Fish. Parcă în Germania. Aşa cum este organizată şi o manifestare dedicată brânzei, Slow Cheese. Ei, la chestia asta cu peştele este celebrat peştele, iar preparatele din peşte sunt la mare preţuire timp de 3 zile. Şi se discută despre cum să iubim peştele la masa noastră de toate zilele, dar şi cum trebuie să îl creştem ca să îl avem. Problema este abordată global, cum s-ar zice.
Despre somn, peşte de apă dulce, cunoştinţe generale
Citeam într-o carte de ieri, editată de RECOM, de doamna Istrati Rodica, despre cum sunt numite felurile de peşte. Şi mi s-au părut hazlii, pentru faptul că nu am mai auzit de ele. Şi trist pentru că şi asta ne arată cît a sărăcit globalizarea, masa românilor. Ia citiţi cu voce tare şi auziţi: somnul atinge lungimea de 5 metri şi greutatea de 300 de kilograme. Pe etape de creştere somnul s-ar vinde sub următoarele denumiri: moacă (250 de grame), somotei (250 grame -1 kilogram), isprac (între 1-4 kg. bucata), iarma (4-10 kg. bucata), pană (peste 10 kg. bucata). Câţi mai auzim frecvent aceste denumiri, pentru că se comercializează şi se prepară?
Celor de azi despre peştele de ieri
Celor care sunt bucureşteni mai vechi sau care au umblat prin acest mare orăşel al Europei, în vremurile de tristă amintire, le aduc aminte. Spre mirarea şi a celor tineri, care trăiesc numai în consumerismul prezent. Că erau organizate în capitală 8 magazine de specialitate în care se găsea (sau trebuia să fie găsit, cu indulgenţa de rigoare, specifică penuriei comuniste) peşte proaspăt, peşte viu, peşte oceanic, conserve de peşte, preparate şi semipreparate de peşte, la NĂVODUL (Calea Victoriei 73), ANCORA (Ziduri între Vii), LOTCA (Mihai Bravu 117), OCEANUL (Calea Călăraşilor 131), PELICAN (Şerban Vodă nr. 8), LOSTRIŢA, DELFINUL, ALBATROS. Iar acolo unde se găseşte un cunoscut local în care se vinde azi şi se consumă pizza de tip global, era magazinul DELTA DUNĂRII. Erau, că nu mai sunt. De ce a sărăcit patrimoniul gastronomic al românilor, de peşte, de mâncărurile de peşte, ce ar trebui să fie tradiţionale şi locale?
Prezentul peştelui pe masa românului
Ce constatăm când vizităm Tulcea? Un paradox local şi naţional. În Europa, orice oraş cu acces cât de cât la apă, are peşte, are zeci de restaurante cu peşte. În oraşul port, nada, nada. Sigur că găseşti nişte peşte preparat, în cele câteva localuri, puţine, care servesc celebre şi răspândite feluri de mâncare, aşa-zis româneşti, printre care şi preparate de peşte. Doar atât pe toată faleza tulceană? Dar toată nebunia de ofertă piscicolă peste care dai la bulgari, pe litoralul mediteranean, la Bruxelles? La turci? Nu există. Şi apa este la câţiva de metri. Nu s-a găsit o soluţie să ne păstrăm şi cultura gastronomică şi să păstrăm stocurile de peşte şi să le folosim cu cap, acolo şi cum trebuie.
Unde este peştele românilor, la Bursa de Peşte?
În restul lumii, se luptă unii cu alţii ba că se pescuiesc prea multe balene, ba prea mult cod, că rămânem fără ele. Ba că tonul este contaminat. În ţărişoara noastră, deşi, cum bine au spus destui, ar trebui să avem destul peşte, în fapt suferim. În Delta Dunării este o dezbatere fără sfârşit şi fără soluţii. Ba concesionare, ba pescuit sportiv la undiţă pentru localnici, ba braconaj sălbatic. După cum cunoaşteţi probabil, Delta Dunării este o zonă minunată, rezervaţie a biosferei. Pe vremuri, aşa cum scrie Eugen Panaghiant în cartea sa "Ghidul Deltei Dunării", erau organizate tradiţional în puncte de lucru cu cherhana, gheţărie, depozit de materiale, bărci. Ce aşteptăm, cu controverse? O bursă de peşte, o altă minune, vorba cântecului. Sau un dezastru românesc.
Final sau un gând de început?
Rezultatul? Ce a mai rămas? La Obor, o piaţă de peşte mică, bântuită de controale şi ilegalităţi uneori. Şi nişte supermarketuri care vând în imensele lor uzine comerciale de mâncare nişte peşte. Se braconează, se vinde peşte cu pietre în burtă, se dă cu plasa cu filament, se vinde ilegal la Giurgeni în văzul lumii. Nu respectăm peştele, el nu este prezent cinstit şi corect pe masa noastră. Suntem mai săraci în cultura noastră gastronomică. Hai, vă urăm să aveţi peşte la masă! Nişte peşte. Reţete găsiţi. În lucrarea "Preparate culinare din peşte", editată în 1989, cu cinism, de RECOOP. În 106 pagini. Că la restaurantele româneşti, ba. Bau-bau.