Peste 20 de persoane, urmărite penal după ce ar fi furat motorină de pe șantierele feroviare Brașov-Sighișoara

Peste 20 de persoane, urmărite penal după ce ar fi furat motorină de pe șantierele feroviare Brașov-SighișoaraPoliție. Sursa foto: Pixabay

Peste 20 de persoane sunt urmărite penal de procurorii din Brașov, fiind suspectate că sustrăgeau motorină din utilajele folosite pe șantierele de modernizare a căii ferate dintre Brașov și Sighișoara. Anchetatorii nu au stabilit încă valoarea totală a prejudiciului, însă datele din dosar arată că, săptămânal, erau furate sute de litri de combustibil, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Grupul, format din cel puțin opt membri

Potrivit sursei menționate anterior, din cercetările realizate până în prezent reiese că, începând din luna octombrie 2025, în zona șantierelor de modernizare a căii ferate de pe tronsonul Brașov-Sighișoara, în apropierea localităților Ormeniș și Racoș, s-a format un grup infracțional organizat.

Grupul, alcătuit din cel puțin opt membri, era specializat în sustragerea motorinei din utilaje și vânzarea acesteia către persoane interesate.

Gruparea funcționa organizat, cu roluri bine stabilite

Procurorii au stabilit că gruparea acționa organizat, cu roluri clare pentru fiecare membru: unii coordonau activitatea, alții sustrăgeau motorina, iar restul se ocupau de depozitare și de găsirea cumpărătorilor. Potrivit anchetatorilor, în rețea existau și persoane care se ocupau cu „traficarea influenţei asupra persoanelor care aveau atribuţii de prevenire şi depistare a acestor fapte”.

„În ce priveşte sustragerea propriu-zisă, aceasta era foarte sofisticată, pentru că mai întâi era nevoie de determinarea cantităţii de motorină ce putea fi sustrasă. Pentru aceasta, membrii grupării care aveau în grijă utilajele de la care urma să se sustragă motorină le lăsau pornite «la ralanti» cu orele (perioadă în care consumul era mic), dar consemnau această perioadă în evidenţele societăţii păgubite ca fiind una «de lucru». Practic, cantitatea de motorină sustrasă se determina matematic şi reprezenta diferenţa dintre cele două tipuri de consum. În timpul furtului comis de unii membri, alţi membri le asigurau paza fizică, fiind implicaţi inclusiv agenţi de pază care aveau responsabilitatea prevenirii acestor fapte”, au afirmat procurorii.

Poliție

Poliție. Sursa foto: dreamstime.com

Cantitatea totală de motorină furată nu a fost încă stabilită

Joi, procurorii și polițiștii au făcut 23 de percheziții la locuințele persoanelor cercetate în acest dosar. În urma acestor acțiuni, au găsit aproximativ 1,8 tone de motorină provenită din furturile de pe șantier.

Cercetările arată că, săptămânal, erau sustrase sute de litri de motorină. În acest stadiu al investigației, anchetatorii nu au stabilit cantitatea totală de combustibil furată.

După percheziții, 23 de persoane au fost duse la audieri, iar 21 de persoane au fost puse sub acuzare, dintre care 10 persoane au fost reținute. Vineri, procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 8 inculpați, iar judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov urmează să decidă.