Pesta porcină se extinde! Daea se ferește de zonele afectate ca să nu transporte virusul

Pesta porcină se extinde! Daea se ferește de zonele afectate ca să nu transporte virusul

Pesta porcină africană a ajuns și în Dâmbovița, care este al 13-lea județ afectat. Potrivit informațiilor ofi ciale, până în prezent au fost omorâți peste 230.000 de porci. Pesta porcină africană lovește și Europa de Vest. Ieri a fost semnalat primul caz în Belgia, unde au fost descoperiți doi mistreți morți, infestați cu virusul pestei porcine africane.

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat în localitatea Lucieni, în județul Dâmbovița, într-o gospodărie în care au murit doi porci. Autorităţile din județ au intrat ieri în stare de alertă şi au instituit o zonă de protecţie pe trei kilometri și o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km faţă de această localitate. De asemenea, au fost uciși toți porcii din gospodăria afectată.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns ieri, la Târgoviște, după ce a fost informat de faptul că în zonă a apărut un focar de pestă porcină. „Din nefericire, se propagă foarte repede și acum factorul uman este cel care duce acest virus dintr-o parte în alta, prin neînțelegerea fenomenului, prin grija pe care o are față de neamuri, să se ducă cu o bucată de carne, de acolo de unde a tăiat porcul, fără să fie un control sanitar-veterinar în prealabil”, a declarat Daea. El a adăugat că nu merge în focar, pentru că s-ar expune. „M-ar priva de posibilitatea de a intra în ţară în anumite unităţi unde nu este pestă. Am încredere în autorităţi, pe de o parte, apoi mă bizui pe cele spuse”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.

Dacian Cioloș știa de pericolul pestei porcine și de la SRI

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit declarațiilor date joi de directorul SRI, Eduard Hellvig, în fața Comisiei de control a SRI, serviciul a informat Guvernul și toate instituțiile responsabile încă din iunie 2016 despre pericolul pestei porcine. Atunci, premier era Dacian Cioloș, care fusese anterior avertizat și de Comisia Europeană. Dacian Cioloș declara că în acea perioadă a luat măsuri, însă prima intervenție a venit în noiembrie 2016, când Guvernul condus de el a dat o Hotărâre de Guvern prin care stabilea anumite măsuri de combatere a virusului.