Sprijin pentru persoanele cu handicap accentuat. Beneficiile pe care le pot obține de la stat
- Mădălina Sfrijan
- 9 octombrie 2023, 21:11
Persoanele cu handicap accentuat din România, dar și reprezentanții legali ai acestora ar putea beneficia de încă un sprijin. Acești cetățeni ar urma să fie scutiți de la plata chiriilor în cazul locuințelor deținute de statul român. Proiectul a trecut deja de Senatul României.
Persoanele din România care au un handicap accentuat ar putea primi un sprijin în plus. Este vorba despre scutirea de la plata chiriilor în cazul locuințelor aflate în proprietatea statului român. Proiectul de lege a fost inițial de reprezentanții PNL și a trecut de Senat.
Persoanele cu handicap ar putea fi scutite de plata chiriei de la stat
Senatul a adoptat astăzi proiectul de leg în calitate de prim for sesizat. Acesta face referire la persoanele cu dizabilități din România, precum și la reprezentanții pe care îi au. Sunt vizați în acest sens atât adulții cât și minorii care au un handicap cu grad accentuat. În cazul lor ar putea fi eliminată plata chiriilor pentru locuințele deținute de stat.
Inițiativa legislativă a fost înregistrată în Parlament în procedură de urgență. Următorul pas ar fi ca această să primească votul decizional în cadrul Camerei Deputaților.
Proiectul de lege prevede completarea articolului 20, alin.(4) din Legea 448/2006. Aceasta face referire la protecția drepturilor persoanelor cu handicap. De asemenea, legea prevede ca inclusiv reprezentanții să poată beneficia de condiții speciale în perioada în au în îngrijire un minor sau un adult cu un grad de handicap.
"Sunt situaţii numeroase, în care, din cauza unei lacune legislative, reprezentanţii legali ai persoanelor cu handicap, atât adulţi cât şi minori, cu grad accentuat, nu pot fi scutiţi de la plata chiriilor pentru suprafeţele locative cu destinaţia locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia şi care sunt în folosinţa acestor persoane.", susțin inițiatorii proiectului legislativ.
Reprezentanții PNL cer ca inclusiv familiile persoanelor cu dizabilități să beneficieze de aceste scutiri.
Conform datelor publice, în România sunt înregistrate peste 860.000 de persoane cu dizabilități. Un număr mare dintre acestea sunt încadrate în segmentul de handicap accentuat.