Persoanele considerate „cool” sunt apreciate la nivel global, arată un studiu
- Antonia Hendrik
- 4 iulie 2025, 16:14
Persoane cool. Sursa foto: PixabayUn nou studiu publicat în Journal of Experimental Psychology arată că persoanele extrovertite, aventuroase și independente sunt percepute ca fiind „cool” în diverse colțuri ale lumii, indiferent de diferențele culturale semnificative dintre țări.
Persoanele „cool” sunt apreciate peste tot
Cercetarea, realizată de o echipă coordonată de Todd Pezzuti de la Universitatea din Santiago de Chile, a analizat percepțiile a aproximativ 6.000 de persoane din 12 țări, printre care SUA, China, India, Mexic, Germania sau Coreea de Sud. Participanții au fost invitați să descrie ce înseamnă, în opinia lor, să fii „cool”.
Rezultatele au scos la iveală o surprinzătoare convergență: indiferent de continentul de proveniență, oamenii au asociat ideea de „cool” cu trăsături precum nonconformismul, independența, deschiderea spre experiențe noi și un anumit spirit de aventură. Aceste caracteristici sunt apreciate deopotrivă în societăți occidentale și asiatice, sud-americane sau africane.
Caleb Warren, profesor la Universitatea din Arizona, a explicat că, spre deosebire de oamenii percepuți ca fiind „buni” – care sunt adesea văzuți amabili, echilibrați și de încredere – cei percepuți drept „cool” pot manifesta și trăsături precum hedonismul sau dorința de putere, care nu sunt neapărat asociate cu moralitatea tradițională.
A fi cool înseamnă să fii modern
Inițial, cercetătorii presupuneau că diferențele culturale majore ar duce la percepții diferite asupra acestui concept. Se credea, de exemplu, că normele stricte din unele regiuni asiatice sau din America Latină ar putea influența semnificativ modul în care oamenii se raportează la comportamente neconvenționale.

Persoane cool. Sursa foto: Pixabay
Cu toate acestea, studiul a demonstrat că imaginea persoanei „cool” este remarcabil de constantă la nivel global.
Autorii concluzionează că în societățile moderne, unde creativitatea și inovația sunt din ce în ce mai valorizate, statutul de „cool” funcționează ca un tip de recunoaștere socială. Acest prestigiu simbolic poate contribui, spun ei, la susținerea unor schimbări culturale mai largi.
Persoanele „cool” au un rol important în societate
Într-o societate în care imaginea contează tot mai mult, a fi perceput drept „cool” nu este doar o dorință personală, ci și un factor cu impact social.
Potrivit profesorului Todd Pezzuti, doctor în filosofie și specialist în marketing la Universidad Adolfo Ibáñez din Chile, indivizii considerați cool joacă un rol important în contestarea convențiilor, inspirarea inovației și încurajarea expresiei culturale. Astfel, atracția față de acest statut social nu este întâmplătoare, ci reflectă nevoia colectivă de modele care să provoace și să influențeze mersul societății, scrie apa.org.