Pericole la care îți expui bebelușul atunci când îl săruți pe gură. Specialiștii nu recomandă această formă de afecțiune
- Ramona Rotaru
- 28 ianuarie 2023, 12:30
Sărutul bebelușului pe gură este un subiect extrem de controversat. În timp ce unii îl văd ca pe un gest inocent, de afecțiune, alții îl consideră neadecvat. Specialiștii nu își dau cu părerea despre conotația gestului, ci despre pericolele la care îți expui bebelușul. Starea lui de sănătate poate fi serios afectată din cauza unui simplu gest de iubire.
Părinții își arată afecțiunea față de copiii lor prin diferite gesturi. Unul dintre ele este sărutul pe gură, care nu pare atât de grav la prima vedere. Specialiștii sunt de o cu totul altă părere și susțin că acest obicei ar putea avea efecte negative asupra stării de sănătate a bebelușului.
Este un gest inocent, însă care pune în pericol copilul. Pentru a preveni problemele, specialiștii ne recomandă să evităm să sărutăm bebelușul pe buze. Transferul de salivă provoacă răspândirea bacteriilor, iar la copiii care nu au încă dinții dezvoltați, pot fi afectate gingiile.
Doctorul Richard Marques, un stomatolog de renume din Londra, spune că prin sărutul pe buze, bebelușul poate primi de la saliva părinților diverse bacterii. Ele pot afecta gingiile, țesuturile moi și pot provoca inclusiv carii. Dinții de lapte nu sunt puternici, iar acest lucru îi face vulnerabili în fața bacteriilor.
Evită să îți săruți bebelușul pe buze. Iată la ce pericole îl supui
Gestul de iubire nu afectează doar ceea ce ține de dantură, ci poate crea și alergii. Prin sărut, sunt distribuite particule de alimente sau chiar urme de produse cosmetice aplicate pe buze. Bebelușul tău ar putea să nu tolereze unele ingrediente din componența produselor cosmetice sau unele alimente. Acest lucru ar putea duce la apariția diverselor alergii.
Sărutul copiilor pe buze este un gest pe care majoritatea părinților îl fac. Specialiștii ne recomandă să îl evităm, mai ales atunci când suntem răciți. Virușii pot fi transferați, iar copilul se poate îmbolnăvi și el. Bebelușii sunt chiar mai vulnerabili, asta pentru că sistemul lor imunitar nu este încă bine dezvoltat.
Orice infecție îi poate crea mari probleme copilului tău. Plămânii lor sunt mici, iar apariția problemelor respiratorii poate fi favorită prin sărutul pe gură.
Chiar și un sărut inofensiv poate afecta bebelușul. Specialiștii nu ne recomandă acest gest de afecțiune și vin cu argumente solide, rezultate în urma unor studii. În timpul unui sărut pe gură de 10 secunde, sunt transferate până la 80 de milioane de bacterii.