PERICOL ÎN AER. O treime din avioanele Airbus A380 este verificată de urgență
- Cristina Sb îrn
- 20 ianuarie 2012, 20:51
O crăpătură descoperită interiorul aripilor unei aeronave A380 a determinat autoritatea europeană pentru siguranţa aviatică să ceară verificări urgente pentru o treime din aceste aeronave aflate în operare.
În total, sunt supuse controalelor 20 de avioane, respectiv 10 aflate în flota Singapore Airlines, şapte de la Emirates, unul de la Air France şi alte două aeronave destinate testărilor. Sunt aeronave care au efectuat cel puţin 1.800 de decolări şi aterizări, operaţiuni care exercită cele mai mari presiuni asupra structurii avioanelor.Termenul impus de autoritate pentru realizarea controalelor este de patru zile.
Cele care au efectuat între 1.300 și 1.800 de decolări şi aterizări să fie verificate în termen de şase săptămâni.
Avioanele A380 sunt cele mai mari din lume, dispunând de două punţi şi 525 de locuri.
Airbus a dezvăluit că a descoperit în decurs de două săptămâni două tipuri de crăpături la aripile unor aparate A380, la numai patru ani de la punerea lor în circulaţie.
"Acest defect, dacă nu este detectat şi corectat, ar putea să afecteze integritatea structurală a avionului", a precizat agenţia europeană, potrivit mediafax.ro.
Descoperirea defectelor vine la 14 luni după explozia unui motor Rolls-Royce al unui avion A380 aparţinând companiei Qantas.
Între alţi operatori care deţin astfel de avioane se află Korean Air, China Southern şi Lufthansa, din Germania.